TAROM anunţă că 22 de puncte din planul de management al companiei se află în diferite stadii de implementare, arată un comunicat de presă.
"Planul de Management al companiei TAROM, aprobat de către Consiliul de Administraţie, având o durată de patru ani, conţine 28 de puncte de acţiune din care 7 ar trebui să înceapă în 2014. Restul de 22 de puncte se află în diferite stadii de implementare ceea ce înseamnă că TAROM se află pe drumul cel bun în executarea planului în pofida procedurilor administrative birocratice complicate", susţine compania în sursa citată.
Astfel, TAROM a început implementarea unui program ce va permite reducerea costurilor cu combustibilul.
Sunt de asemenea în curs de analiză un set de măsuri suplimentare în scopul reducerii costurilor şi creşterea veniturilor, altele decat cele incluse în planul de management.
"Am operat mai puţine zboruri, dar cu venituri mai bune. În acest sens, am intrat în faza finală de implementare a unui sistem avansat de management al veniturilor care ne va ajuta să vindem şi locurile rămase neocupate în avion. Deşi numărul de pasageri este în creştere constantă, ceea ce ne încurajează să continuăm, impactul deplin al acţiunilor se va observă numai după implementarea completă a planului de management şi pe termen mediu", menţionează Tarom.
"Datele financiare şi comerciale per ansamblu sunt îmbunătăţite, situaţia fluxului de numerar (cash flow) fiind mai bună deoarece am reuşit să refacem rezervele de numerar la nivelul începutului de an 2012, ceea ce ne permite încă un an de rezerve. Nu trebuie să uităm că la începutul anului ni s-au dat doar 12 luni de supravieţuire. Datorită măsurilor implementate, suntem acum în poziţia de a continua activitatea, ceea ce demonstrază că punerea în aplicare a planului de management dă rezultate", a declarat Christian Heinzmann, Director Executiv TAROM şi Accountable Manager.