Proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) din str. Turgheniev nr. 11-15, din parcul Bordei, nu a fost aprobat, joi, de consilierii municipali, din cauza lipsei cvorumului. La şedinţă au fost prezenţi 22 de consilieri din cei 28 de aleşi locali, câţi ar fi trebuit să voteze proiectul. În număr mare au lipsit consilierii din partea PSD şi PNL. La Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), a fost prezentată, cu ocazia şedinţei de joi, o machetă privind proiectul de urbanism care ar urma să se execute în Parcul Bordei.
Primarul general, Adriean Videanu, a declarat, imediat după şedinţa CGMB, că responsabilitatea integrală a întârzierii aprobării PUZ pentru Bordei revine exclusiv consilierilor municipali. "Consiliul, în înţelepciunea lui, când va considera de cuviinţă, va aproba acest plan. Potrivit legii, el ar trebui votat în termen de 30 de zile de la apariţia deciziei judecătoreşti definitive şi irevocabile"", a spus Videanu. ""Vreau să vă spun că nu am vrut să politizez acest caz, ar fi o eroare, fiecare consilier este liber să hotărască conform propriei conştiinţe şi responsabilităţi cum votează", a mai spus Videanu.
Potrivit edilului şef, macheta prezentată a fost realizată de Costică Constanda, în urmă cu un an şi jumătate, la cererea primarului Andrei Chiliman. La acea dată, a menţionat Chiliman, ""sectoarele puteau să aprobe PUZ, să nu mai vină la CGMB şi să fie obţinute aprobările de la primăria de sector. Cu alte cuvinte, dl Chiliman a încurajat o perioadă realizarea acestui edificiu şi acum se transformă în luptător pentru salvarea Parcului Bordei. Acest lucru demonstrează lipsa de onoare şi ipocrizie a unor oameni politici ce încearcă să câştige capital politic pe sensibilitatea unor oameni cinstiţi", a afirmat Videanu.