"Planul Z"

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 25 noiembrie 2009

Pentru că liberalul Crin Antonescu şi UDMR şi-au exprimat explicit sprijinul pentru Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor, Traian Băsescu a trecut la "Planul B", încercând să convingă, în cadrul unei dezbateri organizate ieri, de Institutul de Studii Populare (ISP), la Hotelul Howard Johnson, din Bucureşti, că PD-L este un partid de dreapta şi că programul său cuprinde elemente liberale.

În discursul său, Băsescu a ameţit ceva despre disfuncţionalitatea dereglementării integrale a pieţelor bancare şi despre faptul că statele europene îşi pun problema reintroducerii unor reguli, ca şi când nu ar exista prevederi stricte în legile din domeniu şi ca şi când criza financiară nu şi-ar avea sursa în defectele supravegherii pieţelor de capital.

Şi chiar dacă apartenenţa iniţială la internaţionala Socialistă nu ar pluti încă în jurul PD-L, Traian Băsescu nu a avut un convingător discurs liberal, în pofida concluziei formulate de Valeriu Stoica, moderatorul dezbaterii: "Liberalismul pentru uzul românilor este profesat de dumneavoastră, domnule preşedinte Traian Băsescu".

Este vizibil că această dezbatere organizată rapid, după refuzul PNL să-l sprijine pe Băsescu în turul al doilea, reprezintă o încercare de a-i atrage pe liberalii dezamăgiţi de liderii lor, cei care, aşa cum a spus-o Valeriu Stoica, "sprijinindu-l pe candidatul social-democrat, se situează în afara dreptei".

Dar, acest "plan B" reprezintă o reacţie prea slabă în faţa "modei" instaurate manipulatoriu de mass-media, că a-l vota pe Băsescu reprezintă un gest de prost gust.

De aceea, ca să mai câştige alegerile, Băsescu ar trebui să sară peste planurile de la literele B,C,D... şi celelalte ale alfabetului, şi să se oprească la "Planul Z". Sau să treacă la litere din alt alfabet...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb