PLANURILE LUI GRZEGORZ KONIECZNY LA BVB: "Îmi doresc să văd o creştere solidă a pieţei de capital"

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 mai 2011

Grzegorz Konieczny

Grzegorz Konieczny

Acţionarii BVB l-au ales, în lipsă, membru al Consiliului de Administraţie pe Grzegorz Konieczny, cu 75% voturi pentru şi 11% voturi împotrivă, iar 13% s-au abţinut. În timpul AGA de la finalul lunii aprilie, unii brokeri au susţinut că CNVM ar fi stabilit incompatibilitatea lui Grzegorz Konieczny pentru funcţia de membru al Consiliului BVB. Ulterior, însă, CNVM l-a validat pe Konieczny pe această poziţie.

Unii acţionari ne-au spus că Grzegorz Konieczny ar fi incompatibil cu funcţia de adminsitrator la BVB având în vedere că este managerul Fondului Proprietatea care a intrat la tranzacţionare la finalul lunii ianuarie. De asemenea, acţionarii BVB s-au arătat nemulţumiţi de faptul că Grzegorz Konieczny nu cunoaşte limba română, iar şedinţele CA se desfăşoară în limba română. În plus, absenţa sa din cadrul AGA din 29 aprilie a deranjat pe unii acţionari ai BVB care ar fi dorit să-i adreseze întrebări despre programul său la conducerea Bursei.

Grzegorz Konieczny a răspuns acestor nemulţumiri într-un interviu acordat ziarului BURSA, declarând totodată că va promova măsurile potrivite care să ajute BVB să devină un nod financiar important în sud-estul Europei.

În prezent, Grzegorz Konieczny ocupă locul lăsat vacant de Daniel Ţepeş ca urmare a demisiei acestuia din 25 martie.

Reporter: Domnule Grzegorz Konieczny, puteţi să ne spuneţi de ce aţi absentat de la Adunarea Generală a Acţionarilor BVB din 29 şi 30 aprilie, ocazie în care aţi fost ales membru în Consiliul de Administraţie al BVB?

Grzegorz Konieczny: Am fost plecat într-o călătorie de afaceri, astfel că, din păcate, nu am putut participa la Adunarea Generală a Acţionarilor (n.r. AGA) BVB.

Reporter: Ce le răspundeţi acţionarilor care doreau să vă adreseze întrebări legate de planurile dumnea-voastră viitoare la BVB?

Grzegorz Konieczny: După cum am menţionat, nu am putut participa la AGA BVB din cauza unei călătorii de afaceri. Vă asigur de faptul că sunt deschis către orice întrebări pe care acţionarii BVB vor dori să mi le adreseze şi cu siguranţă aceştia vor avea oportunitatea să facă acest lucru la viitoarele întâlniri.

Reporter: Cum comentaţi faptul că nu aţi avut contracandidaţi la alegerile de la Consiliul de Administraţie al BVB?

Grzegorz Konieczny: Alţi potenţiali candidaţi au fost liberi să se înscrie în cursa pentru această poziţie. Nu pot comenta motivele pentru care nu au apărut alte candidaturi.

Reporter: Cum răspundeţi nemulţumirilor acţionarilor potrivit cărora întrunirile Consiliului vor fi sus-ţinute în limba română şi că veţi fi nevoit să apelaţi la un translator?

Grzegorz Konieczny: Vă asigur că traducerea nu va fi o problemă în timpul întâlnirilor Consiliului. Mai mult, toţi membrii Consiliului vorbesc şi limba engleză.

Reporter: Unii acţionari consideră că sunteţi incompatibil cu funcţia de administrator...

Grzegorz Konieczny: CNVM a aprobat numirea mea în această func-ţie. Dar cel mai important lucru este că majoritatea acţionarilor BVB au susţinut candidatura mea.

Reporter: Care este mesajul dumnea-voastră pentru cei care au votat împotriva candidaturii dumneavoastră, precum şi pentru cei care s-au abţinut de la vot?

Grzegorz Konieczny: Votul pentru alegerile Consiliului BVB reprezintă decizia personală a acţionarilor. Nu sunt în măsură să comentez mai mult.

Reporter: Întrucât aţi fost ales membru al Consiliului de Adminis-traţie la BVB cu 75% din voturi, intenţionaţi să veniţi cu "un aer proas-păt" în timpul şedinţelor Consiliului de Administraţie (de exemplu iniţiative noi, propuneri noi, modificări noi)?

Grzegorz Konieczny: Unul dintre principalele obiective ale BVB este de a deveni o piaţă cât mai accesibilă pentru toate tipurile de investitori. În acest sens eu voi promova măsurile potrivite pentru a atinge acest obiectiv. Aceste măsuri trebuie să ajute BVB să devină un nod financiar important în sud-estul Europei.

Reporter: Care sunt planurile dumneavoastră în calitate de membru al Consiliului BVB?

Grzegorz Konieczny: Bineînţeles, îmi doresc să văd o creştere solidă a pieţei de capital, care va avea un impact favorabil asupra economiei din România în general. Noi am contribuit deja la modernizarea bursei locale (de exemplu, introducerea conturilor globale pentru FP) şi dorim ca astfel de mecanis-me de tranzacţionare îmbunătăţite să fie disponibile tuturor emitenţilor de pe piaţă. Îmi voi folosi toată experienţa acumulată în pieţele globale de capital ca să contribui cât de mult pot la dezvoltarea BVB.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. EL fiind polonez il cred pe cuvint. De abia astepta sa depasim Varsovia. Apropo ultima birfa zice ca Farmache i-a cerut lui Cosmin Gheorghiu sa nu demisioneze. Ca sa poata scapa de Tepes. Urmatorul pe lista va fi Valentin Ionescu, pe care Farmache si Alin Barbu nu il pot inghiti.Asa ca ne asteapta dezvoltari mari. Atit in amplitudine si nu numai...Ca de obicei. De aia Valentin acest derivat de tepes se umileste in dreapta si stinga la BCR si Templeton. Ca simte ca ii trage bilbil presu de sub picioare.MAcar sa ia si blonda si secretara din neamul giugiumicilor cu el...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb