PLASAMENTE ALTERNATIVE Ani şi secole de optimism

S-ar putea să îmi fi pus ochelarii roz dar pot spune că sunt optimist în privinţa artei plastice în acest an şi, probabil, în cei viitori. Şi fără un glob de sticlă, văd lumea căutând marile muzee şi marile expoziţii, îşi pun poze pe reţele sociale cu opere sau obiective de artă, reţin nume de artişti şi chiar aduc vorba despre ei, cu argumente. Se intră mai cu curaj şi în galeriile de artă contemporană, se vine cu entuziasm la vernisaje, se fac programări stricte pentru a nu rata vreo expoziţie, se mai şi cumpără artă direct de la creatori. Interesul pentru artă se extinde, coboară mult în sfera noastră de uimiri, ne ocupă timp şi gândire, intră în discuţii şi, cu puţin noroc, mi se va îndeplini şi visul ca arta plastică să ajungă, pe scară largă, de fiţe, de interes monden, de impunere socială, de imagine publică, de cadou la amantă.

Toate acestea fac bine la nivelul de cultură şi civilizaţie, fără îndoială, intrând în spaţii unde nici şcoala nu te bagă.

Dar face bine şi pieţei de artă, mai ales prin creşterea fizică a vânzărilor. Nici recordurile nu sunt excluse, la noi sau în afară, şi este normal pentru că o atmosferă de interes duce clar la mobilizarea unor fonduri semnificative şi piaţa speculativă se activează.

Altfel spus, o imagine bună şi frumoasă, ne face să cumpărăm mai mult şi mai scump. Am în vedere dinamica licitaţiilor şi tendinţele galeriilor de artă, caracterizate de un grad mare de inerţie, dar şi alte zone ale comerţului, cum sunt marile sau mai micile târguri şi achiziţiile directe. Toate acestea se combină şi se potenţează reciproc. Piaţa investiţiilor de artă extrage loturi din galerii, fără nicio problemă, în timp ce achiziţiile din licitaţii pot ajunge în alte zone de comerţ, la fel de uşor şi natural. Celui care consumă artă din plăcere, îi stă la dispoziţie întregul peisaj al pieţei de artă. Acolo îşi aduce el toate cunoştinţele, inclusiv experienţele sau emoţiile, pe care le întoarce apoi societăţii din care a venit. O societate bo-gată şi deş-teaptă are pictură pe pereţi şi scul-ptură pe birou, oamenii care ştiu greu-tatea unei sem-nături, se încon-joară de artă cu semnături grele.

Am avut plăcuta surpriză ca, în acest context al creşterii interesului pentru artă, să mi se reproşeze că nu mai fac acel tip de calendar în care anunţam cifrele rotunde ale aniversărilor din acel an, în care semnalam centenare şi ceream celebrare, sau decenii, diferite, ori sferturi, jumătăţi sau trei sferturi de secol numai bune pentru a aduce vorba despre vreun artist uitat sau celebru dar prăfuit. Din Franţa am aflat că se vor împlini două secole de la naşterea lui Gustave Courbet, cel cu "Originea lumii".

Ar fi nedrept să ne referim la pictor doar ca autor, acum un secol şi jumătate, a unei îndrăzneţe picturi ginecologice, care rupea mentalitatea vremurilor şi nici acum nu este tipărită pe tricouri. La Musee d'Orsay, expunerea "Originii lumii" a fost tulburată, în 2014, de o tânără care a comis un act artistic expunându-şi goliciunea cam în genul celei din pictură. Din fericire, gestul nu a generat o imitare de masă, adică să se dezgolească lumea, femei şi bărbaţi, şi în faţa altor picturi, nu au izbucnit lupte sângeroase în faţa unor scene batailliste, nu s-au petrecut nici crime, nici violuri, nici petreceri, nici crucificări, nici dejunuri pe iarbă, sau ce subiecte mai apar în celebra pictură franceză sau deţinută de muzeele pariziene, unde coada este aproape permanentă. În schimb, "Originea lumii" a (cam) dispărut de pe simeză. Desigur, nu trebuie să reducem discuţia despre Courbet la micuţa pictură hirsută. Sub acelaşi acoperiş se află o pictură uriaşă cu atelierul lui Courbet sau o alta, uriaşă şi celebră şi ea, cu o înmormântare în Ornans, oraşul natal al pictorului.

Gustave Courbet şi lumea sa îşi au originea la Ornans, micuţ oraş din Franche-Comte, unde pictorul s-a născut 10 iunie 1819. Oraşul Ornans şi departamentul Doubs din care face parte acesta vor face din 2019 anul pictorului Gustave Courbet, cu multe evenimente, expoziţii şi alte iniţiative aflate în curs de definire. Problema este că nu am decelat în afara acestei zone administrative vreun eveniment care să amintească împlinirea, în 2019, a două secole de la naşterea unui artist esenţial al Franţei şi al lumii, indiferent de originile ei. Cu siguranţă, nu este vorba de pudibonderie, de teama de a se face glumiţe precum cele mai de sus, cu "Originea lumii", de câte ori auzi de Courbet, ci de "deparizarea" Parisului. Vestitul "Oraş lumină" nu mai este demult aşa ceva, nu mai dă tonul la cultură şi artă, cozile la muzee vorbesc alte limbi şi rar franceza, stai şi stai la coadă, în plină ploaie sau sub un soare dogoritor, rar îţi zâmbeşte cineva din personalul ce pare mai degrabă ocupat să îţi transmită că deranjezi, mai ales că aşa şi este, personalul fiind ocupat să vorbească mai tot timpul la mobil. Pardon, la portabil. Oricum, Courbet plecase din Paris după câteva luni de închisoare pentru participarea la "Comuna din Paris", din 1871. A murit exilat în Elveţia, la 31 decembrie 1877.

Amsterdamezii, în schimb, au făcut din cele trei secole şi jumătate scurse de la moartea lui Rembrandt un eveniment naţional. Şi la olandezi, când zici naţional, gândeşti universal şi chiar mai mult de atât. Rembrandt Harmenszoon van Rijn s-a născut în 1606, la Leida, în Olanda, desigur, dar a murit la Amsterdam, în octombrie 1669. De aceea, mesajul Anului Rembrandt, al 350-lea de la moarte, are accent de Amsterdam, oraşul care va da şi tonul. Numai la celebrul Rijksmuseum se vor desfăşura două expoziţii esenţiale. La Amsterdam se află şi Casa Rembrandt, muzeu deschis în una dintre locuinţele sale din vestitul oraş, nu singura şi nici ultima. În oraşul său natal, Leiden pe numele original, se redeschide un muzeu cunoscut, Museum De Lakenhal, care aduce lucrări din alte colţuri celebre, inclusiv de la Metropolitanul new-yorkez. La Leida se face şi un Traseu Rembrandt doar că trebuie să fiţi atenţi, dacă mergeţi în vacanţă, cu copiii, că traseul merge pe la şcolile de copil ale lui Rembrandt, cam pe unde venea el de la casa părintească.

Niciun pictor sau sculptor român important nu s-a născut în 1919, astfel că nu avem centenare plastice în acest an. Saul Steinberg, americanul din Râmnicu Sărat, ar fi făcut 105 ani, la 15 iunie. Cum calendarul gregorian vorbeşte de 28 iunie, se pare că familia îl sărbătorea de două ori. Cum nu am vorbit prea mult la centenar, vom putea recupera acum.

Gheorghe Petraşcu a murit acum 70 de ani, la Bucureşti, născut fiind la Tecuci. Arthur Segal murise deja de 5 ani, în 1944, acum 75 de ani, dar puţini sesizaseră în acel an de plin război şi răsturnări dispariţia acestui artist plecat în lume. Şi Octav Băncilă, cunoscut mai ales pentru scena sa 1907, a murit tot în 1944, acum 75 de ani, fără să apuce să vadă zorii dictaturii proletariatului.

De la naşterea lui Hans Mattis-Teu-tsch, la Braşov, la 13 august 1884, se împlinesc 135 de ani. Avigdor Arikha, cunoscut şi apreciat pictor israelian, s-a născut în România, în 1929, acum 90 de ani. În 1909, murea, la numai 29 de ani, Abgar Baltazar, pictor şi critic de artă de origine armeană. Adam Bălţatu s-a născut cu 130 de ani în urmă şi a murit acum 40 de ani. Ion Biţan ar fi împlinit, în 2019, 95 de ani iar George Catargi, 125! Iar Florin Ciubotaru împlineşte 80!