PLASAMENTE ALTERNATIVE Anul la bilanţ

Sună groaznic, de fapt, bilanţul este groaznic. Ne gândim, în primul rând, la cei plecaţi dintre noi, multe nume mari, mulţi artişti. Apoi, totul a fost închis, de tot, mai mult sau mai puţin. La fel muzeele, galeriile, sălile de vânzări de artă, în diferite forme. Ne-am mutat şi cu arta tot în online. Şi totul a început să meargă din ce în ce mai bine. Desigur, nevoia te-nvaţă dar de ce am uita că, vara, până toamna târziu, marile case de licitaţii de artă lucrau intens online, de ani de zile, în şedinţe de câteva zile. Tot deschizându-se şi închizându-se la loc, şi muzeele au început să caute alternative online şi au creat programe foarte interesante. Desigur, nimic nu este ca o privire în direct dar nu prea am avut de ales. Ca să nu fie ratate marile expoziţii pregătite de ani întregi, la un moment dat au fost create formule stricte şi complicate de vizitare a muzeelor. Vara a fost bine apoi, în toamnă, muzeele au fost închise iar, cam până în ianuarie.

Galeriile au avut şi ele de suportat restricţiile din fiecare ţară, din fiecare oraş. Marile galerii au dezvoltat semnificativ partea online, cele mici încearcă să supravieţuiască din închirierea sălilor. Că despre vânzare greu mai poate fi vorba. În toamnă am crezut că ne vom reveni, că restricţiile rămân cele de mască şi distanţare. Din păcate, nu observasem "valul doi", un adevărat tsunami în comparaţie cu începutul din martie.

Anunţam, în primăvară, cum se ţin marile, uriaşele târguri de artă, cu marfă de miliarde şi cifre de afaceri pe măsură. Era uimire, era respect pentru aceste Baseluri internaţionale. Apoi, cam totul s-a mutat în online. Este incredibil cum a putut să răspundă IT-ul la această provocare infernală. Nu numai arta şi comerţul cu artă s-a mutat acolo ci totul, toată activitatea societăţii umane se află în online, în tehnicile fantastice de comunicare ale momentului. Am putea spune că ne-am modernizat cu forţa, că funcţionăm într-o logică ce încă ni se mai pare SF deşi exista, era aici, dar numai ca alternativă. Acum ne-am amintit că foloseam deja aceste tehnici obligatorii astăzi dar numai aşa, ca să ţinem pasul, să susţinem întâlnirea clasică, normală, a oamenilor. Şi copiilor le spuneam să nu mai stea atâta pe telefon sau calculator, apoi ...

La sfârşit de an, putem spune că vânzările de artă au mers din ce în ce mai bine sau că mutarea în online nu a ucis această pasiune. Casele de licitaţii, câte au fost, atâtea au rămas. Artmark a continuat într-un ritm infernal, cu multe şi bogate vânzări, cu oferte nemaipomenite şi preţuri accesibile şi acceptabile, de cele mai multe ori. S-au vândut de toate, picturi şi sculpturi, antichităţi şi ciudăţenii, fotografii şi documente istorice, multe colecţii de-a dreptul, săbii şi covoare, multe icoane pe sticlă şi cromolitografii cu picturi celebre, vinuri, bijuterii, ceasuri. Folosind o fereastră de linişte, dintre cele două valuri pandemice, chiar înaintea localelor, s-a reuşit inclusiv organizarea Art Safari, 2020, adică a Vll-a ediţie. Un spaţiu impresionant, idei bune, expunere tare, ambiţii mari, organizare ezitantă, adică vechi şi nou, adaptat momentului dar de apreciat.

De parcă nu aveam destule pe cap, la sfârşitul anului a picat şi ceea îşi face artistul cu mâna lui. Invocându-se drepturile creatorilor şi ambiţiile legislaţiei, a fost anunţată negocierea unor taxe noi, de plătit pentru simpla expunere a lucrărilor de artă. Un simplu raţionament economic, dacă nu de bun simţ, ar fi demonstrat pericolul ascuns nu foarte adânc în această intenţie, care nu va da, ci va lua bani de la artiştii creatori. Supărare suplimentară, tensiuni inutile, imagine negativă pentru breaslă.

Alis, cea mai veche casă de licitaţii de artă de la noi, a continuat să îşi ţină şedinţele în acelaşi ritm de două săptămâni, deja o tradiţie a firmei. Acum, desigur, şi online. Există şi o altă tradiţie, ca lucrarea cea mai scumpă, din ofertă sau doar din secţiunea Pictură, cea care adună toate speranţele într-un record de şedinţă, să fie trecută pe ultimul loc al secţiunii. Acum, în ultima licitaţie din acest an, această pictură fost vândută cu 85 de mii de lei, adică ceva mai mult de 17 mii de euro.

Casa Vikart, mezina grupei, apărută cam odată cu COVID-ul, în decembrie 2019, s-a trezit în plină nebunie şi a reuşit să îşi continue activitatea, organizând mai multe vânzări semnificative, despre care am scris la timpul respectiv. Fix de prima aniversare, la15 decembrie, a fost organizată o licitaţie Vikart, online, desigur. Oferta a fost bună şi serioasă, dar s-au dat mai ales lucrările cu nume mari şi preţuri mici, o tendinţă veche şi normală pentru aceste vremuri.

O serie de trei desene semnate Tonitza au fost adjudecate cu preţuri în scădere, întâi cu 2,2 mii, apoi cu 1,9 mii şi, ultimul, cu 1,3 mii de euro. "Flori" de Margareta Sterian a primit 1,5 mii de euro. Un nud planturos de Nicolae Enea a plecat pentru 2.500 de euro. Dar o tânără pe gânduri, de mare tristeţe, de Nicolae Vermont, a primit 2,6 mii de euro. De Juan Alpar, Alexandru Paraschivescu pe numele său oficial, s-a vândut un "Vas cu flori de câmp şi trandafiri", cu 1.200 de euro. A nu se confunda cu Apcar Baltazar, un pictor bun dar puţin cunoscut şi el, care a fost prezent în licitaţie cu un colţ de mahala, vândut cu 1.500 euro. Un "Târg la Câmpulung", din 1906, de Nicolae Vermont, a primit 4.500 euro. Din mai multe picturi cu subiecte din Balcic ne oprim la o imagine cu bărci la ţărm, semnată de Cecilia Cuţescu Storck, care a primit 2.800 de euro.

Venim mai în zilele noastre cu Dan Hatmanu şi două dintre lucrările sale, "Casa parohială - pe Strada Armeană", adjudecată cu 2.800 de euro, şi o variantă a celebrei sale picturi cu copii ascunzându-se după copaci, vândută cu 1.500 de euro. O altă variantă a acestei imagini se vânduse cu două zile înainte, la o altă licitaţie, de la altă casă, cu 4,5 mii de lei. "Arlechin" de regretatul Vladimir (Mirel) Zamfirescu a urcat de la 500, la 1.300 de euro. Iar " Vanitas" de Sever Frenţiu a primit 1.000 de euro. "Memento", o superbă alegorie de Marcel Guguianu, a plecat de la 3.000 de euro şi a ajuns la 7.250, stabilind recordul vânzării. De acelaşi artist, "Selene", un nud de bronz, înclinat, pe soclu de piatră, nu a trecut de mia de euro, s-a oprit la 900. Tot ca sculptură, un nud cu draperie pe piciorul stâng, de Constantin Baraschi, a urcat de la 2 la 3,4 mii de euro. Şi un cal cu călăreaţă, Ioana d'Arc se scrie, ceramică smălţuită de Miliţa Petraşcu, a fost vândut cu o mie de euro.

Contemporanii nu sunt o categorie separată la Vikart, licitaţiile de acolo nu se împart în secţiuni, dar cu siguranţă se bucură de toată atenţia. Preţul cel mare al unui contemporan a fost de 5.500 de euro, obţinut de Florin Petrachi cu "First Adam". A ajuns aici de la 2.000 de euro. "Vânzătorul de ceasuri" de Ion Iancuţ a apărut de două ori în licitaţie, o dată ca pictură, şi a primit 1.600 de euro, a doua oară ca sculptură, pentru 1.700 de euro. "Sărutul" de Felix Aftene a fost cumpărat cu 3.300 de euro. Iar "Îngerul păzitor", din 1995, al "patriarhului" de la Bacău, Ilie Boca, a primit 3.100 de euro, în creştere de la numai 2,5 mii.

În licitaţia aniversară a Vikart au fost oferite mai multe lucrări de Ştefan Câlţia. S-a pornit uşor, odată cu întreaga licitaţie, cu o serie de trei mape a câte trei gravuri din seria "Flori pentru rege", adjudecate cu 500, 550 şi, respectiv, 600 de euro. Şi "Dresorul de miriapozi", tehnică mixtă de tot, cu acuarelă, pastel şi tuş pe hârtie, pe ambele feţe, lucrare din 1982, inspirată din scenografie şi societatea de atunci. A urcat de la 2.500 euro la 4.600, preţul de adjudecare.

"Natură statică cu lampă" de Dumitru Macovei, lucrare din 2016, a primit două mii de euro. Autorul vine de la Bacău, ca mulţi dintre creatorii din această licitaţie. Sau în cea desfăşurată niţel mai devreme, la care m-am referit mai sus, unde s-au vândut două picturi de Dumitru Macovei, cu 4,3 mii de lei şi, respectiv, 4,5 mii. Este un mare maestru al culorii, tot mai caldă şi mai curată, puternic conturând idei şi subiecte. Un artist mare şi adevărat pe care îl putem trece în partea frumoasă a bilanţului acestui an, pentru a ne hrăni şi lumina speranţele. O garanţie că "după" va fi la fel ca "înainte". Sau că măcar vom încerca să ne reluăm viaţa, acum apreciind-o.