PLASAMENTE ALTERNATIVE Artă, bani şi secole

Alis a deschis sezonul de licitaţie repede, pe 14 ianuarie, de Revelion, pe stilul vechi, desigur. O va continua pe 26 ianuarie. Dar, staţi aşa, 26 cade duminica. Să însemne asta că se revine la vechea zi a vânzărilor, tradiţionala, legendara de-a dreptul duminică dimineaţa? Nu total şi nici definitiv, calendarul primului semestru al anului arătându-ne majoritar ziua de marţi pentru întâlniri, doar cu un aprilie mutat duminica în toate cele două vânzări. Pe 6 este licitaţia de Paşte, sărbătoarea pascală fiind programată pe 20, şi când se termină săptămâna luminată, pe 27, se desfăşoară a doua întâlnire a lunii, deci tot duminică. Este o flexibilitate propusă din acest an pentru o mai bună acoperire a zilelor săptămânii, care au rămas tot 7, spre deosebire de casele de licitaţie de artă, care s-au înmulţit.

Şi dacă avem deja o licitaţie, înseamnă că avem exemple, o bază şi chiar cifre tocmai bune de o discuţie. Cumpărătorilor li se confirmă încă o dată faptul că parcurgem un moment favorabil achiziţiilor. Dacă avem mari îndoieli asupra capacităţii actuale a artei de a funcţiona ca variantă de investiţie, nu avem nici o reţinere în a recomanda arta ca plăcere maximă, satisfacţie garantată, obiect de extaz, ba chiar medicament pentru asteniile de criză. În prima licitaţie a anului, preţurile nu au prea trecut, la pictură, de 2 mii de euro. Există un vârf dublu, de 18 mii, cu o scenă cu o bucătărie afumată, ţărănească, în măsura în care ţăranii aveau arcade prin casă, semnată Canon, ceea ce sperăm că nu este numele firmei de scule fotografice, şi de lei - 17 mii de lei, la final de tot, pentru un crâng de Arthur Verona. Nouă mii de lei s-au obţinut pentru o scenă normală de câmp, în care muncesc doar femeile, "Prăşitoare" de Nicu Enea, iar 8,5 mii de lei, niţel mai puţin ca anteriorul preţ, s-au obţinut pe o scenă de chei cu bărci şi personaje, de Rudolf Negely. Un peisaj urban de mahala, cu casă roşie, de Ion Mirea, s-a dat cu 7 mii, iar un platou cu doi peşti-peşti, semnat, ca la carte, de Schweitzer-Cumpăna, s-a dat cu 6 mii. Pe la mia de euro, cu bătaie în plus sau minus, avem un nud anonim şi în racursi la 5 mii de lei, un grup de bărbaţi cu un cal, într-o zi de târg, aşa cum i-a pictat Ludovic Bassarab, la 4,6 mii, şi un alt grup, tot de bărbaţi, oriental de această dată, în jurul intrării în ceea ce ni se spune că este o moschee, la 4,3 mii de euro. Un neaşteptat peisaj urban, adică o superbă margine de oraş, iarna, semnată în monogramă de Sabin Bălaşa, în 1952, departe de ce ştim noi despre artist, s-a dat cu 4 mii de lei. O superbă guaşă pe carton de Nicolae Grant, din familiile Goleştilor şi a lui Effingham Grant, cel ce dă numele cartierului şi al celebrului pod, a plecat la 3 mii de lei. Se pare că este un preţ ideal pentru piesele bune, precum o imagine de port, pe griuri, de Isachie Popescu.

O altă casă bucureşteană de licitaţii de artă, prestigioasa Goldart, are o denumire nouă, adăugând brandul Ghildush, dar şi un sediu nou, un mic palat. Dar nu îl vom vedea la prima licitaţie din an la care ne invită casa Ghilduş, pentru că aceasta se va ţine la Inter, la Rapsodia. Recunosc, îmi place teribil sloganul casei "O afacere de familie. Familia iubitorilor de artă". Recunosc că este posibil ca nici eu să nu o fi spus mai bine.

Oferta primei întâlniri este deosebit de generoasă, pictură, sculptură, icoane, deco, obiecte, cărţi, documente şi manuscrise deosebite, şi design. Corectura la catalogul deosebit al ofertei vine dintr-o întâmplare recentă. Acum avem şi al doilea an, cel final, din biografia pictoriţei Coca Meţianu. Este acelaşi cu anul în care suntem. Născută în 1910, artista a ajuns la această vârstă trăindu-şi ultimii ani într-o prea totală discreţie. A plecat dintre noi, la fel, în primele zile ale acestui an, când catalogul Goldart nu putea fi decât finalizat. Mai mult, nu putem acuza pe nimeni că nu ştie că a murit Coca Meţianu, dimpotrivă, sunt dispus să apreciez pe orice a auzit de această pictoriţă care merita mult mai mult din partea noastră, măcar atenţie.

Chiar un pic mai mare decât Coca Meţianu este Medi Wexler Dinu, care a împlinit recent 105 ani, arătându-se acelaşi om deosebit, cu dragoste de viaţă şi pentru semenii săi. Şi cum tocmai jonglăm cu secolele, să facem tradiţionala trecere în revistă a centenarelor ce se rotunjesc în acest an. Iar în 2014 avem multe centenare de pictori, multe împliniri de 100 de ani, de obicei de la naştere. Este un prilej potrivit ca muzeele, factorii locali, rudele, moştenitorii sau colecţionarii să mai vorbească de oameni minunaţi şi operele lor, să îi evocăm şi să le mai creştem nivelul de preţ la vânzare.

Primul care intră în scenă, conform ordinii cronologice, este Aurel Cojanu, la 3 martie, la fix 10 ani de la prima revenire a sa în România, după plecare din urmă cu ceva decenii. Clujeanul Teodor Harşia s-a născut pe 8 martie 1914, iar pe piaţă lucrările sale apar din când în când, fără a rupe masa. George Ştefănescu ar fi împlinit şi el 100 de ani pe 20 aprilie, iar fiul său, care susţine fundaţia ce poartă numele pictorului, sigur pregăteşte surprize frumoase. Jules Perahim s-a născut pe 24 mai 1914 la Bucureşti şi, deşi cataloagele licitaţiilor în care apărea îl trecuseră de mult în lumea drepţilor, în martie 2008 am primit vestea dispariţiei sale. Am vorbit şi vom mai scrie despre această personalitate a avangardei româneşti şi personaj al comunismului de început, mai ales la centenar. La 9 iunie se împlinesc 100 de ani de la naşterea pictoriţei Lidia Agricola, Weith, după al doilea soţ. Data exactă a naşterii am aflat-o dintr-un adevărat dosar de cadre de pe un site internet dedicat ilegaliştilor comunişti, iar cea a decesului, 1994. április 22, din wikipedia maghiară. A fost o pictoriţă talentată şi devotată, aderentă naturală la ideile comuniste, a intrat în partidul respectiv în 1929, a rămas în partea Ardealului luat de hortyşti după Dikatul de la Viena, iar în 1944 figurează pe o listă cu persoane ce ar fi trebuit să plătească cu viaţa faptul că erau căsătorite cu evrei. În cazul pictoriţei, soţul evreu fusese deja omorât într-un lagăr de muncă din Ucraina. Nu manifest vreun reproş faţă de opţiunea de stânga a unor artişti sau oameni de cultură, exprimată înainte de 1945, dar am tot dispreţul şi neuitarea pentru cei care şi-au făcut de cap cu comunismul înainte de 1989, şi acum ne dau lecţii de capitalism, democraţie, ba chiar şi artă.

Anul 2014 este bogat în date rotunde, chiar şi centenarele sunt mai multe decât cele dezvăluite aici. Cu siguranţă vom avea un an plin, cu vânzări şi evenimente de piaţă de artă. Este singura previziune pe care o emitem pertinent, restul rămânând la voia cronicilor ce au să vină.