PLASAMENTE ALTERNATIVE Arta omoară toţi viruşii

Nu este greu să constaţi că achiziţionarea de artă este printre ultimele preocupări ale momentului. Nu picturile sau sculpturile din galerii au dispărut, cumpărate cu cărucioarele, ci apa la PET, făina, conservele, pastele şi ce a mai crezut lumea de cuviinţă. Măştile sanitare nu se mai găsesc, că pictură, grafică şi sculptură sunt pes­te tot. Preţul a crescut tot la aceste efemere piedici în calea agresiunilor respiratorii, în timp ce preţul la obiecte de artă sau de colecţie este mai mult nebăgat în seamă. În Italia, ţara artei prin definiţie, cultura se duce acasă, speriată de invizibilul dar criminalul virus care a uzurpat numele unei beri mexicane. Fără spectacole, slujbe religioase, fără tea­tru sau galerii aglomerate, fără călătorii şi vizite, noul virus gripal ne trimite acasă. Oricât ar zice unii că nu este aşa periculos, nimeni nu ar vrea să dea cu nasul în el.

Deşi am fi avut un subiect mai grav şi mai interesant, cum ar fi criza guvernamentală, nouă tot virusul încoronat ne place. E mai ca în filme, că despre politicienii noştri nu ar face nimeni vreo peliculă. Parcă regretam că nu avem locuri mai în faţă, că nu am trimis şi noi un român în liga esenţială a celor infestaţi. Într-adevăr, a venit vestea că un român din echipajul matahalei maritime arestate undeva pe la Yokohama a fost prins cu o atitudine mult prea pozitivă faţă de noua gripă asiatică, dar era prea departe, insesizabil, imposibil de trimis vreun reporter doritor de afirmare la el, să îl întrebe dacă regretă şi dacă îi pare rău. Explozia noii maladii în Italia a pus pe jar întregul continent unit şi a radiat epidemia spre alte ţări. Cum duceau romanii, pe vremuri, civilizaţia, peste tot, aşa duc acum bieţii italieni o boală care nu este a lor. Când prinzi vreun virusat, cauţi italianul care l-a servit, sau, dacă afli că un italian care ţi-a trecut prin bătătură a fost diagnosticat, îi cauţi pe cei care i-au tăiat calea. Sigur dibuieşti ceva. Noi, da!

Cum miza crizei coronavirusate este mai mult economică decât medicală, am mers la un supermall de artă ca să văd cum stau lucrurile. Când să intru, uşile se dau de perete, un tip cu un cărucior plin de picturi înrămate se grăbea spre maşină, fiind urmat de un altul, agitat şi transpirat: Domnu', domnu', aţi luat trei Câlţea, daţi-mi şi mie unul, că am un copil mic acasă, n-a mai văzut un Câlţea de când a terminat liceul, acum douăj' de ani, când au început să crească preţurile la Câlţea! Vă rog io frumos! Anunţurile gen "dau 2 saci de făină şi un bax de praf de copt pentru o pictură de X" erau aruncate pe jos şi călcate în picioare. Un întârziat care a prins doar nişte grafică şi un pic de gravură, vreo 30 de tiraje, îl sâcâia pe un alt norocos cu coşul plin. Nonşalant, acesta i-a răs­puns de sub casca de cosmonaut cu dezinfectare automată: Nu sunt semnate? Şi ce dacă, sunt bune şi aşa, ce o să se mai caute când o veni virusu'. Deşi e gata venit, dar nu ne spune autorităţile, să nu cumpărăm noi artă. N-aveţi cărucioare mai mari, strigă cineva, completând: că am prins un tablou panoramic, pentru de diminea­ţă, în sufragerie. Am lăsat-o pe nevastă-mea cu el, tuşeşte cum se apropie cineva şi strigă că este soacra italianului!

Desigur, de artă nu mai are nimeni chef. Nu şi-a propus nimeni să picteze măştile ce ni se lipesc de faţă şi buze. Or fi primit medicii ce au umflat buze vreo cerere de a le micşora, că nu au loc să întindă masca pe faţă? Sau cât o mai fi până apar măşti cu cristale Swarowski? S-ar putea să fie prea scump, dar banala şi, până de curând, ieftina mască de chirurgie, a ajuns la preţuri pe care doar nişte cristale sau fire de aur le-ar fi justificat. Fire de aur? Merită de studiat posibilitatea, că prea ne făcea egali în faţa virusului, ne amesteca pe toţi, indiferent ce maşină conducem, ce locuim şi ce băgăm în gură.

Evident, efectul psihologic este incredibil de mai mare decât cel impus de situaţie. Ai zice că e vorba de un nivel foarte ridicat de simţ al umorului, dar valul de tâmpenii ce ne-a scufundat nu are nimic de a face cu umorul. Neobosiţii emiţători de glumo-absurdităţi, pe post de fake-orice, au fost insistent solicitaţi în ultimul timp, ba cu Rimesul lui Brâncuşi, ba cu guvernul preşedintelui, încât zăcămintele de spirit, dacă au existat vreodată, au secătuit lamentabil. Şi era clar că aşa se va întâmpla, previzibil ca o ciorbă reîncălzită, ca o gumă mes­tecată deja.

Din fericire, două licitaţii de artă contemporană s-au desfăşurat de curând dar înaintea climaxului de miercurea asta. La Artmark, marţi, frumoasa surpriză s-a numit Georges Mazilu. Născut în România, acum 69 de ani, artistul s-a mutat cu ceva timp în urmă în Franţa şi a revenit, în ultimul timp, pe simezele de la noi. L-am descoperit, cunoscut şi apreciat mai ales datorită impresionantelor sale participări la saloanele Art Safari, când erau bune. La şedinţa de care vorbim, s-au dat şase picturi dintre cele mai bune, la un preţ total de vreo 35 de mii de euro.

Cea mai scumpă pictură Georges Mazilu din licitaţie a fost "Madona contemporană (Portrait de femme)", care avea o estimare maximă de 8 mii de euro şi s-a dat cu 9 mii. Tot 8 mii se sperau a se obţine, cel mai mult, şi pentru "Madona cu porumbel", pe franţuzeşte "La Madone au pigeon". Şi atât s-au obţinut. "Personaje de circ (Les gens du cirque)", într-o penumbră colorată ca de scenă religioasă, a primit 7 mii de euro. Coborâm la 4,750 mii de euro, pentru o teribilă imagine, "Madona cu câine (La madone au chien)". "Magie" este şi în română şi în franceză. Şi a primit 4 mii de euro, dublul unei estimări decente. "Călător la lumina lunii" vine la urmă şi nu mai prejos, primind 2,5 mii de euro.

Nu este prima apariţie a picturilor lui Georges Mazilu în licitaţiile Artmark, adică de la noi. În noiembrie trecut, la o licitaţie cu componentă caritabilă, "Les chats de la discorde", adică două mâţe cu trei femei în proprietate, a urcat de la o speranţă maximă de 9 mii de euro, până la 13 mii. Înaintea sa, "Confidenţe", cu o estimare de 4-6 mii, s-a vândut cu 8 mii de euro.

Personalitatea care ne introduce în lumea subiectului licitat a fost, de această dată, chiar marele pictor Ştefan Câlţia. În vânzare au fost şi patru picturi ale maestrului, plecate pentru preţuri frumoase, de cotă: "Fata cu aripi", din lumea circului ce a luminat copilăria artistului, cu preţul record de 26 de mii de euro, "Păpuşăreasa cu lună", la 13 mii de euro, "Călători" fantastici, cu 6 mii, "Om cu peşte", cu 4 mii de euro, peste estimarea maximă.

Preţul cel mai mare al vânzării de postbelică şi contemporană de la Artmark, din ultima zi de marţi post primul-caz-de-coronavirus-de-pe-plaiurile noastre, nu a fost cel de 26 de mii de euro pentru pictura lui Ştefan Câlţea, ci un Ghenie de 33 de milioane, pardon, de mii de euro. Este o pictură de 60 pe 44 cm, cu o sculptură în lemn hiperrealist redată, despre care nu ştim nimic, nici în ce an a fost făcută. Estimarea ei cea mai mare era de 25 de mii de euro, preţuri muuuult sub ce se practică pe pieţele internaţionale în dreptul numelui lui Adrian Ghenie.

Alte efecte ale pieţelor externe găsim şi în vânzarea altor loturi. Cum ar fi o sculptură de Horia Damian, evaluată la 8 mii de euro dar dată cu 19 mii. Lucrarea provine din colecţia cunoscutului Radu Varia, pe care îl vom regăsi într-o licitaţie, peste o săptămână, ca garant de autenticitate al unor scrisori semnate Brâncuşi. Un alt artist român stabilit în Franţa este Jules Perahim, autor al unei foarte expresive picturi numite "Electricite", adjudecată pentru 9 mii de euro.

Duminică, la şedinţa Alis, s-au vândut bine trei lucrări: "Vase cu flori", de Constantin Piliuţă, cu 21 de mii de lei, "Spre lumină", de Sabin Bălaşa, cu 19 mii şi "Flori de liliac", de Octav Băncilă, cu 13 mii de lei. Restul preţurilor, de la secţiunea "Pictură-Grafică" dar şi de la "Artişti în viaţă", nu au trecut de o mie de euro, deşi se anunţase că vine virusul.

Arta e prea mare ca să ţină cont de un pârlit de virus care se ia cu apă şi săpun. Efectul său curativ este mare şi permanent aşa că, a se servi oricând, fără rezerve.