PLASAMENTE ALTERNATIVE Banda desenată şi noi, copiii

La 14 septembrie, Puiu Manu a împlinit 92 de ani. Este deja o legendă, desprins parcă din banda desenată pe care o realizează de zeci de ani, la nivel maxim de emoţie şi valoare. S-a născut în 1928, în Bucureşti, şi nu la Craiova, cum ar crede cei care ştiu ce înseamnă Bănia în istoria benzii desenate româneşti. De la început a mers pe drumul sportului şi al graficii, pe care le-a practicat întotdeauna şi continuă să le facă şi în prezent.

Pasionaţii BD îi ştiu opera pe dinafară iar cei care au fost copii realizează că au avut în mâini cărţile ilustrate de Puiu Manu sau, pur şi simplu, banda sa minunat desenată, cu eroi imaginaţi de artist, după scenarii îndrăzneţe. Recunoscutul specialist BD, cel mai tare în domeniu, enciclopedicul Niţă Dodo, desigur, din Craiova, a publicat o monografie în care găsim toate detaliile şi mărturisirile artistului din primii săi 90 de ani. Descoperim aici nu numai viaţa unui artist excepţional, cu o operă de poveste, dar şi lumea minunată a benzii desenate, resorturile emoţionale ale pasiunii pentru un domeniu plastic atât de laborios, dar şi teribil de expresiv. Banda desenată nu înlocuieşte filmul şi nici film de desene animate nu este, deşi se află în mare prietenie cu ambele domenii. Astfel, nu ne vom uimi prea tare când vom afla, şi putem uşor verifica, că personajele şi chiar cadrele din banda desenată "Toate pânzele sus!", după romanul lui Radu Tudoran, publicată în 1972, au slujit drept strânsă inspiraţie pentru serialul de succes cu acelaşi nume, lansat în 1977. De fapt, a fost a doua dintre cele trei formule grafice propuse de Puiu Manu pentru acest roman. Prima a început să apară în 1958, dar a fost oprită fără prea multe explicaţii, iar a treia este cea complet refăcută şi mult mai colorată, din 2010. La talentul şi chemarea pentru banda desenată, să adăugăm pasiunea lui Puiu Manu pentru yachting, fiind un navigator redutabil. Şi, chiar fără toate acestea, Puiu Manu ar rămâne o comoară de om!

Nu trebuie să rămânem blocaţi în faptele din trecut ale lui Puiu Manu sau să ne oprim la longevitatea sa, pentru că artistul pregăteşte surprize, alături de mai tinerii săi admiratori, mari pasionaţi de BD. Cu numai o săptămână în urmă, la Muzeul Suţu din Bucureşti, fără îndoială, un "palat al benzii desenate", a fost lansat albumul "Eroii de la Plevna", desenat de Puiu Manu şi publicat în 1977, acum refăcut după printurile de atunci, cu multă grijă şi mai ales muncă. Au trudit pentru asta cunoscuţi şi frumoşi pasionaţi de bandă desenată, Mihai Ionuţ Grăjdeanu, autor de benzi desenate şi cititor asiduu al revistelor cutezătoare apărute cu mult înainte ca el să se nască, profesorul de istorie Gabriel Rusu, redutabil cunoscător al domeniului benzii desenate, care simte intens valoarea acestei formule grafice mereu moderne pentru tinerii zilelor noastre, şi Monsieur BD, Dodo Niţă.

În România, banda desenată are o frumoasă istorie, un prezent activ şi un viitor promiţător. Este numită pe scurtă şi BD, dar să nu o confundăm cu comediile de succes cu acelaşi nume, care vine, însă, de la o unitate a Miliţiei, numită Brigada Diverse. Înainte de 1989, ele erau publicate mai ales în revistele pentru copii, fie ei foarte mici, ca "Arici Pogonici", ceva mai mari, ca pentru "Luminiţa", sau chiar "Cutezătorii" adolescenţi. Temporar, au avut şi alte nume. Puiu Manu însuşi a debutat cu bandă desenată, în 1957, în revista "Cravata roşie", lucrarea numindu-se "Secretul lui Montezuma". Într-adevăr, era o altă lume, un refugiu, un loc cu aventuri unde totul era posibil, în descrierea unor desenatori de geniu. O pagină de bandă desenată înseamnă un desen complex, ceva mai mare decât cum apare tipărit, lucrat cu osârdie de autor, numai în tuş sau/şi cu culori, desfăşurând mişcările, punând dialoguri în bule ce ies din gura potrivită, cu caractere de literă care exprimă vizual intensitatea sunetului sau chiar un zgomot. Personajele trebuie să semene în toate cadrele în care apar, să fie aceeaşi faţă văzută din diferite unghiuri şi cu diferite expresii. "Văzută", desigur, în imaginaţia autorului. Şi toate acestea fără calculator şi programe incredibile, totul din mână şi talent. Deşi în prezent există tehnici mult mai performante, banda desenată pare a se fi retras din prim planul social. Sunt preferate genuri mai dinamice, chiar filme de animaţie, pentru că este uşor acum, şi să le faci, şi să le vezi. Banda desenată pare a fi văzută ca un gen pentru cunoscători, pentru colecţionari şi oameni preocupaţi mai mult de visare decât de cariere bănoase. Este un adevăr parţial, dar numai în Vest. Acolo se publicau scurte benzi desenate cu caracter editorial sau doar de amuzament, pe pagina a treia chiar, lângă textuleţul editorului sau al redactorului-şef. Şi se publică şi acum, caricaturi, ilustraţii grafice sau aceste mici ştraifuri de bandă desenată. Este drept, în Occident continuă chiar să fie tipărite ziare pe hârtie, dacă vă puteţi închipui aşa ceva?!

Capitala benzii desenate ar trebui să fie Bruxelles. Sunt celebri creatorii belgieni de bandă desenată şi, probabil, cel mai cunoscut personaj din lumea imaginilor desenate, Tintin, este tot belgian, după creatorul său, celebrul caricaturist Herge, Georges Prosper Remi după numele său. Nu ne va mira, aşadar, să aflăm că la Bruxelles funcţionează, într-o superbă clădire Art Nouveau, un muzeu al benzii desenate, la doi paşi de un fel de monument al lui Tintin. De fapt, peste tot în Bruxelles vezi benzi desenate, în tot felul de personaje, de plastic sau, mai ales, picturi murale monumentale.

Şi, da, benzile desenate, planşele originale, schiţele sau ediţiile tipărite se vând la marile licitaţii, la preţuri însemnate. În 2015, la Paris, la o licitaţie Sotheby's, două planşe originale de Herge au fost vândute cu 1,563 milioane de euro. Este vorba de paginile 95 şi 96 din "Sceptrul regelui Otokar", arătând o spectaculoasă luptă aeriană, publicate în "Le Petit VingtiPme", în 1939. Întreaga licitaţie a oferit o parte din fabuloasa colecţie BD a lui Jean-Arnold Schoofs, partea esenţială, rămasă după alte vânzări. Este una dintre primele şi cele mai importante colecţii de benzi desenate şi apariţia pe piaţă a acestui nucleu de lucrări europene dar şi americane a fost aşteptată cu un uriaş interes. Mai ales că, tot la Paris, cu câteva luni înainte, o altă licitaţie de BD adusese genul în atenţia preţurilor mari. Licitaţia colecţiei a adunat 2,7 milioane de euro, pentru 65 de loturi de excepţie. Nu este prima, ci a cincea dată când Tintin trecea de milionul de euro, şi nici recordul nu pare a fi, având în vedere o vânzare mai puţin cunoscută, realizată la Artcurial, în 2014, unde pagina de titlu dintr-o apariţie Tintin din 1937 ar fi primit 2,65 de milioane de euro.