Evenimentul momentului este, fără îndoială, deschiderea, aseară, a Art Safari, expoziţie, târg, pavilion, aflat la a III-a sa ediţie. Şi, totuşi, ce găsim aici, în palatul Dacia, superbă clădire pe care administraţia capitală Oprescu o vedea muzeu de artă al Bucureştiului, ceea ce încă lipseşte. Este de departe cea mai bună amplasare a Art Safari, după cortul sudorific de acum doi ani, care chiar te făcea să te simţi la un eveniment în Africa, şi "undergroundul" de etaj de la Ciclopul rănit din mijlocul Bucureştiului. Să mai observăm şi ancorarea în actualitate cu temele zilei, Dada şi Brâncuşi.
Ce vedem, însă, la Art Safari? Conform formulei consacrate - muzee şi galerii. Adică vin muzeele la noi, fiind oricum greu să mergi la Baia Mare, Galaţi, Târgu Mureş şi în alte oraşe româneşti cu pinacoteci redutabile. Şi, la fel, galeriile, private, răspândite prin toată ţara. Deci, în principiu, poţi pleca cu o pictură sub braţ sau o sculptură în buzunar, evident, în schimbul unei uşurări cores-punzătoare de bani. Dacă la muzee îi găsim, inevitabil, pe cei vechi, în galerii sunt neapărat cei noi şi foarte noi, care au confirmat sau nu o vor face niciodată.
La Art Safari nu veţi putea cumpăra nimic din expunerea muzeelor, marile nume ale istoriei artei, dar o puteţi face, oricând, de pe piaţa continuă, licitaţii, galerii, chiar şi târguri. În ultimul timp, de când cu Dada - un secol, am cam pierdut din vedere vânzările tradiţionale de la noi, cele unde îi găsim pe clasici şi moderni, mai rar ceva din glorioasa noastră avangardă, dar destul din contemporaneitate şi chiar actualitate. Acum, la o privire retrospectivă, când motoarele licitaţiilor au început să duduie, după iarna prelungită odată cu planificarea pascală, putem cons-tata o reducere serioasă a preţurilor. Mia de euro, pe care o stabilisem prag minimal pe vremuri, a ajuns cotă medie, şi acum cam este o speranţă optimistă. Cu tristeţe am cons-tatat o diminuare serioasă a cotei lui Schweitzer-Cumpăna, un artist de excepţie al românilor. Grafica, adică desenele, tehnicile mixte şi culorile de apă, musai pe hârtie, nu pierde din nivel, ci se redresează niţel, conform tendinţei de a compensa reducerea vânzărilor de uleiuri, vechi sau foarte vechi, dorinţa de a avea artă pe pereţi fiind, iată, încă puternică. Astfel, nivelul de preţ al artiştilor cunoscuţi doar de pricepuţi scade dramatic, întâlnindu-se cu preţul graficii. Peste toate aceste tendinţe de cotă, volumul total al vânzărilor se reduce, atât ca valoare, cât şi ca unităţi fizice. În traducere, a scăzut suma totală a vânzărilor, dar şi numărul de obiecte de artă şi de colecţie vândute în licitaţii.
În ultimul timp, Artmark a avut o serie de vânzări de colecţii personale, cu nume şi prenume. Este o formă ce ar putea să aibă succes la noi, pentru că suntem teribil de curioşi: ce mai au alţii prin casă, ce au reuşit să adune, pentru că unele "colecţii" chiar asta sunt, lucruri adunate prin casă, de artă sau de amintire. O astfel de colecţie, anonimă, deci nu s-a mizat pe renumele adunătorului, a contopit trei loturi de autor, cu Bălaşa, seniorul Petru Vintilă şi Ion Musceleanu. Pictura lui Sabin Bălaşa, ce aparţinea legendelor, a venit tot mai des în lumea noastră, după ce prima vânzare, cu ceva ani în urmă, i-a pus şi lui un nivel de preţ, care nici măcar nu era fabulos. Inevitabil, repetarea apariţiei sale pe piaţă a diminuat acest nivel. "Colecţia din anii '80", vândută de Artmark, a cuprins şapte picturi şi patru desene de Sabin Bălaşa. "Muza", un nud într-o poziţie modernă, dar cu vedere cam forţată la sân, a plecat pentru 17 mii de euro, "Zori", cu animalul emblematic inventat de artist, a primit 7 mii, "Povestea mării", o imagine neobişnuită de abis în albastru Bălaşa, a fost vândută cu 2,250 mii de euro. Desenele, superbe, în cariocă, au fost date şi ele, aşa cum observam, la preţuri crescute, între 350 şi 700 de euro, la care se dau alte picturi, mari şi uleioase. Având aceleaşi dimensiuni, 35x50, desenul ce şi-a dublat preţul, cuviosul "Alegorie", conţinea numitele animăluţe, alături de un nud stenic, conform imaginii-simbol a operei lui Bălaşa.
Deşi prezent într-o avalanşă de 22 de picturi şi o paletă, care încheie solo show-ul ad-hoc, Ion Musceleanu rămâne o revelaţie şi o reverie personală. Balerinele au realizat preţurile cele mari, dar oricum mai mici decât cele la care apar în galerii, chiar acum. "Înainte de spectacol" a primit 1,8 mii de euro, în timp ce o poză asemănătoare, poate din pauza aceluiaşi spectacol, a reuşit 1,4 mii de euro. O imagine de dansatoare cu fustiţă, posibil un tiutiu roşu-vişiniu, se numeşte chiar "La pozat" şi a primit tot 1,4 mii de euro. Odaliscele, două, au avut acelaşi 900 de euro ca preţ, peisajele fix 700 de euro, tot două, şi vreo trei nuduri, între 700 şi 800 de euro. Paleta pictorului, de fapt una dintre multele utilizate de-a lungul existenţei sale, s-a vândut şi ea cu 175 de euro. Singura neadjudecare este timidă, foarte decent îmbrăcată, putând evolua fie ca "Studentă", ca "Tânără muncitoare" sau sub un nume feminin oarecare, dar frumos.
Partea Petru Vintilă a deschis numita licitaţie cu parfum de anii '80, dar a primit doar preţuri de câteva sute de euro pe creaţiile sale ce duc spre naiv doar ca stil artistic, altfel denotând un umor vizual deosebit. "Arca lui Noe" a rupt barierele şi s-a dus la 2 mii de euro, de patru ori mai mult decât se spera. Ofertele numitei licitaţii s-au vândut în proporţie de fix 96%. Stampele japoneze oferite două zile mai târziu într-o licitaţie specială au fost adjudecate în proporţie de 48,72%, procentaj ce reprezintă şi ponderea bărbaţilor în totalul populaţiei lumii.
Curajul de a prezenta şi a supune licitaţiei publice desene cu caracter sexual mai mult decât explicit aminteşte că Artmark a avut o vânzare numită "Erotica". Acum tema nu este "jocul de-a mama şi de-a tata", ci o parte aparte a spiritualităţii japoneze, shunga, pe numele ei de simeză. Înseamnă artă erotică şi cuprinde în cea mai mare parte, dar nu exclusiv, stampele numite şi ele ukiyo-e. Nu este pornografie decât în mintea nejaponezilor, pentru că niponii au cu totul altă imagine asupra făcutului de dragoste sau a goliciunii corpului omenesc. Există o întreagă şi fru-moa-să istorie a stampelor japoneze, pe ceea ce noi numim, nu foarte corect, hârtie de orez, iar subiectul erotic ocupă doar o parte, una mică, din această operă de o mare sensibilitate. Artmark a venit cu o întreagă colecţie, nu mai puţin de 78 de stampe de dimensiuni diferite, din epoci diferite, unele cu semnături celebre sau măcar din şcoli recunoscute. Cel mai mare preţ a fost de 900 de euro şi a fost obţinut de o scenă îmbârligată cu "un cuplu pasional", după cum scrie în catalog. Autorul este celebrul Hokusai, "bătrânul nebun după desen", după cum singur se denumea. Da, a trăit 40 de ani în secolul al XVIII-lea şi 49 în următorul. Şi, nu, nu vom da o stampă shunga ca ilus-traţie la acest comentariu despre piaţa de artă românească.