PLASAMENTE ALTERNATIVE Ce ne spune licitaţia de un miliard şi jumătate (de euro)!

Gata, se ştie, tocmai s-a anunţat, toată lumea e uimită, şock, nu ne aşteptam la aşa ceva, acum se poate întâmpla, cum a fost posibil aşa ceva?! Aaa, despre ce este vorba? Pentru prima dată, o şedinţă de licitaţie de obiecte de artă a depăşit un miliard de dolari. Dar ce zic un miliard, a ajuns la un miliard şi jumătate! Şi a şi trecut de el! Mai exact 1.506.386.000 de dolari. O mie cinci sute şase milioane de dolari americani din SUA. Au fost doar 60 de loturi, s-au vândut toate, cinci cu preţuri de peste o sută de milioane bucata, şi 65 la sută în creştere. Şi aici este un mic record, cinci de-o sută, recordul fiind de cel mult două lucrări vândute cu peste suta de milioane în aceeaşi şedinţă. La şedinţa de miercuri, pragul de un miliard a fost depăşit odată cu adjudecarea lotului cu numărul 32.

Asta a fost în prima seară, cea zdrobitoare, pentru că a urmat ziua a doua, cu alte aproape 116 milioane de dolari. Un total mai mic pentru un număr mai mare de lucrări, 95 de această dată. A fost un fel de calcul "evening sale - day sale", cu piesele mai scumpe şi cele mai accesibile din aceeaşi colecţie. Pentru că întreaga poveste de succes legendar s-a derulat pe conţinutul unei singure colecţii a unui singur colecţionar.

Paul Gardner Allen s-a născut la Seattle, în 1953, şi a murit tot acolo, în 2018. Despre el se scrie că a fost specialist în calculatoare, cercetător, investitor şi filantrop. Ar mai fi şi altele de adăugat, inclusiv faptul că era şi colecţionar de artă, poate cel mai tare. A înfiinţat legendara Microsoft împreună cu prietenul lui din copilărie, Bill Gates, şi s-a retras din activitate în 1983, când a fost diagnosticat cu limfom Hodgkin. Când a murit, 35 de ani mai târziu, avea o avere de peste 20 de miliarde. Şi nu se ştia că avea o colecţie de artă de încă vreo două miliarde. Tot vreo două miliarde a donat pentru diferite cauze nobile.

S-a ocupat de multe şi a avut multe preocupări şi afaceri. În artă, a donat şi a cumpărat. Vreo sută de milioane şi mii de lucrări de artă care uimesc. În 2002 a dat vreo două milioane de dolari pe 529 de pagini din manuscrisul, de fapt, textul de lucru era bătut la maşina de scris, a lui "Dracula", de Bram Stoker. În 2015 a inventat târgul de artă din Seattle.

La licitaţia "Visionary: The Paul G. Allen Collection", organizată de Christie's, la New York, în cadrul campaniilor de noiembrie de scuturare a rezultatelor maxime ale vânzărilor de artă, cel mai scump, dar şi cel mai ieftin lot au purtat semnătura lui Seurat, celebrul creator al pointilismului. Pictura scumpă este o "Les Poseuses", dar nu cel mai celebru, cel de doi metri pe doi metri şi jumătate. În 1888, Georges Seurat a pictat această capodoperă, cu un model în atelier, trei ipostaze diferite, pe perete scăpând şi un colţ de Grande Jatte, duminică după-amiază. În colecţia lui Paul G. Allen se afla o variantă mai mică, mult mai mică, de 40 cm pe 50. Aceasta a fost vândută, miercuri, la New York, de Christie's, cu 149,240 de milioane de dolari, cam o zecime din totalul fenomenal adunat de şedinţă. Iar lucrarea cea mai ieftină, dacă i se spune astfel la 2,2 milioane, tot Seurat, a fost un desen în creion, dens, dar destul de banal, un "Femme debout, en toilette de ville" de când artistul avea vreo 25 de ani. Iar la 32 de ani neîmpliniţi a plecat la Domnul.

De suta de milioane a mai trecut, cu 105,730 milioane de euro, "Maternite II", pictură realizată în 1899, în Tahiti, de Paul Gauguin. Sau un Sainte-Victoire de Paul Cezanne, unul superb, pictat pe la 1890 şi vândut, acum, cu 137,790 de milioane de dolari. Şi un Gustav Klimt, "Birch Forest", din 1903, care a primit 104,585 milioane. Ori "Verger avec cyprPs", de Van Gogh, cu 117,180 milioane de dolari.

A fi putut să fie, dar s-a oprit la 64,5 milioane de dolari, o superbă Londră de Claude Monet, "Waterloo Bridge, soleil voile". Un Lucian Freud, neaşteptat de liniştit şi casnic, de pe la începutul anilor '80 ai secolului trecut, aproape doi metri pe aproape doi metri, a primit 86 de milioane. Un alt pointilism, Paul Signac, a primit 39,320 de milioane pentru un peisaj cu bărci şi yole la Concarneau.

În a doua licitaţie, cu preţuri mici, au fost destule loturi vândute cu preţuri de milioane, despre care am zice că trebuiau vândute în prima şedinţă. Desigur, intenţia organizatorilor nu a fost să separe colecţia Paul G. Allen în vedete şi cenuşărese, nu era nici cazul, nici vreo strategie deşteaptă. Şi, astfel, licitaţia, prima, a devenit cea mai bogată, de departe, astfel de vânzare din istorie. Ar fi putut fi o singură şedinţă? Desigur, nu ar fi fost singura de 160 de loturi, dar s-a reuşit şi o abilă demonstraţie că această colecţie are cel puţin 60 de piese legendare. Care au adus acea sumă de miliarde.

Piaţa românească nu a adunat atâta bănet de când există ea, sau nici măcar cu tot ce s-a vândut după 1989. Ar însemna ca în fiecare an să se fi adunat vreo 50 de milioane de dolari, cam unul pe săptămână. Or, nu este cazul. Practic, nu avem nimic din ce ar fi putut genera un astfel de succes. Piaţa noastră există din 1990, cel mult, ori colecţia Allen era constituită deja pe atunci. Aceste loturi nu au apărut pe piaţă la scurt timp după ce au fost cumpărate, într-un fel de simulacru de investiţie, ci au fost într-o colecţie, una activă, participantă la acea frumoasă cunoaştere şi educaţie a artei plastice de înalt nivel. Colecţionarul nu s-a ascuns, şi-a împrumutat achiziţiile pentru tot felul de evenimente şi mari expoziţii, mari de tot. În timp ce mecanismele pieţei internaţionale de artă funcţionează din plin, cu toată criza, ale noastre încă se adaptează la condiţiile locale, de nu le mai recunoşti. Şi nici marile vedete nu se vând pe la noi. Nici pe la alţi nu se vând Seurat, Van Gogh, Gaugain sau Monet, dat sumele scoase pe ofertele lor locale sunt mai mari decât ale noastre. Nu ştim prea bine cine a cumpărat toate aceste minunăţii de la americanul Microsoft care le adunase, dar sigur nu sunt de pe la noi.

Vânzarea care a trecut de miliard cu o jumătate de miliard, cu o singură colecţie, în plină criză şi inflaţie, spune multe despre economia mondială, prin prisma şi chiar din perspectiva pieţei de artă. Omenirea a trecut prin multe, în ultimul timp, multă dezlănţuire de violenţă şi ură, dar nu s-a prostit. Şi nici cultura, pofta de artă nu au fost scoase din fire şi fibra interioară. Avem şi vom avea nevoie de artă, pentru sufletul nostru. Şi chiar economia are nevoie de aşa ceva, totul este să ai nivelul necesar pentru a lucra cu astfel de subtilităţi.