PLASAMENTE ALTERNATIVE Cum şi când se făcu comunismul în estul Europei

Istoricii, politicienii, jurnaliştii, analiştii şi oamenii normali ştiu că lagărul comunist est-european s-a născut în februarie 1948, la Praga. Este celebra lovitură de stat, una în trepte, începută cu mişcări insurecţionale comuniste, ajunse la preşedinte Edvard Beneş, părinte-fondator al statului, în 1918. Tancurile sovietice şi comuniştii cehoslovaci îl obligă să îl însărcineze pe liderul comunist, Klement Gottwald cu formarea guvernului, conform unor vechi practici democratice pe care le mimau, încă. Cu şeful lor în fruntea guvernului care organizează alegerile, comuniştii le şi câştigă. Surprinzător, desigur. Cu 90 la sută. Peste o lună, Beneş pierde şefia statului, iar în septembrie, tot 1948, îşi pierde şi viaţa. Gottwald, comunistul, le ia el pe toate.

Toţi aceştia pomeniţi la început uită, însă, că, exact cu trei ani înainte, la 6 martie 1945, comuniştii luaseră puterea, în România. De ce oare nu este băgată în seamă această dată de cei care discută despre instalarea comunismului în Europa, impus de sovieticii stalinişti? O explicaţie ar fi negoţul de la Moscova, din octombrie 1944, cel cu bileţelul secret, şerveţel de-a dreptul, după unii, care lăsa România în sfera sovietică, chiar dacă în proporţie de 90%. Specialiştii consideră, aşadar, că instalarea comunismului în România era conform înţelegerilor Churchill-Stalin, normală, în timp ce intrarea Cehoslovaciei în nefasta sferă este anormală, şocantă, nedreaptă, incorectă. Cehoslovacia nici nu apare pe celebrul bileţel, cel cu sentinţa istorică. Acolo sunt România, cu 90% Russia, Grecia cu un procent invers, Russia 10% şi Marea Britanie 90%, "Yugo Slavia" fifty-fifty, deşi acolo era Tito, Hungary 50-50 şi ea, fără Tito, şi Bulgaria 75-25. Polonia şi Cehoslovacia nu apar în negocierea Churchill-Stalin, de aceea Occidentul a fost profund ofuscat când comuniştii au preluat conducerea şi au schimbat regimul, altceva decât promiseseră în 1944, la Moscova. România nu conta, nu i se dăduse nicio şansă, democraţiile occidentale o lăsaseră pe mâinile bolşevicilor. De aceea, la trei ani după schimbarea de regim din România, impusă de sovietici, democraţiile vest-europene încă erau uimite că ruşii nu se ţin de cuvânt.

În octombrie 1944, Churchill îi acceptase lui Stalin toate fanteziile istorice, văzute în manuale mai vechi. Adică îi dăduse ieşire la Mediterana, deschidere spre Bizanţ şi Ierusalim. Numai că mustăciosului maniac îi alunecau ochii spre veselul şi zglobiul Occident, spre care urma să îşi îndrepte trupele, în galop de sănătate. Astfel că şi Cehoslovacia intra în planurile sale, alături de o parte din Germania. Până la urmă a înţeles şi Churchill că Stalin schimbase regulile jocului, de fapt le adaptase masiv, şi acum juca cu ideologia pe masă.

Cu trei ani înainte de instalarea comunismului în estul Europei, după istoriografia occidentală, Vîşinski, marele sovietic, îl presa pe rege să îl demită pe premierul Rădescu. În cele ce urmează vom vedea cum se naşte modul de acţiune utilizat de sovietici inclusiv în 1948, la Praga. Comuniştii locali pregătesc grupuri paramilitare de presiune. În România din februarie-martie 1948, armata nici nu era acasă, ci lupta prin Cehoslovacia, împotriva hitleriştilor, alături de Glorioasa. Regele acceptă până la urmă premierul impus de sovieto-comunişti, mai ales că nu este şeful celor din urmă. În 1945, comuniştii români aveau încă probleme cu conducerea. Se practica numirea unor secretari generali străini total de România, şi mulţi dintre liderii lor aveau obiceiul definitiv de a dispărea prin hrube, păliţi cu ranga chiar de oamenii lor, şi ei legitimaţi la Dinamo Moscova. De aceea, era greu să găseşti un şef al partidului comunist, mic şi rărit de Stalin, să îl mai şi pui în fruntea guvernului unei monarhii. Soluţia comuniştilor a fost un burghez, un "mare boier, jenant caracter", care ştia să trăiască bine din trădări, era doctor în domeniu. Până la urmă a fost îndepărtat şi regele, greu, de abia în pre-Revelionul lui 1947. Astfel că, în februarie 1948, când, şoc! cehoslovacii au intrat în noul regim, România se săturase deja de comunism. Aşa cum scrisese Churchill cu mânuţa lui, la Moscova, în 1944, neobligat de nimeni, nici măcar de evenimente. Probabil că tot Churchill a prevăzut şi plimbarea lui Ceauşescu, cu caleaşca, prin Londra, în iunie 1978, la 33 de ani de la instaurarea comunismului în România, cu procura legendarului premier britanic. Şerveţelul cu această viziune nu ni s-a păstrat, Stalin avea probabil nevoie de hârtie şi ştia că iese cum vrea el.

În decembrie 2021, la 74 de ani de la lovitura de stat ce l-a abdicat pe regele Mihai, la casa Historic, care îşi binemerită numele, s-a vândut, cu 150 de euro, în creştere de la 100 de euro, cartea lui Petru Groza, "În umbra celulei. Malmaison, 1943-1944 iarna", apărută, culmea ironiei, la Editura "Cartea Rusă", chiar în 1945. Exemplarul are şi o dedicaţie olografă amplă, aproape o pagină, pentru "valorosul colaborator", "prietenul Voitec Ştefan". Cine s-a născut mai la mijlocul secolului trecut, ştie că Ştefan Voitec era domnul cu o frumoasă bărbuţă albă, înconjurat de tovarăşi raşi, tunşi şi frezaţi, pe la congresele lui Ceauşescu. Era cunoscut ca rămas din vechea social-democraţie, uitată după numeroase uniri şi înghiţiri partinice.

Două poziţii mai încolo s-a dat, cu mai puţin, 125 de euro, dar pornind tot de la 100 de euro, "Am văzut cu ochii ţara păcii", carte în două volume de Petru Groza din 1955, cu comunismul victorios de 10 ani, în România, şi doar şapte, în Cehoslovacia. Editura este tot "Cartea Rusă", dar nu ştiu cine era ţara păcii despre care scrie marele om de stat. Nici dedicaţia nu mai este pentru Voitec Ştefan, ci pentru Mihai Ralea, academician căruia i s-a reproşat colaborarea cu bolşevicii. Şi arată altfel, această dedicaţie. Este scrisă frumos, de mână, caligrafic, cu negru, şi semnată doar de doctor, cu albastru, tot de cerneală. Premierul impus de sovieto-ruşi în 1945 avea să moară în 1958, la 74 de ani de viaţă, 33 de la când a instaurat comunismul în România şi la fix 30 de când a aflat şi Occidentul că ruşii umblă cu Steaua Roşie prin ţările din est deja cotropite. Adică de la "lovitura de stat" de la Praga.

Favorita mea, însă, este faza din octombrie trecut, de la licitaţia casei Historic numită "Istoria românilor - Între Principate şi Regat", când nimeni nu a dat 100 de euro pe o un set de 10 fotografii cu premierul ce putea juca Golem fără machiaj. Erau interesante, cu masivul personaj central, în poziţii populiste, înconjurat de oameni pe care nu dădea doi bani. Nici doi bani, nici 70 de euro nu se dăduseră în mai, tot trecut în anul trecut, pe vreo două pagini cu desene de şedinţe realizate, ni se spune, de Petru Groza, în timpul unei şedinţe din 1952, a Marii Adunări Naţionale. Desenele de pe pagina cu menţiunea MAN sunt portrete, un peisaj de vilă de munte, un soldat cu puşca cu baionetă în mână, ce ar putea fi şi un monument, un fel de călăreţ, un fel de moai. A doua pagină are şi nişte înscrisuri, cam greu de înţeles, deşi grafia este frumoasă, jos ghicim un "Constantinescu-Iaşi", vechi comunist şi academician. În rest, un cazac ultramustăcios, un clovn, un "Unchiul Sam", o zână germanoidă, un fel de Ferdinand, o regină, singurul chip şters cu linii nervoase, un soldat cu zorzoane. Ambele coli sunt desenate cu creionul. Înseamnă că Groza mergea cu creionul după el la şedinţe şi lucra pentru eternitate. Care eternitate îl cam flituieşte. Cel puţin în materie de artă, că arta nu minte! Şi are simţul umorului.