PLASAMENTE ALTERNATIVE Cunoaşterea şi recunoaşterea în artă

Acum, când milionul de dolari, euro sau franci elveţieni nu mai impresionează pe nimeni, decât dacă i-am amortiza cu propriul buzunar căderea din cer, să vedem ce preţuri se mai împlinesc pe la arta recentă, cea de după al Doilea Război Mondial până în zilele noastre, inclusiv cea de azi. Adică, suntem europeni, sau nu mai suntem?!

Înainte chiar de Paşti, în post, Artmark a încercat piaţa cu o şedinţă de postbelici şi chiar post Războiul Rece. Pentru a păstra aroma vremurilor o să abordăm subiectul fără o ordine anume, adică random, cum am auzit eu nişte tineri, în metrou. Unde metroul nu este nume de club sau discotecă.

Deci, absolut întâmplător semnalăm vânzarea de doi Ghenie, încadraţi perfect în fenomen, buni, fără a fi spectaculoşi, scumpi, fără a fi legendari. Peisajul "Landscape", care reprezintă, în ulei pe o pânză de un metru pe un metru şi zece, un bush frumos tuns, probabil buxus, că e cărnos şi verde lucios. La fel de bine poate să nu fie buxus, ci doar o iluzie optică provocată de excepţionala tratare a jocului luminii de după ploaie pe acest tumul verde. Preţul predispune şi mai mult la visare şi este posibil să genereze o resurecţie a subiectului în plas­tica românească pentru că, nu-i aşa, din astea pot să fac şi eu. Nu eu, neapărat, ci artiştii profesionişti, care contează pe piaţă.

Preţul de adjudecare a "Landscape"-ului semnat de Adrian Ghenie este de 85 de mii de euro, cu puţin, doar cinci mii de euro, peste estimarea minimă, de 80 de mii, maxima ducându-se la 120 de mii. Impresionantă este lista, oricum selectivă, de expoziţii personale ale artistului în care a fost prezentă. Anul realizării lucrării este 2004 iar prima sa expunere vine din 2007. Dintre participări, mă opresc la absolut remarcabila Bienală de la Veneţia reuşită de Adrian Ghenie acum patru ani, în 2015.

În schimb, nu aflăm nicio participare, nici selectivă, nici certă, din partea unei alte picturi de Adrian Ghenie, "Zi de vară", din 1999. Estimată la 4-6 mii de euro, deşi este cam o şesime din suprafaţa peisajului anterior amintit, lucrarea fără date suplimentare, adică expuneri, s-a vândut cu 17 mii de euro. Este vorba de o interesantă perspectivă pe un canal navigabil, la umbra unei clădiri cu turn scăldat în soare.

Nu ar fi frumos, acum, să vorbesc despre Corneliu Baba, despre lucrările semnate de acest creator de şcoală perpetuată de foştii săi şcolari. Desigur, asta ca să nu mergem pe logica clasamentului şi a podiumului, nu de alta! De Constantin Piliuţă, de exemplu, au fost patru lucrări în oferta licitaţiei. "Dans", o imagine aparte cu doi dansatori unduiţi ca două flori, a trecut de estimarea maximă, de şase mii, şi s-a dat cu 11 mii de euro. Nu pot să nu pomenesc, chiar în acest moment potrivit, lucrarea de Constantin Piliuţă pe care mi-o evocă "Dans". Este vorba de o delicată imagine de scenă, tot cu doi dansatori, o fină observaţie a unui mare pictor, vândută la licitaţia anterioară a Artmark, cea de primăvară, în limitele estimării, adjudecarea petrecându-se la 3.250 de euro. Revenind la lucrările Piliuţă din licitaţia de posturi a Artmark, să remarcăm vânzarea, tot cu depăşire de estimare maximă, cu exact o mie, preţul de adjudecare fiind de 6,5 mii de euro, a picturii "Flori şi lămâi", un cadru cu exact aceste subiecte, plus vasele aferente.

Aţi auzit de Perahim? Şi dacă nu aţi auzit, vă amintiţi de Jules Perahim? Artist de avangardă şi de politică stângistă prin anii '30, apropiat de sovietici, în anii '40, apoi proletcultist, în anii '50, în 1969 se stabileşte în Franţa. La 55 de ani, aşadar, schimbă complet paradigma, cu toate efectele şi consideraţiile referitoare la acest gen. În arta sa, este ora unor compoziţii aparte, ca o apariţie exotică a unei lumi mineral-vegetale. Aşa este " Une Machine Volante Oubliee", din 1978, propusă la Artmark cu 6-9 mii de euro, din care s-a confirmat doar prima cifră, cea mai mică. O piesă ceramică, cu o pictură bogată în detalii, de 15 pe 15 cm, semnată Perahim, s-a dat cu 900 de euro.

Trei picturi de Ştefan Câlţia, în maniera sa de maturitate, au fost prezentate în licitaţie şi au fost vândute cu mii de euro. Una dintre imaginile sale superbe şi celebre, cea cu peştele survolând satul dintr-o fructieră, a fost adjudecată cu 17 mii de euro, estimarea maximă mergând doar până la 9 mii. În ultimii ani, la Artmark au mai fost vândute compoziţii de maestrul Ştefa Câlţia cu păsări deasupra unor sate ca de jucărie, dar e prima dată când un peşte se află în această situaţie. Anterior "Satului", în 1989, a fost pictată "Prinţesa" cu o broască, vândută acum cu 12 mii de euro, muuult peste estimarea de 3-5 mii cu care a intrat în licitaţie. Imediat după, a fost vândută, cu 7,5 mii de euro, o altă pictură de Ştefan Câlţia, un "Călător", estimat la 4-6 mii de euro.

Absolut uimitoare alăturarea a două picturi cu flori aproape identice, prima de Corneliu Baba, evaluată la 6-9 mii de euro, vândută cu 15 mii, şi a doua de Corneliu Brudaşcu, profesorul de la Cluj, cu evaluări de 10 ori mai mici, şi adjudecare de 12 ori, la 1,2 mii de euro, mai exact. Dimensiunile lucrărilor sunt apropiate, în schimb, lucrarea Baba este pe carton, cea Brudaşcu fiind pe PFL. Epopeea continuă cu trandafiri albi de maestrul clujean, o notă aparte dar nu prea departe, pe pânză de această dată, adjudecată cu 1,5 mii de euro. După Ghenie cel de 17 mii de euro, revine Corneliu Baba, cu un "Autoportret" de dimensiuni relative reduse, vândut cu 10 mii de euro. De fapt, cea mai scumpă pictură de Corneliu Baba şi cea mai preţioasă vânzare din numita licitaţie a fost un "Arlechin", adjudecat cu 50 de mii de euro.

La Sabin Bălaşa, cota pare a se fi stabilit, pentru lucrări ce nu sunt cunoscute şi fără personajele din mitologia sa proprie, la 7 mii de euro. Este preţul la care au fost adjudecate "Muza artistului" şi "Micile comori". La 10 mii de euro ar mai fi de amintit un peisaj de Alexandru Ciucurencu, la Cozieni, fără mari pretenţii şi valenţe.

În rest, oferta contemporană din zilele noastre este destul de haotică şi impulsivă, fără anvergură şi imaginaţie, greu de pus într-un trend previzibil, construit temeinic, după pretenţiile pieţei moderne. Vedem aceleaşi sforţări complicate, amintirea unor vremuri ce ar fi putut să fie, deşi nu aveau nicio şansă, lăsându-ne ca speranţă de viitor tot pleiada meşterilor care au pornit în artă de la stadiul de elevi, nu direct de la cel de maestru universal cunoscut, dar nerecunoscut de piaţă şi de viaţă.