PLASAMENTE ALTERNATIVE Din ce sunt făcute statuile?

Este lesne de observat, că toată România, Bucureştiul stă jenant în materie de monumente. Absolut subiectiv, în continuare, voi menţiona că marea excepţie este statuia generalului Berthelot, de pe strada omonimă din Bucureşti, care îmi place teribil, deşi este cât se poate de clasică. Tot ce avem mai interesant este ridicat înainte de 1950. În acei ani, multe au fost date jos şi, treptat, au fost ridicate altele, corespunzătoare noii orânduiri. Unele dintre acelea, cum ar fi monumentul lui Stalin, care l-a precedat pe cel al lui Lenin, din faţa lomonosovicei Case a "Scânteii", a făcut şi el paşi, odată cu dispariţia modelului de la Moscova.

Dacă aţi urcat pe Tâmpa, undeva după V-ul de la BRAŞOV-ul scris în stil HOLLYWOOD, este un semicerc de pietre mari de tot, pe care l-am crede refacere de templu dac dacă nu ar fi scris cineva pe el ARPAD, cu litere roşii, din spray. Acolo a fost monumentul lui Arpad, gloriosul lider ungar, care şi-a adus poporul din popasul din câmpiile Ucrainei de azi în Câmpia Panoniei, de unde a început cucerirea Transilvaniei. În 1896, la împlinirea unui mileniu de la crearea statului ungar, s-a decis ridicarea a şapte monumente, în tot atâtea mari oraşe ale imperiului. Cel de la Braşov a fost ridicat pe Tâmpa, avea un soclu zdravăn, urmat de o coloană suplă, de vreo 10 metri, şi o statuie de 3,5 metri în vârf. Este cunoscut ca fiind monumentul lui Arpad, deşi statuia din vârf aproape sigur nu îl reprezintă pe conducătorul maghiarilor, ci pe unul dintre războinicii săi sau chiar pe unul dintre şefii săi militari care au început cuceririle în Ardeal. Oficial, era monumentul Mileniului, fiind terminat chiar în 1896, spre deosebire de alte statui, mult mai mici, care au ratat anul Centenarului.

Nu mult după dificila sa finalizare, în 1913 mai exact, un basarabean cu o poveste de viaţă care depăşeşte cele mai îndrăzneţe romane de spionaj şi anarhism, îi pune o bombă care afectează grav construcţia. Şi mai grav o va afecta dinamita montată de armata română în 1916. Peste alţi 50 de ani de romantică supravieţuire, ruinele sunt demolate. Dar tot nu de tot, pentru că a mai rămas ceea ce vedem astăzi. Iar astăzi, un consilier local a propus refacerea statuii, deşi mulţi resping formula artistică de atunci, semn că românii din zilele noastre nu deţin monopolul monumentelor neinspirate. Se pare că din statuie a rămas capul personajului, care ar fi depozitat la Casa parohială a Bisericii Reformate din Braşov. În centrul oraşului, lângă Hotelul Aro, a existat o splendidă biserică reformată, care a fost demolată în 1963, cu trei ani înainte de a fi curăţate ruinele finale ale coloanei-monument. Biserica fusese construită cu patru ani înaintea monumentului.

După 1989, unele dintre monumentele dinainte de 1948 care au fost demontate dar nu distruse, au fost repuse pe socluri. Fuseseră distruse mai ales cele din bronz, topite adică. Monumentul lui Brătianu, Ion I. C. Brătianu, realizat de fabulosul Ivan Mestrovici, sculptorul croat, este din granit, deci nu a fost topit, ci doar ciobit. În schimb, monumentul tatălui său, Ion C. Brătianu, dezvelit în 1903 în intersecţia de la Universitate, a trebuit să fie refăcut şi dezvelit în 2019. Decizia de ridicare a venit, însă, în 2017, şi, din motive pe care le vom afla la sfârşit, proiectul a fost acordat lui Ion Stoicescu, priceput în restaurări de bronzuri. Statuia lui Brătianu a fost realizată de sculptorul francez Ernest Henri Dubois, cel care a făcut şi monumentul lui Eugeniu Carada, de la BNR, refăcut, însă, nu de Ion Stoicescu, ci de alt sculptor, aproape imposibil de evitat când este vorba de noile monumente bucureştene.

În Bucureşti aveam o statuie a lui Tudor Vladimirescu, nu prea respectată, dar frumoasă, făcută în 1934 de Teodor Burcă. În ultimul timp au mai apărut două, una, acum doi ani, în sectorul 5, şi alta, câteva luni mai târziu, în sectorul 6. Cum, chiar în aceste zile, se împlinesc, într-o tăcere asurzitoare, 200 de ani de la incredibila mişcare revoluţionară condusă de Tudor Vladimirescu, inflaţia de statui care îi sunt dedicate parcă deranjează mai puţin.

În Bucureşti, a mai apărut, incognito, şi un Cioran, unul clasic, undeva, pe marginea unui giratoriu, spre Gara de Nord. În spatele bisericii Kreţulescu şi a interesantului bust al lui Corneliu Coposu, a apărut o grădină de mici busturi sau capete, chiar dacă este vorba de personalităţi impunătoare, precum Avram Iancu. Total nereuşită, ca să nu susţinem mai multe, este statuia care ar trebui să o reprezinte pe regina Maria, plantată în mare grabă pe malul Dâmboviţei. Postamentul său concurează cu cele mai multe şanse la titlul de "cel mai urât" postament de statuie oficială, iar textul de pe acesta deţine deja acest titlu. Din păcate, nici statuia marii regine, instalată în Marea Britanie, nu excelează în calităţi.

Era vorba doar de postament, dar avem şi exemple de statui cel puţin neinspirate. De top, în acest nedorit clasament, este Bălcescul fără picioare, pus pe ape, lângă un tunuleţ, ansamblul care sperie şoferii în Parcul Izvorul Rece. Acolo fusese statuia primarului Pache Protopopescu, care dă numele bulevardului. Bălcescu dă numele altui bulevard, unde nu are nicio statuie.

Până la ora aceasta nu a apărut nicio statuie ecvestră a lui Vlad Ţepeş, fondatorul Bucureştiului sau, măcar, cel care a dat prima atestare documentară a acestui oraş, direct în faza de reşedinţă domnească. Ştiu, este bustul lui la Curtea Domnească, dar al lui Kemal Ataturk este pus chiar pe Calea Victoriei. Singura legătură ar putea fi faptul că numele acestei axe bucureştene vine de la victoria împotriva turcilor din 1877. Centenarul Marii Uniri a plasat, cu întârziere, câteva statui, dar totul pe grabă şi destul de încropit, nimic măreţ, totul de complezenţă. Dar, pe seceta de evenimente din 2018, dezvelirea acestor statui aduce lumină. Majoritatea, însă, s-au petrecut după 2018, pentru că, în disperare, s-a decis şi că 2019 este Centenar, ba chiar şi 2020, până a venit pandemia şi Centenarul interzis al Trianonului.

Cam toate refacerile sau restaurările de monumente din Bucureşti, până în 2017, reveniseră unui singur artist. Să luăm, la repezeală, ciudatul cap al statuii lui Barbu Catargiu, monumentul lui Eugeniu Carada, care nu este o şarjă caricaturală, ci se vrea chiar refacerea vechiului monument, topit de comunişti, şi cea mai fotografiată statuie, cea a lui Traian cu lupoaica în braţe, de la a cărei coadă a pornit totul. S-a rupt şi, când să o repare, s-a văzut că nu este din bronz. Nu a fost mare uimire, era, oricum, secretul lui Polichinelle.

Ştirea momentului este că justiţia consideră că artistul respectiv, omniprezent în domeniul facerii sau refacerii de monumente, nu a respectat condiţiile tehnice, mai exact materialul, a folosit unul mai ieftin şi ar fi produs un prejudiciu de milioane. Mandatele de percheziţie sunt două, actele materiale acuzate 11, iar perioada în atenţie 2005-2016. Esenţa supărării ar fi faptul că, în timp ce trebuiau să fie făcute din bronz, aliajul de cupru şi staniu, monumentele erau din alamă, care este cupru aliat cu zinc. Sculptorul susţine că nu contează, autorităţile că da. Constatarea diferenţei s-a "stricat" de la coadă, coada lupoaicei din braţele lui Traian nud, s-a rupt coada şi, când să lipească bronzul, s-a constatat că este alamă.