PLASAMENTE ALTERNATIVE Icoana fetei cu nai

Tocmai s-a încheiat, la Cotroceni, în partea sa frumoasă, cea de muzeu, expoziţia colecţionarilor dedicată femeii. În termeni oficiali, Muzeul Naţional Cotroceni şi Societatea Colecţionarilor de Artă din România au organizat expoziţia "Reprezentări feminine în arta românească", cu lucrări din marile colecţii româneşti de artă.

Societatea Colecţionarilor de Artă din România s-a înfiinţat la sfârşitul lui decembrie 1989, pe 29 decembrie, mai exact. Au pornit pe acest drum un grup de mari colecţionari români de artă, care s-au dedat acestei pasiuni în vremuri complicate pentru creaţia plastică şi pentru adunarea ei în colecţii adevărate. Vasile Parizescu, generalul pictor şi scriitor, a fost iniţiatorul acestei Societăţi care marchează esenţial societatea românească, şi el i-a fost spiritul rector timp de trei decenii. Începutul înseamnă şi efortul unor oameni de excepţie, nume uriaşe ale istoriei colecţionarilor români de artă: Nicolae Bărăscu, cunoscutul istoric şi critic de artă Barbu Brezianu, profesorul universitar, colecţionar de excepţie, Ionel Constantinescu, omul de artă şi scriitorul Mircea Deac, criticul şi istoricul de artă Radu Ionescu, Jean Ionescu, avocatul Ernest Morgenstern, generalul Petru Moţiu, regizorul Dan Nasta, istoricul de artă Petre Oprea, Dumitru Rădulescu, Constantin Stoicescu.

Vasile Parizescu ne-a părăsit în 2019, parcă special să nu vadă vremurile pandemice. A trăit 95 de ani, o viaţă plină de artă. De mai multe ori a spus că el a trăit mai multe vieţi în paralel. Deşi s-a dedicat unei acribice şi prolifice memorialistici în ultimii ani de viaţă, ar fi avut mult să ne mai spună. În primele trei decenii de existenţă, Societatea Colecţionarilor de Artă din România a reuşit, printre altele, să organizeze numeroase expoziţii tematice cu lucrări din colecţii private care rar sunt văzute şi aproape niciodată expuse public. Cu multă înţelepciune, unele dintre aceste expoziţii au fost dedicate unor artişti români pe nedrept uitaţi şi de nimeni evocaţi timp de zeci de ani. I-am regăsit, apoi, în licitaţii, într-o altă lumină, fără ridicări de umeri la rostirea numelui, la preţuri mai mari decât cele pentru artiştii uitaţi sau necunoscuţi.

Aşa este şi recenta expoziţie de la Cotroceni, "Reprezentări feminine în arta românească", prima după dispariţia maestrului Vasile Parizescu şi preluarea salutară a conducerii de către fiica acestuia, doamna Viorica Ursuleanu. Consider că nu se putea găsi o formulă mai potrivită, această poziţie având cel puţin o mare calitate/defect: presupune foarte multă muncă. Curatorul, şi nu numai, al expoziţiei a fost Cosmin Năsui, un tânăr şi foarte întreprinzător promotor al artei, cel care organizează mereu ceva important în acest domeniu.

În expoziţia de la Cotroceni, dedicată de colecţionari prezenţei femeii în artă, vizitatorii au putut vedea silueta fără detalii pe chip a unei fete care cântă la nai, înconjurată de simboluri pe care le putem descifra doar cunoscând opera autorului, Ammar Alnahhas. Desigur, numele artistului sirian ne produce mirări, dacă ne amintim că era vorba de reprezentări în arta românească. Dar ascultăm armoniile picturale ale naiului şi ne trece.

Ammar Alnahhas s-a născut în Siria, cu fix, dar fix 46 de ani în urmă. A făcut studii de sculptură la facultatea de arte din Damasc şi asta mi se pare că sună deja ca o metaforă. Ucenic în artă la Damasc! A venit în România în 2006, înainte ca nebunia violentă să coboare peste această ţară unde cultura are cinci mii de ani. Era deja aici fratele mai mare, cel care a ales medicina. Ca orice artist care ajunge în altă ţară, a căutat să îşi continue creaţia dar, între timp, a avut tot felul de slujbe. Inevitabil, ajunge la concluzia că sculptură în bronz, cum ştie el, va fi mai greu de realizat. Descoperă, însă, aici, în România, minunea picturii, caută culorile în jurul nostru, în ţara noastră.

Spirit generos, apropiat de oameni şi prieten până la sacrificiu, pictorul Ammar Alnahhas s-a implicat în viaţa artistică românească, fiind un nume cunoscut şi un artist apreciat. A fost invitat şi a mers cu expoziţiile sale personale în locuri din România unde eu, cetăţeanul turist, încă nu am ajuns. Este mereu dispus să participe la o iniţiativă artistică şi a participat la numeroase tabere şi expoziţii de grup. Consideră că este datoria sa de onoare de a participa la vernisajele şi evenimentele la care colegii artişti îl invită.

În tot acest timp, pictura lui Ammar Alnahhas a căpătat un conţinut de o profundă originalitate. Regăsim aici, într-o transpunere spirituală intensă, simboluri şi semne proprii la care artistul a ajuns după o punere în lumina culorilor a amintirilor copilăriei idilice dintr-o Sirie a familiei profunde, a convieţuirii, a demnităţii umane, a culturii vechi şi pline de sensuri. Îmi place mereu să îmi amintesc momentul în care, la insistenţa copiilor, părinţii pictorului au venit, pentru o scurtă vreme în România. Atunci, Farouk, tatăl, a început să modeleze lutul pe care l-a găsit în atelierul pictorului cu studii de sculptură. Spre uimirea tuturor, fiind prima dată când făcea acest lucru, Farouk a realizat un adevărat bestiar, chipuri şi dervişi.

Dervişii reprezintă tema cu care Ammar a uimit pe toată lumea. Am văzut dervişi în copilărie, spune artistul care ne apropie aceste personaje de basm prin interpretări personale, în culori şi ipostaze noi, totul "made in Romania". Voi insista asupra acestui aspect care m-a determinat să duc "Fata cu nai" la expoziţia despre imaginea femeii în pictura românească: pictura lui Ammar Alnahhas este realizată în totalitate în România, chiar şi la Balcic. Nu este o pictură tradiţional românească şi nici o creaţie cu exotism de palmieri. Şi nici o sinteză a ceea ce vedem pe aici şi pe acolo nu este. De la primele picturi ale sale, o serie de teme şi simboluri s-au conturat şi au crescut.

Jocul subtil de planuri a devenit o caracteristică a picturii lui Ammar şi conturează una dintre caracteristicile artei sale. Simbolurile şi temele biblice nu lipsesc din pânzele sale, şi cum peştele este una dintre temele ce revine sistematic, alături de păsări colorate şi cântătoare, una dintre picturile sale, se numeşte "Icoana de peşte". Atunci am realizat că este o adevărată icoană a acestui simbol creştin, o icoană cu multe registre, ca plăcuţele de faianţă de pe vechile construcţii asiro-babiloniene.

Pictura lui Ammar Alnahhas are mare căutare. Are acea atracţie care face ca toată lumea să îşi dorească aşa ceva. Instinctiv înţelegi că ai de a face cu o creaţie universală, în limbajul frumosului pictural, care se citeşte imediat în SUA, în Vest şi în Est, şi mai ales aici, în România, unde ne simţim privilegiaţi de a-i fi aşa apropiaţi.