PLASAMENTE ALTERNATIVE Icoane şi potoale

De obicei, înaintea Paştilor se petrec licitaţii de icoane şi obiecte de cult sau religioase. Pasiunea momentului ne duce atenţia şi sensibilitatea spre aceste obiecte de referinţă. La un moment dat a apărut şi ideea că aceste icoane şi obiecte pot fi un cadou potrivit de Paşti. Această concepţie, a cadoului de Paşti, a apărut şi ea recent, dintr-un reflex de apropiere de Crăciun. Naşterea Domnului, eveniment vesel prin definiţie, dincolo de condiţiile concrete în care s-a produs naşterea lui Iisus, se extinde spre laicul Revelion, dar şi spre Sfântul Nicolae, plin de cadouri şi el, şi chiar spre Sfântul Ioan, cel de după Revelion. Numele de Ion este cel mai răspândit în întreaga lume, inclusiv la români. Este sărbătorit cu ardoare şi ca formă de refuz a sfârşitului unei perioade de petreceri şi cadouri. Pe stil vechi, când la noi este Sfântul Ioan, la ei se sărbătoreşte chiar Crăciunul. Depresia vine după aceasta dată, când o nouă perioadă de timp se ia de la capăt, când lumea se întoarce la muncă şi la abstinenţă, pentru refacerea finanţelor grav afectate de o lună de veselie. Şi cadouri.

Următoarea ocazie generală de sărbătoare sunt Paştile. Se termină iarna, vine primăvara, natura renaşte. Acum se marchează şi momentul magic şi extrem de dramatic al Învierii Domnului, eveniment complex, plin de semnificaţii profunde pentru toată simţirea creştină, pentru două milenii de trăire şi credinţă. Acest miracol anunţat şi proorocit este fundamentul credinţei noastre, în acelaşi timp un moment minunat. Răstignirea şi Învierea Mântuitorului nu pot fi prilej de petrecere, de sărbătoare aşa cum înţelegem noi, cu festinuri şi manele. Fumul grătarelor riscă să acopere sensul profund al Paştilor creştine. La Înviere se ajunge treptat, prin momente de mare dramatism. De Florii sărbătorim intrarea lui Iisus în cetatea Ierusalimului şi din acea duminică încep manifestările pascale. Săptămâna dinaintea Răstignirii din Vinerea Mare, sau Vinerea Neagră, are un rost special, cu denii şi mesaje deosebite. A ura "sărbători fericite" în aceste zile este total eronat şi nepotrivit. Anticipând prima zi de Paşti, se ratează tocmai semnificaţia sacrificiului Mântuitorului. În rosturile Paştilor se află adevărata tradiţie a moşilor şi strămoşilor noştri, şi nu am văzut nici urmă de iepuraş cu ouţe de ciocolată ţopăind prin decor. Am văzut smerenie, cunoaşterea după Biblie a celor petrecute în acele clipe, am văzut slujbe şi icoane canonic realizate. Am văzut durere şi tristeţe la Prohod, am văzut bucurie şi speranţă la Înviere.

Poate mai mult ca în alţi ani, acum am sărbătorit Paştele într-o atmosferă stranie. Am scăpat şi nu am scăpat de COVID-19, s-a dat libertate, dar multă lume se confruntă cu boala, în forme aşa-zis uşoare, oricum nu se mai fac teste decât rar. Cel mai bun rezultat de test este "Eeei, n-are cum!", şi mergem mai departe. În schimb, lumea de dincolo de mască ne-a adus gripă A şi o ofertă incredibilă de viruşi şi bacterii, cu nesuferite manifestări respiratorii şi mucozităţi. Bucuria "eliberării" a fost retezată din faşă de un război clasic dar surprinzător, o ţară cu care România are frontiere comune, Ucraina, a fost atacată militar de un stat vecin, Rusia. Au trecut mai bine de două luni de atunci, s-au petrecut monstruozităţi de nedescris împotriva fiinţei umane, situaţia continuă pe această linie, tensiunea este infernală, vedem chiar lângă noi oamenii de acolo care au fugit ca să îşi salveze viaţa, lăsând în urmă totul şi mai mult decât totul. Cadrul internaţional s-a transformat brusc şi tragic, este plin de imagini şi realităţi cumplite, de teamă şi propagandă, de manipulare şi isterie. Ca să scăpăm de această atmosferă teribilă trebuie să fim cât mai realişti şi să ne raportăm la lucrurile sigure. România, cel puţin, este o ţară membră a Uniunii Europene şi a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, alias NATO, şi ne bucurăm de toate drepturile, avantajele şi privilegiile oferite de această excepţională apartenenţă.

Momentul actual înseamnă şi un cumul de crize de piaţă. A început cu energia - gazul, petrolul şi curentul electric, înainte de războiul din Ucraina, şi continuă cu criza alimentară, urmare, în mare parte, a agresiunii declanşate de Rusia, la 24 februarie. Dar până la urmă există o criză alimentară? Ni se aduc imagini din tot felul de locuri de pe pământ unde ar fi dispărut unele alimente, dar oare nu am văzut noi şi adevărate bătălii pentru hârtie igienică, greu de înţeles în condiţiile în care autorităţile declarau că există stocuri din respectiva marfă pentru vreo trei ani?! Până la urmă, criza nu se manifestă în depozite sau magazine, ci pe ecran. Cât suntem de vulnerabili la astfel de manipulări am putut constata în celebrul exemplu de nebunie naţională când un preţ afişat la Beiuş, spre frontiera cu Ungaria, a adunat şoferii din toată ţara la pompele de benzină, mai eficient ca atragerea piliturii de fier de către un biet magnet.

Paştile au fost precedate nu de discuţii despre acest moment esenţial pentru credinţa unui procent din populaţie vecin cu scorurile scoase de Ceauşescu la alegeri, ci de alarmele alimentare. Criza alimentară şi moartea prin inaniţie au fost propovăduite de televiziunile naţionale cu insistenţă înaintea Paştilor. Carnea de miel, mai ales, ajunsese la preţuri astronomice. La televizor, că la magazin nu erau aşa grave cifrele. Mari, dar nu echivalau cu împrumuturile lui Cîţu. Apropierea weekendului pascal a produs şi minunea dispariţiei crizei alimentare. Toate alarmele şi istericalele tv care anunţau Marea Foamete, Foamea cu grad de general sau Mama Tuturor Foametelor au dispărut brusc, lăsând loc învierii explozive a maniei culinare. Toate camerele de reportaj s-au dus direct în oalele încinse ale pensiunilor ocupate în integralitate, aberaţiile anorexiante au fost înlocuite de reţete ciudate dar neapărat tradiţionale, spectrul foametei mondiale s-a transformat în teama că nu a fost conturată cu exactitate dimensiunea evlaviei culinare şi a măreţiei petrecerilor de Paşti. Uitarea căzuse peste ameninţarea cu inaniţia dar şi peste semnificaţia creştină a Paştilor şi peste războiul în care fraţii ortodocşi omorau cu sârg şi bombe alţi fraţi ortodocşi, chiar de Răstignire şi Înviere. În a patra zi de după Paşti au reapărut subiectele cu foamea mondială, dar numai pentru o zi-două, cât să nu strice pregătirea aşa-numitei minivacanţe de 1 Mai, chit că aceasta durează doar un weekend, cele două zile clasice. Un fenomen subtil se infiltrează aici - spectrul foamei sună altfel în post, altfel decât atunci când treci dintr-o petrecere în alta. Altfel ţi se umple gura când vorbeşti de crăpelniţe în Vinerea Mare, numită şi Vinerea Seacă, din cauza postului negru pe care îl presupune, şi altfel când de abia ai digerat o herghelie de miei şi iezi şi te pregăteşti de vagoane de mici şi cisterne de bere, muncitoreşte, de 1 Mai.

De Paşte şi chiar de Crăciun, la licitaţii ni se ofereau icoane. Acum s-a ţinut şi o licitaţie de vinuri, şampanii, whisky-uri şi berici, toate de top. Dacă nu s-a înţeles mesajul acestei "Pivniţe a Colecţionarului", licitaţia dintre Miercurea Mare şi Paşti, a doua zi după licitaţia de artă sacră, atunci citim direct că loturile din oferta lichidă şi alcoolizată "vor face cinste oricărui meniu de sărbătoare". Cel mai mare preţ al numitei pivniţe a fost obţinut de o sticlă, una singură, una de numai 0,75 cl, dar de scotch whisky Springbank vechi de 50 de ani, îmbuteliat în 1969, ceea ce înseamnă că era produs în 1919, chiar în Scoţia. Preţul de pornire a fost modest, de numai 1,5 mii de euro, dar s-a dus departe, adjudecarea făcându-se la, ţineţi-vă bine, ca şi cum aţi fi băut toată sticla, 12 mii de euro! Este un preţ uriaş, dar a fost însoţit în acea seară şi de altele de mii de euro.

Deşi sticla a fost prezentă şi la "artă sacră", chiar sub formă de icoane pe glajă, preţul cel mare, tot de 12 mii de euro, a fost egalat de o icoană pe lemn din Muntenia, "Răstignirea Domnului", din secolul al XVI-lea. Să nu uităm, în acest context, că lucrarea de artă cea mai scumpă din lume - 450 de milioane de dolari - este portretul "Salvator Mundi" al Mântuitorului, realizat acum cinci secole de Da Vinci.