ZIARUL BURSA

02 mai 2022
Ediţia din 20.12.2024

Un al doilea mandat Macron

Cristian PîrvulescuEditorial / 2 mai 2022

Cristian Pîrvulescu

Cum al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze a fost pe 24 aprilie, de Paştele ortodox, presa scrisă de la noi nu a apucat să acorde un spaţiu prea mare evenimentului. Iar apoi, când s-a revenit din vacanţa de Paşte, actualitatea, cu tragedia războiului din Ucraina, n-a mai lăsat loc de comentării unui eveniment totuşi unic: după 64 de ani de la începutul Republicii a cincea franceze şi la 57 de ani de la primul scrutin prezidenţial - care îi ducea în al doilea tur pe Charles de Gaulle şi François Mitterand - este pentru prima data când un preşedinte francez reuşeşte să câştige un al doilea mandat fără să se afle în plină coabitare.

Creşterea deficitului comercial împinge America spre o recesiune inflaţionistă

Călin RecheaMacroeconomie / 2 mai 2022

Călin Rechea

Datele preliminare privind evoluţia economiei americane în T1 2022 nu au fost doar neaşteptate. O serie de analişti le-au considerat şocante, în condiţiile în care prognoze oficiale recent actualizate arătau o creştere anualizată de circa 1% faţă de trimestrul precedent, iar consensul de pe piaţă indica posibilitatea unei recesiuni doar în 2023.

Sursa: flickr / Фотобанк Moscow-Live

Banca Rusiei a tăiat din nou dobânda- cheie

A.V.Internaţional / 2 mai 2022

Instituţia de la Moscova, care a recurs la două reduceri ale dobânzii în luna aprilie, pregăteşte măsuri similare în viitor  

Inflaţia din Rusia, estimată la 18-23% în 2022 de către banca centrală

Banca centrală a Rusiei a decis, vineri, să diminueze cu trei puncte procentuale dobânda- cheie, de la 17% la 14%, considerând că riscurile la adresa preţurilor şi stabilităţii financiare au încetat să mai crească. Analiştii se aşteptau la o reducere a costului creditului cu numai două puncte procentuale, de la 17% la 15%.

Nicuşor Dan a spus: "Stabilizarea financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti a fost unul din obiectivele principale cu care am început mandatul, iar faptul că această emisiune a fost un succes confirmă că ne-am făcut treaba şi că am recâştigat încrederea pieţei în Primăria Municipiului Bucureşti.

NICUŞOR DAN LA LISTAREA OBLIGAŢIUNILOR PMB: "Vom mai ieşi pe piaţă, pentru că Bucureştiul are nevoie de investiţii"

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 2 mai 2022

"Nu veţi vedea cheltuieli absurde făcute de Primăria Municipiului Bucureşti"  

Primăria Municipiului Bucureşti va mai apela la mecanismele pieţei de capital pentru finanţare, deoarece oraşul are nevoie de investiţii, a afirmat vineri Nicuşor Dan, Primarul General al Municipiului Bucureşti, cu ocazia listării ultimei emisiuni de obligaţiuni a PMB pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Andrei Cruceru

ANDREI CRUCERU, CEO METAMINDS: "Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina s-au intensificat şi conflictele cibernetice interstatale"

A consemnat Emilia OlescuCompanii / 2 mai 2022

Atacurile cibernetice care se produc zilnic au drept cauză, în mare parte, erorile umane provenite dintr-o cunoaştere insuficientă a bunelor practici Fondurile pentru digitalizare alocate ţării noastre prin PNRR reprezintă oportunitatea de a face un salt calitativ la nivel economic şi social pentru mediul public şi privat 

Reporter: Ce impact are alocarea de fonduri pentru digitalizare prin PNRR pentru sectorul în care METAMINDS activează?

Andrei Cruceru: PNRR este oportunitatea de a face un salt calitativ semnificativ la nivel economic şi social pentru toţi actorii din mediul public şi privat. În primul rând, asigurarea nevoilor instituţionale de digitalizare va avea un impact pozitiv pentru fiecare dintre noi, ca beneficiari finali ai unor servicii publice mai performante, mai sigure şi adaptate cerinţelor actuale de mobilitate şi conectivitate.

Leonardo da Vinci.Salvator Mundi

PLASAMENTE ALTERNATIVE Icoane şi potoale

Marius TiţaInvestiţii Personale / 2 mai 2022

Marius Tiţa

De obicei, înaintea Paştilor se petrec licitaţii de icoane şi obiecte de cult sau religioase. Pasiunea momentului ne duce atenţia şi sensibilitatea spre aceste obiecte de referinţă. La un moment dat a apărut şi ideea că aceste icoane şi obiecte pot fi un cadou potrivit de Paşti. Această concepţie, a cadoului de Paşti, a apărut şi ea recent, dintr-un reflex de apropiere de Crăciun.

"Dacă dobânzile vor continua să crească, vom veni cu soluţii să depăşim această perioadă"

OMER TETIK, CEO BANCA TRANSILVANIA: "Dacă dobânzile vor continua să crească, vom veni cu soluţii să depăşim această perioadă"

Bănci-Asigurări / 2 mai 2022

(Interviu cu Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, şi Nela Petrişor, conciliator CSALB, avocat şi fost judecător al ÎCCJ) 

Omer Tetik: "De multe ori clienţii sunt supăraţi pe bănci, că nu acordăm suma cerută pentru un credit, dar încercăm să o diminuăm pentru binele lor" Omer Tetik: "Într-o relaţie comercială nu poate fi un singur câştigător sau o singură parte care pierde" Nela Petrişor: "Despre asta vorbim aici: despre umanizarea relaţiei financiar-bancare. Nu avem doar un petec de hârtie care ne leagă. De fapt, ne leagă şi ajutorul pe care banca îl dă unei persoane care se află într-o nevoie"

Sursa foto: facebook/Volodimir Zelenski

VOLODIMIR ZELENSKI, CĂTRE SOLDAŢII RUŞI: "Mai bine aţi supravieţui în Rusia, decât să muriţi pe pământul Ucrainei!"

V.R.Internaţional / 2 mai 2022

Rusia susţine că ridicarea sancţiunilor face parte din negocierile de pace cu Ucraina, Kievul neagă 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a recomandat soldaţilor ruşi, într-un mesaj video, "să rămână, mai bine, în Rusia, decât să meargă la război ca să moară în Ucraina", evocând planurile comandamentului rus de a continua ofensiva şi de a atrage mai multe forţe pe frontul ucrainean, relatează agenţia de presă Liga.net.

Roca Industry preia Dial, pentru cel mult 14 milioane de euro

Roca Industry preia Dial, pentru cel mult 14 milioane de euro

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 2 mai 2022

Holdingrock1 (Roca Industry), societate listată în Piaţa AeRO la începutul acestui an, preia integral Dial SRL, companie cu o experienţă de peste 20 de ani în fabricarea produselor din sârmă, pentru cel mult 14 milioane de euro, a anunţat vineri Roca printr-un raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Milioane de hectare de pădure au dispărut în ultimul an

SEMNAL DE ALARMĂ Milioane de hectare de pădure au dispărut în ultimul an

O.D.Miscellanea / 2 mai 2022

Distrugerea naturii continuă într-un ritm accelerat, în ciuda semnalelor de alarmă trase de la cel mai înalt nivel. Interesele economice de moment sunt mai presus de viitorul planetei. Întinderi mari de păduri tropicale au fost arse sau tăiate în cursul anului 2021 pentru a fi înlocuite de culturi agricole, în special în Brazilia, au avertizat oamenii de ştiinţă.

"Necazurile" din copilărie afectează sănătatea mintală

CERCETARE "Necazurile" din copilărie afectează sănătatea mintală

O.D.Miscellanea / 2 mai 2022

Problemele din copilărie ne urmăresc toată viaţa. E demonstrat ştiinţific. Cercetătorii Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca au publicat recent un articol care arată cum afectează adversităţile din copilărie sănătatea mintală şi fizică. Studiul realizat de drd. Lia Oltean şi lect. Univ. Dr. Radu Şoflău a fost publicat în jurnalul ştiinţific Psychological Trauma: Theory, Research, Practice, and Policy.

Certificate de calitate pentru unităţile de învăţământ

Certificate de calitate pentru unităţile de învăţământ

O.D.Miscellanea / 2 mai 2022

Evaluarea unităţilor de învăţământ intră într-o altă etapă, iar concluziile specialiştilor vor fi publice, astfel încât să aibă acces la ele atât profesorii cât şi părinţii şi elevii. Procedura de evaluare a unităţilor de învăţământ va fi transparentă, iar în cadrul vizitei de evaluare se va pune accentul pe interacţiunea cu beneficiarii, pe asistenţa la lecţii, pe observarea directă şi mai puţin pe analiza de documente, potrivit modificărilor propuse de Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.

Foto: Bogdan Deac

Bucureştiul devine, pentru zece zile, capitala şahului mondial

O.D.Miscellanea / 2 mai 2022

Săptămâna aceasta debutează în Capitală unul dintre cele mai puternice turnee de şah organizate la nivel mondial. Zece dintre cei mai mari şahişti ai lumii, potrivit clasamentului FIDE, printre care şi primul jucător al ţării noastre, la acest moment, se confruntă în prima etapă a circuitului internaţional Grand Chess Tour 2022. La ceremonia de deschidere, din 4 mai va fi present şi Garry Kasparov, considerat cel mai bun jucător din toate timpurile.

Turbomecanica va plăti dividende de zece milioane de lei

Turbomecanica va plăti dividende de zece milioane de lei

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 2 mai 2022

Randament brut de 11% Acţionarii au aprobat achiziţia de către companie a unor titluri de stat şi obligaţiuni corporative în valoare de cel mult 20 milioane de lei 

Turbomecanica Bucureşti (TBM) va plăti dividende în valoare de 10,1 milioane de lei, echivalentul unei distribuţii de 86% din profitul anului trecut, începând cu data de 26 octombrie, conform votului acţionarilor de săptămâna trecută.

"Nu putem vorbi despre o criză alimentară, ci despre risipă alimentară"

ADRIAN CHESNOIU, DESPRE AGRICULTURA ROMÂNIEI: "Nu putem vorbi despre o criză alimentară, ci despre risipă alimentară"

I.Ghe.Companii / 2 mai 2022

Nu avem de ce să ne temem despre perspectiva unei crize alimentare, în condiţiile în care în ţara noastră se poate vorbi însă despre o risipă alimentară, din moment ce anul trecut s-au aruncat la gunoi peste 2 milioane tone de alimente, a afirmat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o după vizita efectuată în urmă cu două zile la Timişoara.

Ludovic Orban vrea să fie preşedintele României

Ludovic Orban vrea să fie preşedintele României

G.M.Politică / 2 mai 2022

Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a declarat că intenţionează să candideze, în anul 2024, pentru funcţia de preşedinte al României şi a spus că actualul şef al statului, Klaus Iohannis, l-a dezamăgit cel mai mult dintre toţi cei alături de care a făcut politică.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 2 mai 2022

MACRO NEWSLETTER 2 mai 2022

Macroeconomie / 2 mai 2022

Preţul mediu al locuinţelor din primele 20 de zone metropolitane din SUA şi-a accelerat creşterea anuală în februarie 2022, până la 20,2%, de la 18,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 2,4%, după un avans de 1,4% în luna...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo