PLASAMENTE ALTERNATIVE Maica Domnului

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 22 august 2022

Iisus Patocrator şi Maica Domnului cu Pruncul, în mozaic, la Monreale, Palermo

Iisus Patocrator şi Maica Domnului cu Pruncul, în mozaic, la Monreale, Palermo

Marius Tiţa

Pictorii, artiştii plastici sau vizuali, sau cum vreţi să le spuneţi în general, au un sfânt al lor, un patron. Este vorba de Sfântul Evanghelist Luca. A trăit în al doilea secol al epocii creştine, a scris una dintre evanghelii, în rândul evangheliştilor avea ca simbol taurul, şi de profesie era medic. Conform tradiţiei, Sfântul Luca este primul care a pictat portretul Fecioarei. Găsim aici începutul tradiţiei icoanelor în religia creştină, acestui om revenindu-i prima dată sarcina, onoarea şi menirea reprezentării Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. A pictat mai multe icoane ale Fecioarei dar şi chipurile Sfântului Petru şi Sfântului Pavel, cel pe care l-a urmat mereu. Se pare că Sfântul Evanghelist Luca a fost de faţă la martirajul lor celor doi apostoli, la Roma, pe vremea lui Nero. Conform Tradiţiei, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului. În Paraclisul Maicii Domnului se spune: "Mută să fie gura păgânilor care nu se închină cinstitei icoanei tale, celei zugrăvite de sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoare".

Aşadar, această primă icoană şi primă icoană a Maicii Domnului se numeşte "Povăţuitoarea" sau "Arătătoarea drumului", în greceşte Hodighitria. Este formula imagistică în care Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, este prezentată ţinându-l în braţe pe Iisus Pruncul, arătând spre El cu mâna dreaptă. În Constantinopol a fost ridicată o mănăstire specială pentru a găzdui icoana Sfântului Luca, numită chiar mănăstirea Panaghia Hodighitria. Acum, mănăstirea este doar o grămadă de ruine în apropierea palatului Topkapî. Despre icoană nu se mai ştie nimic, avem numai copii sau presupuse copii târzii. Cruciaţii, care au stăpânit-jefuit oraşul în secolul al XIII-lea, au descris de multe ori cinstirea bogată, inclusiv în aur şi pietre preţioase, de care se bucura icoana pictată de Sfântul Luca. Şi nu este de mirare că ea a dispărut în 1453, când turcii au ocupat Constantinopole. Se ştie că icoana a fost mutată la biserica Chora, o splendoare cu mozaicuri excepţionale, care a fost transformată recent de Erdogan în moschee. Când mergeţi în vacanţă în Turcia, asiguraţi-vă că nu luaţi COVID şi că din beneficiul pe care îl acordaţi simpaticului lider suprem se va aprinde o lumânare în vreuna dintre bisericile istorice transformate de Ataturk în muzee şi de actualul în moschei. Când Pruncul este prezentat simetric pe corpul Fecioarei, ca pe un tron sfânt, prezentarea sa fiind una triumfală, victorioasă, puternică, avem Panaghia Nikopoia, sau Nikopoios.

Din icoana Hodighitria a apărut Panaghia Eleousa, în care Pruncul Iisus îşi atinge obrazul de obrazul Maicii Sale, într-un gest de mare tandreţe. Când, în această îmbrăţişare, Pruncul pare că sărută obrazul Maicii Sale, avem reprezentarea Panagia Glykophilousa. Apropierea este şi mai mare, uneori mâna Pruncului se odihneşte în mâna Maicii Sale, sau un braţ îi înconjoară gâtul, într-o îmbrăţişare cât se poate de omenească. Mai mult de atât este reprezentarea Galaktotrophousa, când Maica Domnului îl hrăneşte la sân pe Pruncul Iisus. Imaginea este puternică şi, cu toată rigoarea reprezentărilor religioase, mai ales cele ale Fecioarei, Pruncul apare cu sânul în gură, sugând laptele hrănitor. Pentru evidenţă, sânul nu apare pe piept, în poziţia anatomică, ci foarte dus spre umăr, ivindu-se neaşteptat de sub veşmintele Maicii Domnului. Mă gândesc la supărarea unora când o femeie alăptează în public şi o consider un relevator de mare tâmpenie.

O reprezentare extrem de puternică a Maicii Domnului este varianta Platytera, când Fecioara are braţele ridicate simetric, în poziţia de rugăciune. Pruncul este şi el prezent, dar nu în braţele Maicii Sale, ci ca o efigie în dreptul pieptului. Cel mai des scena este pictată pe bolta altarului, Maica Domnului fiind "Cea mai înaltă decât cerurile". Icoana mai este numită şi "Maica Domnului, Împărăteasa Cerurilor".

Astfel, s-a plecat de la reprezentarea Sfântului Evanghelist Luca, şi iconografia s-a extins. La baza lor avem rigoarea bizantina iar continuarea, mai ales în Vest, înseamnă pictura unor secole întregi, o istorie pe care o vizităm cu rigoare şi mai puţină smerenie, mai ales vara. De la aceste prime reprezentări ale Fecioarei, pictura occidentală a adus o ilustrare temeinică a episoadelor biblice, atât din Noul, cât şi din Vechiul Testament. În Est, canonul s-a păstrat cu sfinţenie şi îl găsim explicit în "Erminiile" lui Dionisie din Furma, cele revelate pentru prima dată în secolul al XIX-lea, de un grup de specialişti francezi, uimiţi extrem de comoara descoperită în munţii Greciei.

Şi iconografia ortodoxă a evoluat, aducându-se noi şi interesante interpretări, iar cea vestică a dezvoltat foarte mult subiectul, plasând o serie de experienţe personale, din Evul Mediu şi mai târziu: Mater Dolorosa, Madonna Expectans, Madona în grădină, Madona şi Tufişul în flăcări, Madonna misericordiei, Imaculata Concepţiune, Madona Rozariului şi chiar Pieta.

Venind pe piaţă, cea mai scumpă operă de artă din lume este o pictură, una religioasă, o icoană, "Salvator Mundi", care redă chipul lui Iisus. Desigur, de Leonardo da Vinci, vândută cu 450 de milioane de dolari, aproape o jumătate de miliard, şi care are o vechime de mai bine de o jumătate de mileniu. În rest, multe imagini ale Maicii Domnului au fost vândute la licitaţiile vestite din Occident, pentru că este greu să separi arta vremii de arta religioasă. Desigur, Monalisa nu este vreo sfântă, este una dintre aceste mari excepţii, picturi vestite, fără subiect religios. Nici "Rondul de noapte", nici "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp", nici zecile de mii de peisaje, reprezentări animaliere, naturi statice cu vânat sau alte combinaţii, nici milioanele de imagini civile create atunci nu au subiect religios. Dar, în acelaşi timp, nu trebuie să mire pe nimeni dacă descoperim în vreo sfântă pe nevasta pictorului sau pe el însuşi, în vreun sfânt mai mic sau asistent la scenă. Multe Răstigniri ale timpului au ca singuri spectatori la teribilul moment pe bogatul comanditar al lucrării, cu familia sa, holbându-se în obiectiv, pardon la pictor sau privitor.

Anul acesta, în ianuarie, la o licitaţie Sotheby's din New York, a fost vândută, cu 45,4 milioane de dolari, o pictură-icoană, reprezentându-l pe Iisus suferind martirajul, cu coroana de spini pe cap, dar cu un nimb care are în centru crucea. Este atribuită lui Botticelli, dar nu reprezintă un record al artistului, acela era de 92,2 milioane de dolari şi fusese stabilit anul trecut. "Uomo di dolori", sau "Man of sorrows", după numele de intrare în licitaţie, este o pictură cu un trecut interesant. Nici nu se putea altfel, are peste 500 de ani, după estimarea care îl face contemporan cu "Salvator Mundi". Era în colecţii private de vreo două secole, în 1963 este scos la licitaţie, ca "atelier Botticelli". În 2009 este atribuit direct marelui pictor. Când a ajuns la Sotheby's, în pregătirea licitaţiei din ianuarie, sub pictura vizibilă a mai fost descoperită una, cu capul în jos. Subiectul acesteia era cu totul altul, pictura de sub "Man of sorrows", era "Madonna and Child", adică "Maica Domnului cu Pruncul".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb