PLASAMENTE ALTERNATIVE Milionarele muze de ghips ale lui Brâncuşi

Uzual, li se (poate) spune Dumistrati, ceea ce este, de fapt, un omagiu adus acestui cuplu de artişti, Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, pe nedrept cunoscuţi mai mult pentru apropierea, inclusiv în veşnicia din Montparnasse, de Brâncuşi. Ei sunt artişti apreciaţi la Paris, unde şi-au trăit viaţa şi creaţia, iar Galerie 53 tocmai le-a dedicat o expoziţie. Aflată pe Rue de Seine, la numărul, evident, 53, galeria a pornit la drum în 1998 cu o specializare declarată şi programatică în abstracţiunea informală şi non-figurativul celei de a doua Şcoli de la Paris. Printre cei 16 artişti enumeraţi în primul rând ai interesului galeriei, îi aflăm pe cei doi români.

Expoziţia a fost vernisată marţi, 19 mai, şi are loc chiar în anul centenarului naşterii celor doi artişti români din Franţa. Suntem dispuşi să ne dăm în stambă cu orice idee maniacală ca să arătăm cum ne batem noi pe burtă cu marii artişti români afirmaţi şi apreciaţi în străinătate, dar când e vorba de un centenar Jacques Herold sau Jules Perahim, tot străinii se simt şi se mişcă. Cum nimic nu este întâmplător, la casele bune şi deştepte, 2015 este centenarul naşterii atât a Nataliei Dumitresco, cât şi a soţului său, Alexandre Istrati. Dacă Natalia este născută pe 20 decembrie, centenarul lui Alexandru Istrati s-a consumat deja, pe 9 martie. Inevitabil, în aceste opere de-a dreptul patriotice, comise de străini la adresa culturii noastre, îl regăsim pe Lucian Georgescu, pasionatul galerist dedicat trup şi suflet Şcolii de la Paris, şi care, din această cauză, continuă să pătimească, precum un profet, la el acasă.

Rămânem în această frumoasă şi luminoasă poveste cu invocarea unei recente vânzări Brâncuşi. Evenimentul a avut loc la legendarele licitaţii ţinute de "baronesele" londoneze ale licitaţiilor pieţei de artă la New York, capitala globală a comerţului de artă. De fapt, sunt adevărate campanii de vânzări, una de primăvară, în mai, şi alta de toamnă, în noiembrie, ţinute la New York, în paralel, şi de Christie's, şi de Sotheby's. Tema este una de succes, impresionism şi contemporani, modernişti şi avangardişti. De această dată, Brâncuşiul a fost vândut de Christie's. Este o "Muse endormie", cu numărul l, din ghips. În creaţia lui Brâncuşi, acest moment a fost devansat de o variantă din marmură, dar este clar că sculptorul se pregătea de variantele în bronz, şlefuit până la dibuirea luminii.

În prezentarea ofertei Christie's găsim cuvinte care ne merg la inimă şi ne fac să ne simţim mândri că vorbim aceeaşi limbă cu genialul artist. În noiembrie 1912, trei pictori americani - Arthur B. Davies, Walter Pach şi Walt Kuhn - vin la Paris în căutarea avangardei europene pe care să o prezinte americanilor, în acum legendarul Armory Show din New York, desfăşurat în 1913, timp de o lună, din 17 februarie în 15 martie . "Când au intrat în atelierul lui Brâncuşi, au ştiut imediat că au ajuns în locul potrivit". Davies a spus: "Este tipul de om pentru care fac această expoziţie". Au selectat 5 sculpturi din atelierul lui Brâncuşi, iar una dintre ele a fost exact oferta vândută de Christie's tot la New York, peste 103 ani, cu 9,125 de milioane de dolari. Deşi nu pare un preţ mare pentru o realizare de Brâncuşi, să nu uităm că este vorba de o piesă turnată în ghips. Dar, şi acum pledăm pentru preţurile mari, este una istorică, a fost la Armory Show şi este prima lucrare dintr-o serie de creaţii care explorează viziunea ovoidală a apariţiei şi evoluţiei lumii, naştere şi puritate. În acelaşi timp, Brâncuşi era interesat de estetica şi filosofia somnului, iar "Muza adormită" este o abordare cu care Brâncuşi se distanţează de cele clasice, rodiniene, ale capetelor adormite. De altfel, când vezi cum sculpta, cum picta şi cum gândea lumea pe atunci, acum o sută de ani, îţi dai seama că viziunea lui Brâncuşi, foarte modernă şi astăzi, era una de pe altă lume, din viitor de-a dreptul. Adică genială!

La Armory Show, "Muza" lui Brâncuşi a fost văzută de Mary Harriman Rumsey, moştenitoarea imperiului feroviar Harriman, şi au urmat nu numai cumpărări, ci prietenie şi mecenat pe toată viaţa. Se spune că, după exact 20 de ani, când prima deţinătoare a vrut să o vândă, pentru a lua o "Muză" nouă, din a treia generaţie, Brâncuşi i-a scris lui Duchamp, agentul lui pe America, să îi recomande milionarei colecţionare să o doneze unui muzeu, ştiind foarte bine care este valoarea, inclusiv istorică, a acestei opere. Dar deja sculptura plecase spre o nouă colecţie celebră, privată şi americană, cea a Idei Espen Guggenheimer (a nu se confunda cu vreo colecţionară din familia Guggenheim!). După moartea, în 1956, a celebrei activiste sociale şi politice, sculptura lui Brâncuşi a trecut prin mai multe colecţii, mai puţin celebre, ajungând la licitaţia din 14 mai trecut, după care a rămas într-o colecţie privată.

În 2013, în expoziţia dedicată centenarului Armory Show, au fost expuse "Muse endormie l" vândută acum o săptămână, la Christie's New York, "Une muse", ghips din 1912, vândut şi el tot la Christie's New York, dar în 2012, şi o "Domnişoară Pogany" din marmură, împrumutată de la Muzeul de artă din Philadelphia. A fost un bun prilej să ne amintim de acele vremuri legendare, în care efortul pictorilor şi sculptorilor americani care au creat expunerea a fost de-a dreptul vizionar. Printre altele, am revăzut un articol din timpul Show-ului, în care, sub un titlul ce vorbea de "freak art" o aflăm şi pe "Domnişoara Pogany". Nici "Sărutul" nu a beneficiat de o primire prea bună din partea strămoşilor celor ce, şoc!, se întâmplă chiar acum!, fug după "preventivi" cu întrebări freaky rău de tot.

Am fi fost tentaţi să considerăm că "Muse endormie l" ar fi cel mai scump ghips al lui Brâncuşi, dar nu este cazul, mai ales că am pomenit de licitaţia din 2012. "Une muse" s-a dat pe 7 noiembrie 2012, deci în campania de toamnă newyorkeză a Christie's, cu 12,4 milioane de dolari. Este un ghips mai mare decât cel vândut în acest an şi, deşi se vede clar concepţia ovoidală ce avea să triumfe, propunerea are încă evidente detalii clasice. Chiar ai zice că o recunoşti pe Renée-Irana Frachon, frumuseţea cu nostalgii orientale care l-a inspirat pe meşter în "muzele" de acum un secol.

La Bucureşti, o tăietură în piatră de Paris aşteaptă, cuminte, să fie înţelese profeţiile estetice şi filosofice ale genialului oltean sau măcar să priceapă şi conaţionalii lui mersul pieţei, după revelaţiile "înţelepţilor" de la New York.