PLASAMENTE ALTERNATIVE Pictură şi carte

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 15 iulie 2022

Singurul monument din lume dedicat lui Victor Brauner

Singurul monument din lume dedicat lui Victor Brauner

Marius Tiţa

Am fi zis că bântuie vacanţa prin casele de licitaţie de artă de la noi, dar luna iulie este una plină. Acum, mai ales că libertatea este maximă, rar mai vezi câte o mască de protecţie sanitară, auzi veşti despre exacerbarea COVID-ului iar decidenţii au plecat în vacanţă. Deci, luna iulie promite şedinţe intense în sălile de licitaţii de artă. Să reţinem nişte nume şi să ne ducem cu ele, în cap, la viitoarele vânzări. Şi cu portofelul la fel de plin, de cifre mari, că este marfă bună pe piaţă.

Artmark a ţinut o licitaţie dedicată actualităţii, definite ca "artă postmodernă şi contemporană". Au fost propuse fix 50 de loturi, interesante, ba chiar valoroase. Să nu întârziem în a anunţa că preţul cel mare, cel mai mare, a fost de 30 de mii de euro şi a fost obţinut de o pictură de Sabin Bălaşa. Deşi este din 1994, se numeşte "Mesaj de pace" şi reprezintă trei dintre celebrele sale nuduri, călărind trei dintre celebrele sale personaje imaginare, de artist inventate, într-un peisaj specific, de asemenea. Maximul estimării era fix o tremie din cât s-a acordat. În februarie trecut, tot la o licitaţie Artmark, s-a vândut o pictură mare de Sabin Bălaşa, tot cu trei personaje feminine superbe, călare pe tot atâtea şi fiecare câte unul dintre personajele de extracţie cabalină ale artistului. Chipul lor de fiinţe acvatice poate fi recunoscut acum ca inspiraţie pentru multe personaje de filme americane de aventuri în viitor. Pictura, din 2000, se numea "Călătorie galactică" şi era dominată de tonuri mai închise, inclusiv celebrul său albastru. Preţul? A, da, s-a dat cu 60 de mii de euro.

La licitaţia de care vorbim, de artă postmodernă şi contemporană, au fost oferite, pe la început, o serie de desene semnate cu iniţialele S. B. Unul este portretul şarjă al lui Marin Sorescu, despre care ştiu, din proprie experienţă, că desena, încontinuu şi rapid, la diferite întâlniri, mai ales, portretele celor prezenţi. Cele trei desene s-au dat cu 400, 450 şi 500 de euro.

Un clasic, contemporan, al marilor opere picturale este Ştefan Câlţia. "Iarna" sa, din 1992, s-a dat cu 20 de mii de euro, estimarea maximă fiind încă şi mai mare, de vreo 25 de mii. Şi mai mult se aştepta de la "Coşul cu sânziene", lucrare din 2006, în maniera sa, cu personajul său. Nu a fost adjudecată în licitaţie dar este încă disponibilă, pentru un preţ de aproape 50 de mii de euro. În martie, tot la Artmark, "Fata cu papagal" a primit cele 49 de mii de euro. Dar, cu câteva poziţii mai devreme, în aceeaşi licitaţie, ce avea şi o latură umanitară, se dăduse "Lumea ca teatru", pictură amplă şi bogată în personaje, de Ştefan Câlţia, cu nu mai puţin de 75 de mii de euro. Este unul dintre cele mai mari preţuri oferite în România pentru lucrarea unui creator contemporan, dacă nu chiar cel mai mare.

Continuând pe linia topului preţurilor, să vorbim de Felix Aftene şi a sa "Armonie în zori", din 2022. Lucrare din plin succes al artistului ieşean, pictura cu personaje originale s-a dat cu 14 mii de euro, peste cele 12 mii estimate cu maximă generozitate. Este un moment propice tânărului artist, care este promovat intens dar şi el are motoarele în plină funcţiune.

Pe Gheorghe Fikl, unul dintre cei mai renumiţi tineri pictori din România, îl recunoaştem prin prezenţa unui zoo-element în prim planul lucrărilor sale. În "Sala de marmură" tronează o căprioară. Pictura s-a dat cu 13 mii de euro. Scena "Baroc", cu altar şi oi, multe oi, nu s-a dat, dar acum costă 18 mii. Precedenta scenă asemănătoare, cu interior baroc şi oi, s-a dat cu 15 mii de euro, anul trecut, în mai.

Continuă seria Georges Mazilu a picturilor apărute în licitaţiile recente de la noi. Acum s-a dat, peste estimarea maximă, "Garçon au cerceau", cu 12 mii de euro, şi, cu 9.200 euro,"Jeune femme au losange noir". În intervalul de estimare, cu 4.500 de euro, s-a vândut "Femme ? la coiffe vegetale". Cel mai mare preţ pentru o lucrare de Georges Mazilu, în acest an, la licitaţiile Artmark, a fost de 14 mii, de două ori. Cu atât s-a dat, la licitaţia de artă postmodernă şi contemporană din februarie trecut, "Suzana şi bătrânii", pânză înaltă de peste un metru, cu un nud integral în prim plan şi doi bătrâni, cu o aparenţă cam prea înţeleaptă pentru ce jigodii umane ne spune Biblia că erau. Şi în aprilie, la o licitaţie Artmark s-a dat, cu 14 mii, "L'ange et l'angelot". Maximul Georges Mazilu al anului trecut a fost de 22 de mii, de mai multe ori chiar, obţinute mai ales toamna. Şi acum ne amintim că suntem încă în prima parte a anului, deci mai este timp pentru preţuri mari la Georges Mazilu, pictorul român stabilit, de mai mult timp, în Franţa.

Dintre ofertele interesante, să amintesc de lucrările avangardiştilor români din Franţa. De "Attraction pasionnelle", lucrare de guaşă şi creioane colorate pe hârtie lipită pe carton, de Jules Perahim, cu autenticitatea confirmată de Marina Vanci-Perahim. S-a dat cu 4 mii de euro, nivelul maxim al estimării. Despre "Curcubeu", acuarelă şi pix pe hârtie, vândută cu 1,6 mii de euro, nu se spune cine a autentificat-o.

De Marcel Iancu şi a sa "Compoziţia geometrică", colaj de metal pe placaj, adică tablă savant tăiată şi aşezată într-o formă artistică, geometrică, aşa cum am mai văzut. Acum s-au primit doar 2.400 de euro, cam jumătate din ce era la un moment dat. De altfel, estimarea maximă era şi ea de cel mult 4.500 de euro.

Sau de lucrările lui Horia Damian, "Piramidă" din 1978, şi "La Piscine", din 1977, amândouă în culori de apă şi altele, pe carton, fiecare adjudecată cu două mii de euro.

Nu poate lipsi Victor Brauner, cel născut la Piatra Neamţ. S-au dat patru gravuri cu acul, semnat cu creionul, fiecare în tiraj de 60 de exemplare. Preţurile au urcat de la o mie, la 1,8 mii de euro.

În licitaţie fost şi o lucrare semnată de Adrian Ghenie. Nu, nu o pictură de milioane de dolari, fie ei americani sau hong-konghezi, ci un print digital adjudecat cu 2.250 de euro.

Licitaţiile continuă în această lună şi, în afară de pictură şi sculptură, se oferă şi carte, multă carte.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Gaguin impresii capriorelnice oi oi oi

    Faci o pictura la 10 ani și o duci ca în pampas. 

    1. N-ai idee! O pictura vanduta are in spate zeci-sute de picturi nevandute si fiecare dintre ele are in spate o viata de studiu. N-ai idee! Fa-ti si tu o pictura sa o duci ca in pampas! De ce nu faci? N-ai idee!

      Serbările cu oi merg pe vreme senină. Un miliardar dospit din luna și binance are nevoie de ceva palpabil, se satură și el de schemele Ponzi clasice, trebuie să fac pasul către nivelul următor al țepei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb