PLASAMENTE ALTERNATIVE Safari de artă, X

În anul de mare graţie 2014, iniţiativa era şi nouă, şi necesară. Nu era prea clar ce era, un târg de artă, un salon de artă, sau şi una şi alta. Este un Art Safari, s-a spus, adică exact cum îi era numele. Atunci, sub cortul de lângă Ateneul Român, era foarte cald, o secţiune de standuri ale galeriilor de artă şi una al muzeelor din ţară. S-a mers cu această formulă un timp, apoi au crescut toate, au dispărut standurile de galerie, au apărut expunerile multiple şi prestigioase, un artist, o idee, un moment.

Acum tocmai s-a deschis a doua ediţie din acest an şi cea de a X-a de când s-a lansat proiectul, în urmă cu opt ani. Deşi, de obicei, Art Safari lua câte o clădire centrală, superbă dar abandonată, o igieniza, o amenaja, ţinea manifestarea, câteva zile apoi din ce în ce mai mult, şi o lăsa proprietarului aşa, curată, numai bună de folosit, majoritatea, cam toţi, nu au profitat de acest serviciu şi nu au folosit spaţiile în care se ţinuse safariul de artă. Altfel stau lucrurile cu Palatul Dacia, cel paralel cu faţa Băncii Naţionale, o clădire minunată unde s-a desfăşurat Art Safari-ul în 2016, prima dată, apoi în 2021 şi amândouă ediţiile acestui an. Ediţia din 2016 era a treia, prima se ţinuse la cort şi a doua într-un garaj, unul central de tot, neutilizat nici în prezent.

Numele complet al palatului este Dacia-România şi a fost ridicat, în 1889, de societatea de asigurări cu acelaşi nume. Iar numele vine de la fuziunea a două societăţi de asigurare, Dacia şi, respectiv, România. A trecut prin multe mâini, între timp, a fost sediu de bancă dar şi cantină-restaurant. La un moment dat a fost dat Muzeului Municipiului Bucureşti pentru a satisface nevoia Bucureştiului de un muzeu de artă. Muzeul nu a apărut, noroc cu Art Safari că a adus tematica între ziduri, poate, până la urmă, se face şi muzeul.

Ediţia a X-a, a doua din acest an, foloseşte formula consacrată şi foarte eficientă. În primul rând, vorbim de o desfăşurare nu de trei zile, nici de trei săptămâni, ci de trei luni. Nu avem, nu mai avem de mult o secţiune cu banul jos, adică a galeriilor, deci nu mai este târg. Avem o secţiune de tip muzeal, axată pe un nume mare, Luchian mai demult, în acest an Aman, şi chiar acum, Ştefan Popescu. Trăitor între 1878 şi 1948, artistul a prins vremurile bune ale interbelicului, şi a călătorit semnificativ. Tocmai aici şi-au plasat organizatorii simeza, în zona de comparaţie cu arta vest-europeană, în culori impresioniste şi tuşă fermă. Multe lucrări din expunere sunt din muzee, dar şi multe sunt din colecţii private, cumpărate, probabil, din licitaţii. În expoziţia "Ştefan Popescu. Povestea Călătoriilor", curatoriată de dr. Elena Olariu, descoperim un artist aparte, pe care nu îl vedeam pe diverse simeze, inclusiv cele de vânzări, şi nu în subtila prezentare de la Art Safari.

Mai multe picturi de Ştefan Popescu au fost vândute chiar la licitaţiile Artmark. Un exemplu doar este "Zi de sărbătoare în Bretania", din 1901-1904, vândut cu 8,5 mii de euro în licitaţia din vara trecută, mai exact din 15 iunie, cu 218 loturi din mai multe colecţii private şi o secţiune umanitară, pentru victimele violenţei domestice. În iunie 2019, "Golf in Villefranche-sur-Mer" s-a dat cu 10 mii de euro, la Artmark, fiind cam cel mai mare preţ pentru artist, cel puţin în ultimul timp.

La ediţia de toamnă-iarnă, recent deschisă, sunt şi multe expoziţii din afară. Inclusiv un artist adus tocmai de la Londra, John Constable, pe numele său. A trăit jumătate în secolul al XVIII-lea şi jumătate în cel de al XIX-lea, acum mai bine de două sute de ani, a pictat peisaje romantice din jurul casei, din când în când a pus idei şi personaje, a colecţionat şi ceva artă a timpului. Acum toate acestea sunt foarte valoroase şi scumpe.

În 2012, o pictură de John Constable, "The Lock", a devenit una dintre cele mai scumpe picturi semnate de un britanic, fiind vândută de Christie's cu 22.441.250 lire sterline. În 2015, o lucrare "John Constable", cumpărată cu 5,2 mii de dolari americani în 2013, s-a aflat în centrul unei largi discuţii, când a fost vândută cu 5,2 milioane de dolari. La prima vânzare, specialiştii de la Christie's au considerat că este o pictură realizată de un elev al pictorului. După doi ani, cei de la Sotheby's au fost mai profunzi, au cercetat şi au zis că este o lucrare de Constable, în pregătire pentru o alta, finalizată, mai cunoscută. Problema venea de la intenţia cuiva, de acum mai bine de un secol, de a finaliza schiţa lui Constable. Ei au spălat completările târzii şi a ieşit la iveală pictura lui Constable, pregătitoare pentru "Salisbury Cathedral from the Meadows", una dintre cele mai tari lucrări ale pictorului.

Expoziţia "Seeking Truth: The Art of John Constable" vine de la celebrul V&A, adică "Victoria and Albert" Museum, unde ea este regina şi împărăteasa Victoria şi el soţul ei, al cărui deces a băgat imperiul britanic în negru, funebru şi sobrietate. Noroc că, împreună, au avut mulţi copii, care au dat urmaşi peste tot pe tronurile Europei.

"Smiling Old Woman" este Lilian Theil, o artistă aparte, care trăieşte în Sighişoara strămoşilor saşi. "Pictează" cu petece textile, cusute şi "scrise" cu ac şi aţă. Lucrările au dimensiuni mari, accente de complexă imagine artistică, o viziune specială, aparte şi puternică. Mesajul este clar exprimat, titlurile sunt intense. Un astfel de titlu, la o imagine cu Adam şi Eva, sună astfel: "Nu-mi amintesc titlul şi nici ideea, La 90 de ani am dreptul!"

Un alt artist care beneficiază de o personală în cadrul Art Safari este clujeanul Mircea Mureşan, de numai 27 de ani. Este un produs al "Şcolii de la Cluj", dar nu în promoţia celebrilor, conduşi de Adrian Ghenie. În comparaţie cu acesta, Mircea Mureşan se duce mai mult spre Victor Man, lucrând pe spaţii mici sau miniaturale, unde hiperrealismul capătă alte valenţe. Punctul lor comun este curatorul expoziţiei sale de la Art Safari X, Ioan Sbârciu, rector şi preşedinte, la un moment dat, al Universităţii de Artă din Cluj-Napoca, dar şi profesor al unora dintre cei mai cunoscuţi în exterior artişti români.