PLASAMENTE ALTERNATIVE Sărbătorile Moldovei de dincolo de Prut

În 1812, Rusia negocia pacea cu Imperiul Otoman, după un război de şase ani, dus, în cea mai mare parte, pe pământurile românilor. Aşa începuse războiul, cu năvala ruşilor în Moldova şi Muntenia, pe drumul obsedant spre Ţarigrad. Cei doi domnitori fanarioţi, numiţi, deci, de turci, fug la ruşi, că patronii lor de la Stambul le voiau capul, desigur, pentru trădare. În acest război se afirmă şi Tudor Vladimirescu, care luptă împotriva turcilor, sperând să scape de dezastrul domniilor fraţilor creştini fanarioţi greci, care lucrau fără milă pentru turcii păgâni. Cel din Muntenia, Constantin Ipsilanti, îl salvase pe Tudor într-o speţă de drept civil. Ipsilanti avea însă o progenitură, născută la Constantinopol, care se bucurase de avantajele de prinţişor fanariot şi fugise cu el în Rusia. Unde rămâne şi se întoarce în 1821, oficial ca să elibereze Grecia, dar croit pe domnia concomitentă în Moldova şi Muntenia, desigur, cu suport militar rusesc. Nici nu apucă să treacă Dunărea dar îl omoară pe Tudor, la el, la noi acasă.

În 1812, Rusia era în poziţia de învingătoare în acest nou ciudat război cu Turcia. Încep discuţiile la Bucureşti, ca să fie clar că ei voiau totul, până la Dunăre deocamdată. Pe măsură ce discută, la Hanul lui Manuc, vin veşti despre pregătirea francezilor de invadare a Rusiei. Dar aceste veşti nu ajung la turci, care sunt sabotaţi chiar de omul lor de la negocieri. Într-un târziu, ruşii cer repede ceva, Basarabia, de exemplu, şi dau zor să se semneze pacea. Trădaţi, turcii pun botul inclusiv la şmenul cu harta şi denumirea. Adică, ruşii semnează pentru Basarabia, care ar fi cam sudul limbii de pământ dintre Prut şi Nistru, dar primesc toată limba. Până în nord, la Hotin. Turcul trădător era un fanariot, Dumitru Moruzi, fiu de domnitor Moruzi şi nepot de domnitor Mavrocordat, deţinător al funcţiei de bază pentru domniile fanariote, acea de dragoman la Înalta Poartă. Adică trădător prin definiţie. De altfel, fanarioţii fugiţi la ruşi primeau moşii în Moldova dintre Prut şi Nistru şi se uitau mereu la o ocazie de a pune mâna, de fapt fundul, pe tronul de la Iaşi şi/sau Bucureşti. Tratatul de pace de la Hanul lui Manuc a fost semnat în mai 1812, iar Napoleon a invadat Rusia peste o lună. Amintim toate acestea pentru că s-au împlinit 210 ani de atunci şi nici nu ne-am dat seama, luaţi cu noul război rus de expansiune, acum în Ucraina.

În 1853, toate marile puteri europene, inclusiv turcii, s-au pus pe ruşi, să îi oprească din ambiţiile lor nemăsurate. Războiul Crimeii a fost un fel de război mondial, în care francezii şi britanicii s-au aliat cu turcii împotriva ruşilor. A fost esenţial pentru români, pentru ce s-a decis despre ei la tratativele ce au urmat luptelor. Cert este că Moldova primeşte pământurile din sudul Basarabiei - formula 1812, adică Basarabia în accepţiunea clasică sau Bugeac. Astfel, la Unirea din 1856, numită şi Unirea Principatelor Române sau Unirea lui Cuza, dar niciodată "mica" Unire, noul stat avea o anexă, cam prin dreptul Brăila-Galaţiului, dar nu avea Dobrogea. Acum, dacă tot fusese învinsă, Rusia putea să dea înapoi toată Moldova dintre Prut şi Nistru. Nici în 1878, după un nou război ruso-turc, la care românii participă cu steag şi armată, România nu primeşte vreun teritoriu. Primesc, în schimb, ruşii, Dobrogea, pe care o schimbă cu Bugeacul aflat la români. Altfel spus, ruşii şmenuiesc din nou pământurile dintre Prut şi Nistru.

În 1918, secolul XX nu putea începe fără o minune pentru români. Astfel, ştim bine, se face România Mare, moment de referinţă pentru toată fiinţa românească. Din păcate, românii au utilizat şi oficializat denumirea de "Basarabia", în formula propusă de mârşava negociere din 1812. Dar vine anul 1940, când Stalin, pornind de la înţelegerea cu Hitler, tata şi mama naziştilor pe care Putin s-a trezit să îi lichideze acum, în Ucraina, cere şi primeşte Basarabia, cea din 1812, plus nordul Bucovinei. Toată mârşăvia este considerată a fi o reparaţie pentru faptul că Basarabia se dusese la români, cu 22 de ani înainte. Altfel spus, Uniunea Sovietică se considera moştenitoarea "drepturilor litigioase" ale Imperiului Ţarist. Cam ca Putin, astăzi. Unde nu este logică, nici moralitate nu este! Dar de ce invocăm noi principii nobile, când tocmai am prezentat, foarte grăbit, o istorie de tupeu şi mârşăvie, cu un sfert de mileniu de tropăială criminală muscălească pe aceste meleaguri.

De când au luat Moldova dintre Prut şi Nistru, ruşii s-au pus pe transformarea ei într-o gubernie de margine de imperiu, cu totul şi cu totul rusesc. Mulţi români şi urmaşi ai fanarioţilor se implică în acest fenomen, de partea ruşilor sau a sovieticilor, aducându-ne aminte de trădarea de la Hanul lui Manuc, din 1812. Acum ar trebui să vorbim şi de partidele, adică pluralul de la partidă, care au pus cele două principate, apoi acestea unite, şi România, pe masa insistentului vecin de la Est.

Cultura şi, inevitabil, arta plastică au urmat acelaşi drum, sinuos, dramatic, trist, plin de momente luminoase şi de incredibile minuni. În linii mari, avem plasticieni de acolo formaţi în mediul rusesc, care nu şi-au pus mari probleme politice sau istorice, avem români care l-au luat cu totul în braţe pe stăpânul ruso-sovietic, sunt şi mulţi, poate cei mai mulţi, care au lucrat în mediul oferit de vremuri, fără prea mari emfaze de vreun fel, avem şi creatori de acolo care au venit în România, în România mare sau după 1989 şi 1991, sunt şi ruşi sau alte minorităţi care au fost atraşi de mediul şi cultura româneşti, de aici sau de acolo, fiind pe locuri de cinste în acest peisaj. Sau, deja de trei decenii, artişti născuţi în Moldova dintre Prut şi Nistru, români, ruşi, ucraineni sau găgăuzi, şi nu numai, care au studiat aici sau acolo, care lucrează, aici sau acolo, şi sunt mândri că fac parte din arta contemporană a românilor, care nu prea mai ţine cont de limite geografice. De fapt, toată această discuţie teoretică încearcă să adune o bogăţie de exemple personale, foarte diverse, care spun totul despre artist şi opera sa.

Samson Flexor s-a născut în 1907, la Soroca, şi a murit în 1971, la Sao Paolo. Tatăl era evreu, mama franţuzoaică, a studiat la Odesa şi la Bucureşti, dar şi la Bruxelles şi Paris. A ajuns în Brazilia după al Doilea Război Mondial şi a devenit celebru, lucrând exclusiv abstract. În 2007, la centenar, a fost sărbătorit la Chişinău, cu o expoziţie. Prezent, fiul său, Andre, spunea că vorbea cu tatăl pictor numai despre Basarabia, că termenul Moldova este nou.

Probabil cea mai longevivă pictoriţă română este Valentina Rusu Ciobanu. Putem spune şi că a fost, pentru că ne-a părăsit la 1 noiembrie trecut. Tocmai împlinise 101 ani şi a avut ocazia să vadă cum o apreciază românii de pe ambele maluri ale Prutului, inclusiv cei din fruntea României. Studiile sale de artă descriu drama moldovenilor de dincolo de Prut: doi ani la Chişinău, doi ani la Iaşi, între 1942 şi 1944, şi iar doi ani la Chişinău. Prin arta şi viaţa sa, pictoriţa este o lumină frumoasă şi puternică, sensibilă şi plină de emoţie. Soţul ei este chiar Glebus Sainciuc, celebrul artist, de un umor legendar, autor al unor măşti vestite, din papier mâche. Un om cuceritor, când i-am vizitat atelierul, în 1992, mi-a cerut să desenez o ... vacă, având deja o colecţie de desene pe această temă, cu semnături vestite. El ne-a părăsit în 2012, la 93 de ani. Valentina şi Gleb au un fiu, tot artist, Lică Sainciuc, care tocmai a împlinit 75 de ani. Numele său este legat şi de o faptă excepţională, săvârşită împreună cu Grigore Vieru: abecedarul cu litere latine "Albinuţa".

Pentru că, într-adevăr, moldovenii de dincolo de Prut au luptat pentru identitatea lor naţională, pentru limba română şi chiar pentru alfabetul latin. La 27 august 1989, când, în România, Ceauşescu şi comunismul erau încă la putere, la Chişinău s-a desfăşurat Marea Adunare Naţională în cadrul căreia s-a cerut declararea limbii române ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină. Acestea au fost votate în parlamentul de la Chişinău, la 31 august. De atunci, 31 august este "Ziua limbii române", şi de ceva timp are caracter oficial şi legal şi în România. Peste doi ani, în 1991, tot la 31 august, Republica Moldova îşi proclama independenţa de URSS. Să ne amintim, ca să ştim de unde pornim.