PLASAMENTE ALTERNATIVE Splendori colecţionate

Colecţionarea de artă este o ficţiune, dar una frumoasă. Ascultând-o pe Maria Pârvuţoiu, cunoscuta colecţionară de artă, îţi dai seama cum, adunând obiecte de artă, sistematic sau sporadic şi impulsiv, ne alăturăm creatorilor, a celor care contează pe scena artei şi a gustului. E un joc de mare risc dar colecţionarul, cât de mic, iese mereu câştigător. Nu poţi pierde dacă te înconjori de artă, fie că te declari sau nu colecţionar. Şi aici e treabă serioasă, poţi fi colecţionar cu o singură lucrare de artă sau nu poţi fi aşa ceva chiar dacă ai câteva muzee proprii, aşa cum este moda acum, când nu se mai fac colecţii, ci muzee. Eşti colecţionar şi atunci când, părăsit de bani şi intenţii de acumulare, aduni impresii şi bucurie ca şi cum obiectele respective sunt chiar pe pereţii modes-tului tău adăpost. Când ştii totul des-pre artist şi îi recunoşti ezitările sau realizările, clipele de geniu sau pe cele de mare plictiseală, se cheamă că eşti colecţionar. Dacă aveai bani, îi cumpărai operele şi apoi le donai, dacă era timpul, l-ai fi cunoscut şi l-ai fi văzut la muncă în atelier, unde îl vizitai vrăjit.

Numitorul comun al acestor emoţii şi situaţii sunt operele de artă. Vin apoi banii, artiştii. Dacă sunt lucrări de artă şi de colecţie, putem vorbi şi trăi în lumea artei. Care, în unele locuri, este strălucitoa-re, se exprimă în milioane - de dolari, lire sterline sau euro, are tot atâtea milioa-ne de poveşti interesante despre artă şi cultură, despre oameni şi istorie. Şi cu glamour, cum se spune acum.

Miercuri, la Geneva, casa londoneză Sotheby's, cu o vechime de un sfert de mileniu, a vândut un pandantiv cu o perlă naturală măricică, piesă cu diamante care a stat la gâtul, ulterior ghilotinat în timpul Revoluţiei Franceze, Mariei Antoaneta. De fapt, la numita licitaţie s-au vândut, prima dată după vreo două secole, bijuteriile unei familii regale emblematice pentru Europa, Bourbon-Parma, care s-a urcat aproape pe orice tron de pe Vechiul Continent. Cele 100 de loturi ale licitaţiei au adunat 53,5 milioane de franci elveţieni. Preţul de adjudecare al pandantivului cu perlă, care era estimat la 1-2 milioane, a fost de fix 36.427.000 franci elveţieni, iar faptul că moneda din ţara cantoanelor este aproape egală cu dolarul american face corectă exprimarea unor surse media care ne spun preţul, tot 36 de milioane, în dolari. Este corect, dar de ce să vorbeşti în dolari americani despre vânzarea într-o ţară europeană de către o casă britanică de licitaţii a unei bijuterii ce a aparţinut unei regine a Franţei?

Poate pentru că Sotheby's este considerată de multe ori a fi o casă americană de licitaţii de artă, alături de concurenta sa, tot londoneză, Christie's. Şi de ce aşa ceva? Nu din cauza Brexitului sau a faptului că pe vremea Mariei Antoaneta America era colonie a Londrei, ci pentru faptul că aflăm, cel puţin de două ori pe an, că recordurile pieţei internaţionale de artă sunt stabilite, de numitele Sotheby's şi Chris-tie's, la New York. Este vorba de campaniile de vânzări de milioane pe care le desfăşoară cele două concurente, cam de aceeaşi vârstă, peste tot în lume. De altfel, nu numai Sotheby's a avut o licitaţie de bijuterii la Geneva săptămâna asta, ci şi Christie's, cu o zi înainte, ba chiar a avut un record şi mai mare, unul de 50 de milioane de franci elveţieni, da, da, aproape cât toată vânzarea de la Sotheby's Geneva, dar s-a considerat că respectivul inel cu diamant roz de aproape 19 (nouăsprezece) carate nu are pedigree, venind de la familia Oppenheimer. Inelul minunat a fost cumpărat de firma de ceasuri de lux Harry Winston, care i-a şi schimbat numele, punând Winston în faţă la Pink Legacy. Şi povestea nu se opreşte aici, Christie's promite pentru 5 decembrie, dar la New York, un inel cu diamant albastru, din cele care taie răsuflarea pieţei şi a privitorilor.

Ne mutăm şi noi la New York, unde casele londoneze de licitaţii de artă au şi ţinut şedinţele de corectare a recordurilor internaţionale. Chris-tie's a deschis lucrările chiar duminică, pe 11 noiembrie, cu o vânzare în care aflăm cuvintele magice "impresionist", "modern" şi "evening" dar şi alăturarea unei colecţii importante, ce nu a fost donată, că ei nu au acest obicei generos. Este vorba de colecţia Adelei şi a lui Herbert Klapper. Picasso a dominat rezultatele, cu "La lampe", la 29,5 milioane de dolari americani, o femeie pe gânduri, îmbrăcată şi figurativă, la 12 milioane, un nud cu braţe încrucişate, în buna sa tradiţie, la 5 milioa-ne, "Mandolină pe masă", de 4,2 milioane, o Dora Maar mai mult bust şi ochi, la 7,7 milioane, un bust voalat la 7,6 milioane şi un bust relativ nud de 6,6 milioane, o Françoise portret la 6,3, dar şi o Françoise aşezată, la 2,8, "Saltimbanci", 1,5 milioane, un cap de femeie, de 2,4 milioane, şi unul de nebun, sculptat, la fix 2. Milioanele se adună, câte două, câte şapte, şi dau o cifră ameţitoare pentru piaţa Picasso.

Simpla trecere în revistă a vânzărilor ne face să ne treacă dorul de muzeele occidentale, pline de aşa ceva. În primul rând să ne mai uităm o dată la "Nympheas", de Claude Monet, la 31 de milioane, dar şi un efect de iarnă de 15 milioane. Au fost teribila Tamara de Lempicka la 9 milioane şi 5,3 milioane de dolari, Pissaro la 12 milioane, Henri Moore la 9 milioane, şi Dali, modest, 1-2 milioane.

A doua zi, Sotheby's a adunat nu mai puţin de 315,4 milioane de dolari din 65 de loturi de mare greutate. Tot Picasso şi Monet, dar mai ales un Magritte, unul excepţional, "Le principe du plaisir", un titlu care, ca de obicei, nu te duce cu gândul la ce reprezintă. Şi reprezintă un personaj la masă, în costum, şi cu capul ca o lumină puternică. Estimarea se oprea la 20 de milioane de dolari dar adjudecarea s-a dus până la 26.830.500 de dolari.