Aars biserica din Fântânele, comuna Radovan, judeţul Dolj. Deşi era de lemn, nu a ars repede. Cineva a avut timp să filmeze, a ars încet, chinuit, zvârcolit. Avea 311 ani, cu vreo şapte decenii mai mult decât Statele Unite ale Americii. Îi părea rău că dispare, trosnea a neputinţă, uitându-se la cei pe care i-a slujit, sătenii, care ridicau mioritic din umeri şi se încurajau cu scuze, au lăsat ceva aprins, o lumânare, desigur. Afară totul este uscat, inclusiv pământul. Biserica veche din lemn arde sfâşietor, prăbuşită în regret şi destin, arde de-a-n picioarelea, înnegrind iarba doar pe o palmă în jurul său. Era de trei ori mai lungă decât lată, 5 metri pe 15, nu prea înaltă, astfel că se ondulase ca o corabie. Se spunea că era făcută de haiduci, în 1707. Exact cu un an în urmă a mai ars o biserică din judeţul Dolj, cea din Murgaşi, care era din cărămidă. Despre ea s-a scris şi mai puţin, şi, de la incediu, pornit de la focul aprins de săteni ca să ardă vegetaţia, nu s-a mai spus nimic. Mă îndoiesc că există documentări serioase asupra celor două biserici şi sunt sigur că nu există nicio intenţie de a reface măcar biserica de lemn.
Aceste imagini ne arată, încă o dată, în cel hal înţelegem să ne tratăm patrimoniul, această avere inestimabilă care nu ne aparţine, pe care nu am făcut-o noi, dar ne batem joc de ea. În acest timp, mi-am amintit o poveste adevărată, bună de evocat acum, la ceas de vacanţe, despre cum înţeleg unii să apere patrimoniul, inclusiv la vreme de război.
Una dintre cele mai frumoase biserici cu mozaic dintre multele pe care le are Ravenna, se numeşte Sant'Apollinare in Classe. Nu este chiar în mijlocul oraşului, ci undeva mai în periurban, la Classe, mai exact. A fost consacrată la 9 mai 549 de episcopul Maximian, primind hramul Sfântului Apolinarie, primul episcop al Ravennei. Nu insist prea mult asupra comorilor din basilica Sant'Apollinare in Classe, îmi amintesc doar că, la ieşire, am observat o coroană de flori cu tricolorul italian, sub o placă memorială aşezată cam sus. În italiană şi engleză am aflat despre o operaţiune militară din al Doilea Război Mondial, căreia îi datorăm faptul că putem vedea minunile din basilică şi nu vorbim de ele la trecut, inclusiv ca victime ale războiului. Pusă la 19 noiembrie 2004, placa este dedicată împlinirii a şase decenii de la lupta de rezistenţă a italienilor şi de la eliberarea din 1944, ocazie cu care primarul şi locuitorii din Ravenna mulţumesc partizanilor, colonelului Popski, Aliaţilor, clerului şi laicilor care au apărat acest "Patrimoniu al umanităţii". O astfel de formulare nu te poate mulţumi, ci îţi stârneşte curiozitatea de a afla despre ce este vorba, mai ales că este invocată şi o persoană, un militar, probabil polonez.
Rezumând cele aflate, putem spune că numitul colonel Popski se numea, de fapt, Vladimir Peniakoff, nu era polonez, ci rus, ca origine, născut în oraşul belgian Huy, în 1897, din părinţi ruşi. Dacă nu mă întrebaţi ce înseamnă în limba rusă numele oraşului său natal, mergem mai departe şi ajungem la Primul Război Mondial, când familia Peniakoff fuge de germanii ce ocupaseră Belgia şi se stabileşte la Londra. Are timp să devină major şi să plece ca voluntar în armata franceză, fiind chiar rănit în luptă. Nimic, însă, nu îl va împiedica să participe la al Doilea Război Mondial, în armata britanică, încă de la început. În doi ani construieşte o unitate specială, "No. 1 Demolition Squadron", cu care îl va hărţui pe Rommel în nordul Africii. Mai mult, unitatea, ce număra cam o sută de oameni, era numită "Armata particulară a lui Popski", "Popski's Private Army", fiind cea mai mică unitate independentă din armata britanică. Trec în Italia, odată cu frontul, iar sfârşitul lui 1944 îi prinde la Ravenna, unde au fost prima unitate care a intrat în oraş. Înainte de asta, însă, armata britanică în ofensivă primeşte informaţia că tirurile germane sunt dirijate din campanila basilicii Sant'Apollinare in Classe. Militarii decid să rezolve problema punând totul la pământ cu un bombardament intens. Colonelul Popski, care lucra strâns cu partizanii italieni, capătă o amânare de 24 de ore a bombardamentului pentru a verifica cum stau lucrurile cu basilica. Când ajunge Popski, cu oamenii săi şi partizanii italieni, găseşte doar civili în basilică. Astfel, programata distrugere a basilicii Sant'Apollinare in Classe a fost anulată. În scurt timp, Popski sare în ajutorul unei unităţi britanice asediate de nemţi, lângă Ravenna, şi îşi pierde mâna stângă în luptă. Va petrece ceva timp în spital, astfel că prezenţa sa la Ravenna exact când basilica era ameninţată cu distrugerea este de-a dreptul providenţială.
Paradoxal, nu se vorbeşte prea mult despre acţiunea de la basilica Sant'Apollinare in Classe a faimoasei Armate Private a lui Popski, fiind extrem de multe de spus despre acţiunile sale din nordul Africii până în Austria, când s-a încheiat războiul. Popski însuşi moare repede, în 1951, la numai 54 de ani. Foarte activi au fost văduva şi camarazii, apoi urmaşii lor. Au fost ridicate memoriale, s-au scris cărţi, au fost evocaţi luptătorii şi faptele de arme ale PPA, "Popski's Private Army". Chiar şi placa memorială pe care o vedem la basilica Sant'Apollinare in Classe este a doua, înlocuind-o pe cea instalată de camarazii săi în 1952, la un an de la moartea lui Peniakoff-Popski. Placa originală, tot în italiană şi engleză, îi era dedicată memoriei lu Vladimir Peniakoff (Popski), "prin ale cărui eforturi această basilică a fost salvată în timpul bătăliei pentru eliberarea Ravennei (18-19 noiembrie 1944)". Se mai aminteşte că Municipalitatea i-a dat titlul de cetăţean de onoare şi este invocată gratitudinea cetăţenilor din Ravenna.
Noua placă memorială instalată de italieni, care au depozitat vechea placă fără să o restituie britanicilor, subliniază participarea partizanilor la operaţiunea care a salvat basilica. Puţin băgată în seamă, în parcul basilicii se află o tablă ca o pagină de internet care spune multe dar numai în italiană. Aliaţii avansează dar sunt ţinuţi în şah de un tir de artilerie foarte precis. Primesc informaţii că acest tir era reglat din campanila de 37 de metri a basilicii astfel că se pune la cale bormbardarea "la ras" a construcţiei vechi de 15 secole. Tabla recunoaşte participarea unui grup format din 9 italieni şi 26 de britanici care "au redus la tăcere" garnizoana germană. Este o variantă mai eroică de vreme ce PPA susţine că nu au fost găsiţi decât civili în biserică, în noaptea de 19 noiembrie 1944. Ca ilustraţie, tabla pentru turişti ne oferă fotografia plăcii memoriale din biserică, instalată de italieni, una dintre fotografiile cunoscute ale lui Popski şi o imagine a detaşamentului Garavini, din care proveneau partizanii care au participat la operaţiunea de salvare a patrimoniului universal, basilica Sant'Apollinare in Classe.
La Imperial War Museum din Londra, în secţiunea dedicată Războiului secret, avem o vitrină dedicată Armatei lui Popski şi faptelor lor de arme, cu multe fotografii, un epolet şi alte însemne, precum şi diploma de cetăţean de onoare acordată lui Popski de oraşul Ravenna. Şi, şoc, explicaţiile reputatului muzeu spun despre diplomă că ar fi fost acordată chiar în 1944, în timp ce pe ea scrie clar anul 1951, puţin timp după moartea destinatarului.
Oameni suntem cu toţii, oriunde în lume, important este să nu lăsăm lumânări aprinse în bisericile de lemn.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2018, 16:41)
Traiasca lupta pentru pace
Si berea care ne place!.
2. Traiasca lupta pentru salvarea patrimoniului !
(mesaj trimis de Magdalena Zotescu în data de 26.08.2018, 14:28)
Am citit indelung articolul .Va multumesc pentru lectia de istorie, si omenie !
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2018, 13:02)
Magdaleno, Magdalenoooooo!.