PLASAMENTE ALTERNATIVE Turism şi statui, Ghica şi Hegel

Văd un film englezesc, un documentar din acela care îţi strică programările şi programele. Adică te uiţi cu ochii lipiţi de ecran. Nici măcar nu este un subiect palpitant, este unul din realitate, un tren turistic ce bântuie, o dată pe zi, printr-un peisaj impresionant, cu brazi cum aveam noi şi au mai rămas doar câţiva, dar cu culmi muntoase pe care nu au avut cum să le ia băieţii deştepţi. Dacă tot am venit pe pământurile noastre, îmi amintesc un mare pictor român de origine maghiară, îndrăgostit de Bucureşti şi de mersul cu trenul. Explicaţia este simplă, nu mergea prea des cu chefereul, dar avea dreptate, drumul acesta până într-o mare capitală vecină este spectaculos, străbate cel puţin două şiruri muntoase, merge pe coline şi văi, prin oraşe şi peisaje.

Nu există nicio îndoială că un astfel de tren poate fi organizat pe Valea Prahovei, poate chiar cu ceva continuare prin depresiunile din Carpaţii Orientali, autonumite cumva greu de ţinut cont. Dar Valea Prahovei ar putea fi leagănul unui astfel de tren, cu peisajul pe care îl ştim, cu gări ce au fost cândva şi pot redeveni, între atmosferă regal-nobiliară şi aer alpin, desigur, în arhitectură şi amenajare. Transformarea Văii Prahovei, până la porţile muntoase prin care se iese spre Braşov, într-o zonă de exclusivitate turistică, este un proiect în care sunt bine-venite decapotabile de lux sau de colecţie iar tirurile sunt interzise strict, sub ameninţarea intervenţiei ONU. Este vorba, desigur, de camioanele TIR.

În decapotabile, oamenii se plimbă să vadă şi să fie văzuţi. Trotuarele largi sunt, de asemenea, pentru promenade, pe sub copaci care aduc umbră în verile tot mai caniculare. Hotelurile, restaurantele, magazinele şi alte case vechi, interbelice, sunt restaurate în spiritul vremii. Firme străine de specialitate vin să toarne filme pe aici, decorul fiind unul veritabil. Terasele şi micile cafenele sau cofetării învie şi înfloresc. Cam cum am văzut pe la Caramello (Cofetăria Palace) din parcul din Sinaia, cea unde stai la masă cu ursuleţii mari de pluş, care aveau un anumit scop prin 2020-2021. Mulţi plimbăreţi sunt costumaţi în excursionişti adevăraţi, şlapii şi tenişii fiind interzişi la altitudinea de două palme peste ultima urmă de asfalt. Manelele şi muzica tare sunt, de asemenea, prohibite, ca orice activitate industrială masivă şi poluantă.

Sinaia face paşi serioşi spre această imagine de vis turistic, fiind ajutată şi de trecutul şi destinul său istoric. A apărut ca un oraş al protipendadei, un fel de cartier de lux la marginea Bucureştiului. Un pic mai încolo, e drept. Să nu uităm că satele din sud, care acum sunt prin cartierul Izvor din Sinaia, pe la hotelul Mara, erau loc de refugiu pentru bucureşteni, inclusiv din 1821. Acum primăria a băgat un autobuz, de fapt mai multe, vreo 4-5 linii chiar, moderne, care pleacă aici şi se caţără efectiv până la Peleş şi Telegondolă. Civilizat, neobişnuit pentru noi. În acest timp, trece pe lângă nedrept abandonatele Mecanicafină din Sinaia şi hotel Păltiniş, prin centrul cu noua statuie a regelui Mihai, cu pictura murală şi muzicală a lui Rareş Kerekeş de pe o grădiniţă de poveşti, cu hoteluri noi sau vechi dar renovate, cu un giratoriu încărcat de flori şi bronz, terminat în parcul Dimitrie Ghica, o splendoare.

Toate obiectivele protejate din Sinaia sunt clădiri, mai ales vile cu nume de personaje importante. Dar eu sunt cu ochii pe statui. Desigur, nu la cele ornamentale, apărute recent, pe bani publici, care nu sunt decât scumpe, însă fără vreo valoare istorică sau artistică. Ceva mai mult de un monument, un ansamblu comemorativ, i-a fost dedicat regelui Mihai, chiar de ziua sa, în octombrie trecut, acum fix 11 luni. Este statuia sa din bronz, redându-l în tinereţe şi în uniformă militară. Statuia de bronz, înaltă, se decupează pe un decor care îi acoperă spatele. Îmi aminteşte de soluţia folosită de Valentin Tănase, în Piaţeta Regelui din Bucureşti.

Monumentul a fost rezultatul unui concurs de propuneri lansat în octombrie 2020 şi arată exact cum s-a cerut: să fie regele tânăr, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, în mărime naturală, în uniformă militară cu însemne de mare al, cu centură i diagonală, decora ii, sabie (în partea stângă), apcă/caschetă, pantalonul drept, pantofi, din bronz, de 2,5 m. Aceste cerinţe mă împiedică să critric tocmai aceste detalii: obsesia pentru corecta reprezentare a modelului de veston, pantalon, şapcă, centură cu toate cuiele, diagonală la fel. Această atenţie asupra detaliilor uniformei face ca trupul regelui să fie uşor mai mare în comparaţie cu capul. Toate proiectele finaliste aveau o notă personală şi ar fi putut fi câştigătoare. Despre autorul câştigător, Bogdan Ioan, nu ştiu nimic. Doar parcă îmi amintesc că ar fi din Republica Moldova, dar nu am ceva scris în acest sens.

În Sinaia, monumentul Regelui Mihai se ridică în Piaţa George Enescu. Alături, mai spre stradă, se află o grădiniţă de copii extrem de frumoasă, care a avut loc de o pictură murală foarte inspirată, realizată de pictorul sighişorean, maestrul armoniilor transilvane, Rareş Kerekes. Nu există nicio placă explicativă cu numele lui, dar să ştiţi.

După alţi paşi, în giratoriul din centrul Primăriei, a apărut, din abundenţa de flori, o sculptură, un disc foarte gros din oţel în care s-a traforat un om aproape vitruvian, doar că are mâinile doar perpendicular, în cruce. Este "Omul universal", după etichetă, este "sculptură cinetică", de trei metri, de Ştefan Râmniceanu, ridicată în 2018, în cinstea Centenarului.

Desigur, de pe bulevardul central dăm în parcul care poartă numele celui considerat fondatorul staţiunii Sinaia. Înainte de a intra în parc, imediat în stânga, o instituţie cu păduri are un sediu invadat de maşini de parcă e un congres permanent al angajaţilor şi familiilor lor. La intrarea pe domeniu, două statui, una a unui ursuleţ de jucărie urcat pe un postament uriaş şi un bust ce seamănă cu Ioan Bocşa, dar îl scoate din uitare pe inginerul Iosif Sângiorgian, cu o muncă esenţială pentru Sinaia de altădată.

Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia are statui. Prima îl reprezintă pe actorul Iancu Brezeanu, Ion după acte, cunoscut pentru publicul larg şi neimplicat mai ales după strada din mijlocul Bucureştiului care îi poartă numele, decât pentru că era actorul preferat de Caragiale, dramaturgul. Este una dintre puţinele statui cu autor cunoscut, nu pentru că i-ar fi scris cineva numele pe nisipul plajei, ci pentru că sculptorul s-a semnat hotărât, D. Paciurea. Este acelaşi tip de semnătură pe care o găsim pe excepţionalul bust Shakespeare de la TNB.

Mergem mai departe, dar în anonimat. Cu Eminescu, Creangă şi Bălcescu, nu personaje de bancnote, că nimeni nu a dedicat o bancnotă copilului etern Creangă, ci trei subiecte cam obligatorii pentru parcuri de promenadă a întregului popor, prin anii '50-'60-'70. Cei doi mari prieteni sunt puşi cam spate în spate, în timp ce Bălcescu, ce aduce cu un Eminescu din tinereţe, mai într-o parte. Până la închiderea ediţiei de concediu din acest an nu am aflat cine i-a sculptat. Nu par a fi din metal, iar maniera de realizare a mâinilor merge pe metoda ciot, nu prea estetică.

Spre Casino, chiar pe aleea centrală, ce duce la scară, a fost adus, recent, un bust de cel mai strălucitor clasicism. Părea aproape imposibil de aflat autorul, mai ales că dorelul care a vopsit soclul i-a ... fript o dungă de vopsea peste partea din bust unde era semnătura sculptorului, frumos grafiată, aproape ca un tatuaj. Am făcut cercetări intense şi, într-un târziu, am aflat. Nu o să îl divulg pe autor, pentru a lăsa loc liber căutărilor care ne vor revela multe informaţii interesante despre Sinaia şi multe aiureli publicate cu mare lejeritate. Mai susţin doar că are nume de filosof german şi prenume de Lenin. Dacă aţi zis Putin, chiar şi în gând, mi-aţi stricat ziua!

Şi mai este un monument, nou şi puţin cunoscut, chiar dacă îl reprezintă pe primul rege Carol. Nu la Peleş, că ne-ar trebui mult mai mult să vorbim despre comorile de acolo, ci pe deal, o iniţiativă a Armatei, un monument modern şi impresionant, realizat, corect, de "sculptor jandarm Daniel Oprea", sigur nu unul dintre cei care dădeau ordinul să fie băgată cultura la dubă.