PLASAMENTE ALTERNATIVE Vedete şi modele

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 16 iunie 2006

Vedeta licitaţiei Alis de duminică a fost o pictură în cel mai bun stil Pallady, chit că modelul era mai îmbrăcat ca de obicei şi nici verdele nu abundă. "Femeie în fotoliu" a participat la colecţiile dr. I. A. Siliceanu şi dr. I. Baba şi a făcut parte din expoziţia "Omagiu lui Nicol... pardon, lui Theodor Pallady", deschisă în 1971, la centenarul naşterii maestrului din Place Dauphine, dar şi din cea de la moartea sa, din 1956. Propusă cu numai 360 de milioane, ea a urcat la un rezonabil preţ dublu şi mai mult decît atît, la 775 mai exact.

De unde, deci, a fost luată această cifră, de 360 de milioane, pentru a fi pusă ca preţ de evaluare şi deschidere? Cele mai multe puncte cîştigă ipoteza că s-a plecat, simplu şi fără imaginaţie, de la ultimul ulei de Pallady vîndut. Şi nici nu s-a căutat prea mult pentru a găsi o astfel de piesă în octombrie trecut. Respectivul "Nud", iată că aveam dreptate, şi nu obsesie, cînd remarcam, la început, că îmbrăcămintea în exces umbreşte faima de pictor al corpului cu tupeu deţinută de Pallady. Respectivul "Nud şezînd" are dimensiuni apropiate bine de cele ale pînzei de duminica trecută şi a ajuns la cele 360 de milioane plecînd de la o bagatelă de 280 de milioane de lei vechi, dar încă în circulaţie. Anterior, în 2003, o "Natură statică cu bujori în vas alb", mai mare ceva decît picturile de care am tot vorbit, a ajuns la 340 de milioa-ne, deci prin preajma pornirii de duminică, plecînd de la 125, probabil din cauză că povestea era lipsită de şezlong şi/sau de nud.

La aceeaşi licitaţie de duminică s-a vîndut şi o acuarelă de Pallady, tot cu un preţ în creştere, de la 10 la 34 de milioane de lei. Nu ni s-a comunicat cînd a fost realizată acuarela, dar ne îndoim cu vehemenţă că bătrîna pe gînduri, care îşi aminteşte de vremea cînd era elevă, într-un cadru de cofetărie, este aceeaşi cu şăgalnica tînără de tînără din pictura anterioară, desigur, după trecerea unui număr semnificativ de ani reali, că atunci nu existau programe de îmbătrînire pe calculator.

Cele 775 de milioane încasate duminică dau, probabil, cel mai mare preţ pentru un Pallady, pe scena licitaţiilor noas-tre. Cu siguranţă, însă, laviul cu creion vîndut în aprilie, pe la începutul lunii, cu 50 de milioane, plecînd de la un preţ de 5 (cinci) ori mai mic, este cea mai scumpă grafică a lui Pallady şi probabil una dintre cele mai scumpe lucrări de grafică de mici dimensiuni apărute pe piaţa noastră de licitaţii. Unde mai pui că subiectul era bine îmbrăcat, din simplul motiv că era vorba de un distins şi renumit compozitor, Mihail Jora.

Cu exprimarea în euro a preţului reuşit de "Femeie în fotoliu", ceva mai sus de 20 de mii, pictura nu intră în Topul 10 al casei Alis, ba chiar este departe de pragul minim, stabilit cu 50% mai sus, la 34 de mii de euro, exact acum un an. Şi 4 zile.

Acum să recunoaştem, totuşi, că locul de vedetă a licitaţiei nu era gîndit pentru Pallady, ci pentru Andreescu, pentru "Ţărăncuţă în picioare", o pictură expertizată de "dr. George Radu Bogdan" şi despre care ni se spune, sperăm că nu din expertiză, că a figurat în expoziţia "Colecţii şi colecţionari" din 1992 de la Muzeul Colecţiilor de Artă şi că provine din colecţia Freim Fredman. Este drept, acum, că expertul şi colecţionarul sînt destul de oculţi şi se cunosc expoziţii mult mai importante pentru cartea de vizită a unei picturi de Andreescu decît cea din 1992 de la Muzeul Colecţiilor de Artă, la al cărei vernisaj, îmi amintesc bine, a participat şi Adrian Năstase, fiind vremuri cînd pasiunea pentru artă era mi degrabă o calitate şi mătuşa Tamara nici nu se născuse, chit că a trăit pînă la umbra centenarului. Pînă la urmă, ne răcim gura de pomană, pentru că pictura nu a fost vîndută, şi dacă era dată la preţul de pornire, tot nu depăşea performanţa femeii lui Grigorescu.

Dacă spuneam de Pallady că recordul personal nu îi dă speranţe pentru un loc în Top 10 Alis, dominat de Nicolae Grigorescu, Andreescu este unul dintre cei doi maeştri care au avut loc în acest clasament, ba chiar un loc important. Este vorba de un ulei pe lemn numit "Cap de ţărăncuţă cu tulpan galben", vîndut în noiembrie 1999 cu 43 de mii de euro.

Cum am stabilit, clasamentul este, totuşi, al lucrărilor vîndute, şi nu al celor care s-ar fi putut da. În această situaţie, să amintim că pe locul al doilea vine o pictură de Nicolae Vermont, tot un personaj feminin, dar mult mai muncit, de fapt este atît de muncită ţărăncuţa încît pictorul şi-a numit creaţia "Odihnă", iar domniţa de orice are chef, numai de şagă şi şăgălnicii, ca preferata lui Pallady, nu. În procente, saltul înregistrat de pictură, de la 80 la nu mai puţin de 340 de milioane, este unul dintre cele mai importante, fiind vorba de mai bine de 400 de procente.

Locul trei îi este rezervat lui Udvary Pal, un artist mai puţin cunoscut, şi dacă lucrarea nu era de mari dimensiuni şi în tonul aproape perfect al vecinelor de expoziţie, am fi zis că locul trei i-a revenit conform algoritmului, ca membru sau simpatizant al UDMR sau al vreunui lider al acestei grupări. Dar gluma este cam stîngace, dacă ştim că pictorul a fost cam budapestan get-beget şi doar prin excelenţă ar fi putut fi membru al formaţiunii conduse de Marko Bela, cel care cînd nu are poze, o decupează pe cea autorului rîndurilor de faţă, poză publicată cu generozitate de "Bursa" în fiecare zi de vineri.

Odată trecut pragul de 100 de milioane, lucrurile se aglomerează dar tot cu femei. După tînăra pe fotoliu, recordmena lui Pallady, cea pictată de Vermont tocmai cînd se odihnea, cele două maghiare, una de Udvari Pal şi alta de Szasz Istvan, în fotoliu, vine o altă "Femeie", de Iosif Iser, care a decis să pună mîna şi pe culori, pe care nu se poate spune că le agreează pînă la plăcere.

Pînă la urmă, femeile trec de pe pînză în faţa ei. Astfel, au fost două picturi de Lucia Dem. Bălăcescu în licitaţie. "Tîrguieli" s-a dat cu 70 de milioane, în creştere uriaşă de la numai 10 milioane vechi, şi "La promenadă", o scenă de parc în culori, a urcat de la 30 la 55 de milioane de lei vechi. În aceasta din urmă recunoaştem bazinul din Jardin de Luxembourg din Paris, la umbra foarte bine apărată a Senatului francez. Şi spunem aceasta cu speranţa că, odată şi odată, se va trece la o treaptă calitativ mult superioară în botezarea picturilor, măcar corect, complet şi expresiv, dacă nu se poate respecta titlul original.

Ne oprim aici, că am fi continuat tot cu fete, femei şi nuduri dacă nu am fi avut şi alte treburi în acest week end, cum ar fi tîrgul anticarilor - Rom-antique - de la Sofitel, manifestare canibală care l-a mîncat pe ShopArt, care nu e personaj de desene animate, ci denumirea singurului nostru tîrg de artă contemporană. Şi, ghinion rămas de marţi, duminică pică şi o licitaţie Monavissa, încît poliţia ar trebui să se sesizeze din oficiu asupra posibilităţii de a bloca bulevardul pentru a putea face loc grupului compact de colecţionari, negustori sau simpli amatori de artă care, imediat ce Alexandru Ghilduş anunţă închiderea licitaţiei şi o pecetluieşte prin lovitură de ciocănel, dau buzna la maşini, ca în Formula 1, şi o taie în trombă spre Piaţa Presei Libere, dar nu ajung acolo că fac stînga, ca în transă, la Sofitel. Acolo unde s-ar putea să ne vedem, şi scriu asta deşi îmi este teamă că posibilul vizitator Marko Bela va fi asaltat de cititorii ziarului "Bursa" care îl vor întreba dacă sînt eu, mai jos semnatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb