Greepeace cere verificarea autorizaţiei de mediu a OMV Petrom

a.D.
Comunicate de presă / 25 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Greenpeace România anunţă că a sesizat autorităţile competente pentru protecţia mediului cu privire la funcţionarea fără autorizaţie de mediu valabilă a instalaţiilor offshore operate de OMV Petrom din sectorul Istria al Mării Negre, aflate sub jurisdicţia României.

Potrivit comunicatului trimis la redacţie, cea mai recentă viză anuală, cea aferentă anului 2023, stipulează că viza expiră la data de 14 octombrie 2024. Cum titularul, OMV Petrom, nu a solicitat viza anuală a autorizaţiei de mediu pentru anul 2024, instalaţiile offshore operează fără o autorizaţie de mediu valabilă.

Sesizarea Greenpeace România vine pe fondul descoperirii unor probleme la platformele de petrol şi gaz ale OMV Petrom ce au fost expuse şi raportate autorităţilor şi companiei la începutul anului 2024, însă soluţionarea acestora s-a realizat într-o manieră nesatisfăcătoare până în acest moment.

Greenpeace arată calendarul acţiunilor întreprinse de autoritati, la sesizarea ONG-ului.

Astfel, în:

Martie 2024: Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO) a răspuns la sesizarea Greenpeace România: "în urma inspecţiei, ACROPO a recomandat operatorului OMV Petrom să adopte măsurile necesare pentru integritatea structurală". Cu toate acestea, pe lângă faptul că o recomandare este în sine lipsită de orice efect obligatoriu, este complet neclar dacă OMV Petrom a dat curs recomandării ACROPO şi ce măsuri suplimentare întreprinde ACROPO pentru a asigura siguranţa instalaţiilor offshore ale OMV Petrom.

Iulie 2024: Greenpeace demarează un proces împotriva OMV Petrom prin care solicită o expertiză a platformelor. Greenpeace România a solicitat instanţei să dispună asigurarea probelor constând într-o expertiză privind condiţiile instalaţiilor offshore ale OMV Petrom, în special în ceea ce priveşte siguranţa structurală, mecanică şi de producţie a acestora. În prezent, cererea de asigurare a probelor a fost trimisă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a stabili instanţa competentă, raportat la împrejurarea că atât Judecătoria Constanţa, cât şi Judecătoria Sectorului 1Bucureşti, s-au declarat necompetente din punct de vedere teritorial să soluţioneze respectiva cerere. Dosarul a fost recent înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României cu termen în data de 30 octombrie 2024.

August 2024: Greenpeace sesizează Comisia Europeană cu privire la problemele platformelor OMV Petrom din Marea Neagră. Au fost ridicate îngrijorări serioase cu privire la posibila incapacitate a OMV Petrom de a lua măsurile necesare în vederea menţinerii integrităţii infrastructurii şi a prevenirii accidentelor majore, aşa cum prevede Directiva privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore. De asemenea, în sesizare este subliniată o aparentă deficienţă în responsabilităţile de supraveghere ale ACROPO, în special în efectuarea de inspecţii la timp şi eficiente, conform cerinţelor Directivei. Eşecul de a detecta şi soluţiona aceste preocupări legate de infrastructură ridică întrebări cu privire la rigurozitatea aplicării reglementărilor.

In septembrie 2021, Comisia Europeană a iniţiat o procedură de infringement împotriva României, invocând îngrijorări legate de transpunerea, implementarea şi aplicarea incorectă a anumitor prevederi ale Directivei privind siguranţa offshore în cadrul legal românesc. Această procedură este încă în desfăşurare.

Greenpeace România consideră că intervenţia Comisiei este indispensabilă pentru a asigura respectarea uniformă, corectă şi în timp util de către statele membre a legislaţiei europene. Având în vedere că OMV Petrom doreşte să înceapă o nouă exploatare în perimetrul Neptun Deep, este cu atât mai problematic faptul că platformele lor existente se află într-o asemenea stare precară. Istoricul problematic al operatorului pune foarte multe probleme de încredere în ceea ce priveşte capacitatea şi rigurozitatea companiei de a implementa proiecte offshore într-o manieră sigură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb