Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT) sunt cu 80,34% mai scumpe decât în urmă cu o lună, raportat la moneda europeană, aceasta fiind cea mai bună opţiune de plasament în intervalul 21 octombrie - 21 noiembrie.
Combinatul chimic "Oltchim" a înregistrat o pierdere de 179,77 milioane de lei, în primele nouă luni ale acestui an, cu 0,88% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform raportului trimestrial transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Cifra de afaceri a crescut, în perioada analizată, cu 38,29%, la 1,257 miliarde de lei, faţă de septembrie 2010.
Veniturile companiei s-au majorat cu 38,74%, la 1,35 miliarde de lei, iar cheltuielile au ajuns la 1,53 miliarde de lei, cu 32,92% mai mari faţă de intervalul similar din anul trecut. Datoriile companiei au crescut cu 22,99%, la 1,43 miliarde de lei.
"Oltchim" are un capital social de 34.321.138 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei/titlu.
Principalii indici bursieri s-au apreciat în perioada analizată, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, BET-FI, urcând cel mai mult, cu 21,07%, pe fondul discuţiilor privind majorarea pragului maxim de deţinere la SIF, de la 1% la 5%
Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a urcat cu 2,80%. În schimb, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 4,48%.
La capitolul fonduri de investiţii, "Certinvest BET-FI Index" a adus investitorilor câştiguri de 23,85%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 21 octombrie, să constituie depozite în euro, la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank", au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care şi-au plasat economiile în depozite în lei, la "Piraeus Bank", au pierdut 0,09%.
Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat deprecieri ale economiilor de 0,72%.
Cotaţia aurului a urcat cu 7,74% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 175 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1.700 dolari.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.