PMI a ajuns la un acord cu Altria Group privind comercializarea IQOS în SUA

S.B.
Companii / 20 octombrie 2022

PMI a ajuns la un acord cu Altria Group privind comercializarea IQOS în SUA

Philip Morris International a anunţat astăzi un acord cu Altria Group care prevede încetarea relaţiei comerciale dintre cele două companii, cu privire la vânzarea IQOS, în SUA, din 30 aprilie 2024. După această dată, PMI va avea toate drepturile de a comercializa IQOS în S.U.A.

Ca parte a acordului, PMI va plăti o sumă totală de 2,7 miliarde de dolari, din care 1 miliard de dolari au fost plătiţi la începutul acordului. Restul sumei de 1,7 miliarde de dolari, plus dobânda, va fi plătit până cel târziu în iulie 2023.

Acordul iniţial dintre cele două companii, prin care s-a stabilit un calendar pentru comercializarea în SUA a produselor care încălzesc tutunul fără să îl ardă, a fost anunţat în 2013. Acesta cuprindea aspecte legate de deţinerea de către Altria a anumitor drepturi de proprietate intelectuală în S.U.A. în legătură cu tehnologia IQOS, care au fost dezvoltate înainte de separarea de PMI în 2008. În urma autorizării IQOS pentru vânzare în SUA în 2019, acordul a acoperit un termen iniţial de comercializare de 5 ani pentru acest produs până în aprilie 2024, cu o posibilă reînnoire - pe baza anumitor obiective de performanţă - care ar fi acoperit un al doilea termen de 5 ani până în aprilie 2029.

"Această zi marchează o altă etapă istorică în călătoria noastră spre un viitor fără fum", a declarat Jacek Olczak, Chief Executive Officer. "Acest acord conferă PMI drepturi depline de comercializare a IQOS în SUA în aproximativ 18 luni, oferă o cale clară prin care să se atingă întregul potenţial al produsului pe cea mai mare piaţă de produse fără fum din lume şi valorifică angajamentul strategic şi financiar total al PMI pentru succesul IQOS. De asemenea, prin acest acord, se evită ceea ce ar fi putut fi un proces juridic incert şi prelungit, care ar fi împiedicat în mod substanţial comercializarea rapidă a IQOS în SUA."

IQOS este lider mondial în categoria produselor fără fum, cu o creştere puternică pe mai multe pieţe internaţionale. IQOS a pus bazele categoriei inovatoare de produse care încălzesc tutunul fără să îl ardă, a impulsionat creşterea categoriei şi a devenit în 2021, în afara SUA, la aproximativ şase ani de la lansarea comercială iniţială, o afacere cu venituri nete anuale de 9 miliarde de dolari. În acest timp scurt, produsul a obţinut cote de piaţă naţionale de două cifre pe o serie de pieţe asiatice, europene şi alte pieţe - toate cu diferite profiluri demografice şi preferinţe în ceea ce priveşte gusturile fumătorilor adulţi.

Compania consideră că IQOS reprezintă o oportunitate de creştere foarte importantă pentru produsele fără fum pe piaţa americană, a cărei valoare de retail reprezintă aproximativ 60% din cea a restului lumii, cu excepţia Chinei. Oportunitatea pe care o oferă S.U.A. pentru IQOS este deosebit de importantă, având în vedere cererea clară a fumătorilor adulţi americani pentru alternative credibile, fără fum, şi succesul limitat până în prezent al ofertelor actuale de a-i determina pe fumătorii adulţi să facă trecerea completă de la ţigări. În plus, în S.U.A. există numeroase oportunităţi de a creşte gradul de conştientizare şi înţelegere a fumătorilor adulţi cu privire la produsele fără fum, ceea ce este valabil în special pentru IQOS, având în vedere autorizaţiile pentru produse din tutun cu risc modificat (MRTP).

"Suntem pregătiţi să investim în IQOS pentru a-l introduce pe piaţă la scară largă în SUA, valorificând capacităţile dovedite ale motorului nostru comercial excepţional, a cărui activitate se va derula la nivel naţional în timpul perioadei de tranziţie până pe 30 aprilie 2024", a declarat Jacek Olczak. "Planul de comercializare este clar, având în vedere canalele de distribuţie şi de retail bine stabilite în S.U.A. şi suntem bine pregătiţi să acţionăm în mod autonom pentru a dezvolta IQOS şi restul portofoliului nostru de produse fără fum, în cazul în care oferta pentru Swedish Match eşuează."

PMI este deja foarte avansată în planurile sale de comercializare a IQOS în SUA şi se pregăteşte pentru producţia internă, depuneri de dosare de autorizare importante - inclusiv cereri de precomercializare a produselor din tutun (PMTA) pentru ILUMA în a doua jumătate a anului 2023 - precum şi dezvoltarea capacităţilor de vânzare, distribuţie, retail, programe adresate satisfacţiei consumatorului şi servicii de asistenţă în SUA în următoarele 18 luni.

"Planurile noastre comerciale includ lansări la scară largă în oraşe şi regiuni cheie, cu un progres rapid către o prezenţă naţională, şi credem că produsele IQOS care încălzesc tutunul fără să îl ardă ar putea reprezenta aproximativ 10% din volumul total al unităţilor de ţigări şi tutun încălzit din SUA până în 2030. Estimăm un profit la nivelul industriei în SUA de peste 20 de miliarde de dolari în 2021, susţinut de o marjă superioară pe unitate în comparaţie cu media pieţei internaţionale a PMI. Vedem o cale accelerată spre profitabilitate, cu o perioadă de recuperare atractivă a investiţiei, pe fondul absenţei unei activităţi a PMI în domeniul produselor combustibile din tutun la nivel intern. Aşteptăm cu nerăbdare să repetăm succesul nostru internaţional în ceea ce priveşte conversia completă a adulţilor care, altfel, ar continua să fumeze, către alternative mai bune. Conform datelor din 2022 ale Centrului American pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), în SUA trăiesc aproximativ 31 de milioane de fumători adulţi, iar eu cred că IQOS - singurul produs electronic cu nicotină care încălzeşte tutunul fără să îl ardă, căruia i s-a acordat o autorizaţie MRTP din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) şi, care, este astfel recunoscut ca fiind adecvat pentru promovarea sănătăţii publice - poate juca un rol semnificativ în reducerea prevalenţei fumatului." - Jacek Olczak, Chief Executive Officer.

Banca de investiţii Barclays a asistat PMI în această tranzacţie.

Declaraţii cu caracter previzional şi precaut

Acest comunicat de presă conţine proiecţii ale rezultatelor viitoare şi alte declaraţii cu caracter previzional, inclusiv declaraţii privind acordul cu Altria şi beneficiile tranzacţiei; strategia de afaceri, aşteptările şi rezultatele; planurile comerciale şi operaţionale şi execuţia acestora; aprobările din partea autorităţilor de reglementare; creşterea şi oportunităţile de pe piaţa americană a produselor fără fum. Obţinerea de rezultate viitoare este supusă unor riscuri, incertitudini şi ipoteze inexacte. În cazul în care riscurile sau incertitudinile se materializează sau ipotezele care stau la baza acestora se dovedesc inexacte, rezultatele reale ar putea diferi semnificativ faţă de cele conţinute în aceste declaraţii prospective. În conformitate cu prevederile "safe harbor" ale Private Securities Litigation Reform Act din 1995, PMI identifică factorii importanţi care, individual sau în ansamblu, ar putea face ca rezultatele şi efectele reale să difere semnificativ de cele conţinute în orice declaraţii prospective făcute de PMI.

Factori importanţi care ar putea conduce la diferenţe materiale între rezultatele efective şi declaraţiile cu caracter previzional includ riscuri şi incertitudini legate de: posibilitatea ca beneficiile scontate ale tranzacţiilor recente sau ale celor în curs, inclusiv ale acordului cu Altria, să nu se materializeze conform aşteptărilor; riscul ca aprobările din partea autorităţilor de reglementare necesare pentru tranzacţie să nu fie obţinute în timp util sau să nu fie obţinute deloc sau să fie obţinute sub rezerva anumitor condiţii; creşteri ale accizelor şi regimuri fiscale discriminatorii; creşterea restricţiilor de marketing şi de reglementare care ne-ar putea reduce competitivitatea, ar putea elimina capacitatea noastră de a comunica cu consumatorii adulţi sau ar putea interzice anumite produse ale noastre pe anumite pieţe sau în anumite ţări; probleme de sănătate legate de utilizarea tutunului şi a altor produse care conţin nicotină şi de expunerea la fumul de tutun ambiental; litigii legate de utilizarea tutunului şi de proprietatea intelectuală; concurenţa intensă; efectele evoluţiilor economice, politice şi de reglementare la nivel mondial şi la nivelul fiecărei ţări, dezastre naturale şi conflicte; impactul şi consecinţele invaziei Rusiei în Ucraina; schimbările în comportamentul fumătorilor adulţi; impactul COVID-19 asupra activităţii PMI; pierderea de venituri ca urmare a contrafacerii, contrabandei şi achiziţiilor transfrontaliere; investigaţii guvernamentale; cursuri de schimb valutar nefavorabile şi devalorizări valutare şi limitări privind capacitatea de repatriere a fondurilor; modificări nefavorabile ale legislaţiei aplicabile privind impozitul pe profit; modificări nefavorabile ale costului, disponibilităţii şi calităţii tutunului şi a altor produse agricole şi materii prime, precum şi a componentelor şi materialelor pentru dispozitivele noastre electronice; şi integritatea sistemelor sale de informaţii şi eficacitatea politicilor sale de confidenţialitate a datelor. Profitabilitatea viitoare a PMI poate fi, de asemenea, afectată în mod negativ în cazul în care nu reuşeşte să producă şi să comercializeze produse cu risc redus sau dacă reglementările sau impozitarea nu fac diferenţa între astfel de produse şi ţigări; dacă nu reuşeşte să introducă cu succes noi produse, să promoveze capitalul de marcă, să intre pe noi pieţe sau să îşi îmbunătăţească marjele prin creşterea preţurilor şi creşterea productivităţii; dacă nu reuşeşte să îşi extindă portofoliul de mărci pe plan intern sau prin achiziţii şi dezvoltarea de relaţii de afaceri strategice; sau dacă nu reuşeşte să atragă şi să păstreze cele mai bune talente la nivel mondial, inclusiv femei sau candidaţi diverşi. Rezultatele viitoare depind, de asemenea, de predictibilitatea mai redusă a performanţelor categoriei noastre de produse cu risc redus.

PMI se supune, de asemenea, altor riscuri detaliate periodic în documentele sale depuse public, inclusiv în Raportul anual al PMI în formularul 10-K pentru trimestrul al patrulea şi exerciţiul încheiat la 31 decembrie 2021, în formularul 10-Q pentru trimestrul încheiat la 30 iunie 2022 şi în formularul 10-Q pentru trimestrul încheiat la 30 septembrie 2022, care vor fi depuse în zilele care urmează. PMI avertizează că lista de mai sus a factorilor importanţi nu reprezintă o discuţie completă a tuturor riscurilor şi incertitudinilor potenţiale. PMI nu se angajează să actualizeze nicio declaraţie prospectivă pe care o poate face din când în când, cu excepţia cazului în care are o obligaţie de informare publică în desfăşurarea normală a activităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb