PNL anunţă măsuri împotriva filialelor cu rezultate slabe

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 10 iunie 2009

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, ieri, că, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Executiv, vor fi luate primele măsuri ca urmare a rezultatului de la europarlamentare, subliniind că s-a constatat că aceleaşi filiale care au avut scoruri slabe la parlamentare şi-au menţinut trendul.

Potrivit Newsin, Antonescu a anunţat că, în cadrul BPC, a avut loc o primă analiză a rezultatelor euroalegerilor, care va fi urmată de o analiză în detaliu pe fiecare localitate.

Liderul PNL a precizat că s-a convocat, pentru luni, Consiliul Naţional Executiv, care va lua şi primele măsuri. În acest context, preşedintele PNL a reiterat că rezultatul alegerilor nu este mulţumitor din punctul de vedere al PNL

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "PETITIE PUBLICA: 

    DE PE PATUL MEU DE SUFERINTA IN BOLI, 

    - EU NU AM AVUT CUM SA STIU SI  

    - DIN CAUZA HOTILOR PSD TIMISESTI EU NU AM FOST ANUNTATA (deci o prima dovada) 

    DE ORGANIZATORII PLATITI DE LA PRIMARIA TIMISESTI 

    CA CEREREA PENTRU URNA MOBILA TREBUIA DEPUSA CU O ZI INAINTE DE ALEGERI si NU IN ZIUA ALEGERILOR CA ALTADATA ..." 

    "O DOVADA CE NU LE-A PLACUT HOTILOR PSD TIMISESTI IN FRUNTE CU SEFUL LOR GROZA ROMICA  

    A FOST IN ACEST AN ELECTORAL 

    PROPAGANDA UNICA IN SATUL TIMISESTI 

    CU AFISUL ELECTORAL AL ELENEI BASESCU 

    INCEPAND CU DATA DE 28.05.2009 DE INALTAREA DOMNULUI (ISPAS) si 

    PANA LA SFARSITUL CAMPANIEI ELECTORALE ..." 

    "O NOUA DOVADA CONCRETA CA HOTII PSD MI-AU FURAT SI DREPTUL SA VOTEZ LA VARSTA MEA DE 89 ANI 

    ESTE URMATOAREA CERERE SCRISA DEPUSA LA SECTIA DE VOTARE NR. 48 TIMISESTI IN DATA DE 07.06.2009 ..." 

    "OLGA TODIROAE  

    (89 de ani si 5 luni) 

    CARTE de ALEGATOR 

    NR. 396926, 

    CERERI ELECTORALE 

    in DATA de 07.06.2009, 

    Solicit sa veniti cu urna mobila de  

    votare la Euroalegeri 2009 pe baza dovezilor urmatoare: 

    1.) sunt netransportabila si nu pot merge, 

    2.) sunt nevazatoare si nu vad, 

    3.) Certificatul Nr. 33741 din 23.11.2006  

    de incadrare in grad grav de 

    handicap vizual, 

    4.) Adeverintele medicale din 11.02.2008 si 

    14.05.2008. 

    M-am hotarat mai tarziu sa votez pentru ca: 

    a) sunt nemultumita de modul cum 

    sunt rezolvate Cererile mele referitoare la: 

    - ingrijirea mea medicala, 

    - subventiile europene pentru agricultura, 

    - sase terenuri agricole neprimite 

    si multe alte drepturi neacordate, 

    b) vreau ca eu cea mai in varsta din 

    Satul Timisesti sa o votez pe Elena Basescu, 

    c) am facut temperatura dupa amiaza 

    si alte motive. 

    Data: 07.06.2009 de Pogorarea Sfantului Duh 

    Semnatura: Olga Todiroae" 

    EXP.: Olga TODIROAE, 

    STR. PRINCIPALA, NR. 48, 

    SATUL si COMUNA TIMISESTI, 

    JUDETUL NEAMT, 

    COD POSTAL 617470.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb