Instanţa supremă a ridicat, marţi, controlul judiciar dispus de procurori în cazul lui Victor Ponta, în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în ţara noastră.
Decizia judecătorilor este definitivă, informează News.ro.
"Admite contestaţia fomulată de Victor Ponta, desfiinţează ordonanţa atacată şi revocă măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanţa din 06.09.2016", se arată în decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Fostul premier Victor Ponta a venit marţi dimineaţă la instanţa supremă, unde s-a luat în discuţie contestaţia sa, depusă în 4 noiembrie, privind măsura controlului judiciar, prelungită de procurori, săptămâna trecută, cu încă 60 de zile.
La intrarea în sediul ICCJ, Victor Ponta a spus că nu va face nicio declaraţie.
Procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe Victor Ponta în 6 septembrie, măsură care expira în 4 noiembrie, însă a fost prelungită de anchetatori cu încă 60 de zile, în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
În cadrul măsurii controlului judiciar, Victor Ponta avea mai multe obligaţii şi interdicţii. Procurorii au menţinut decizia din 10 septembrie a judecătorilor instanţei supreme, care au modificat unele dintre condiţiile controlului judiciar, respectiv ridicarea interdicţiilor de a părăsi ţara şi de face declaraţii în public despre dosarul său.
În 12 octombrie, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru asigurător pe un imobil al lui Victor Ponta.
Şi Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar, dar instanţa supremă a anulat măsura preventivă în 13 septembrie. Ulterior, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de 220.000 de euro pe averea lui Sebastian Ghiţă.
Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.