Toate resursele financiare obţinute din vânzarea acţiunilor companiei Electrica vor fi folosite pentru a investiţiile în infrastructura energetică ce conectează România de Republica Moldova şi Ucraina, declara premierul Victor Ponta ieri, la o conferinţă pe tema securităţii în regiunea Mării Negre. Domnia sa estimează că listarea Electrica, estimată pentru finalul acestei luni, va aduce companiei circa 500 de milioane de euro, bani care vor fi utilizaţi pentru investiţii.
Potrivit domniei sale, acesta este un gen de decizie politică pe care nu numai România ar trebui să o ia ci chiar şi Uniunea Europeană.
Victor Ponta a mai amintit că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, care va lega România de Republica Moldova vor fi finalizate în acest an.
Obiectivul independenţei energetice naţionale include şi independenţa energetică a Republicii Moldova, a mai precizat premierul Victor Ponta ieri: "Când spun independenţă energetică naţională mă refer şi la cea a Moldovei, care este, în prezent, aproape complet dependentă de Federaţia Rusă din acest punct de vedere. Strategia noastră este să construim o independenţă comună" a spus şeful Executivului.
Potrivit domniei sale, securitatea energetică este foarte importantă, în contextul în care cei care controlează energia pot influenţa şi contextul politic, economic şi militar din regiune. În opinia oficialului, existenţa unei alternative la energia din Rusia va contribui la menţinerea unei atitudini pro-europene şi democratice a statelor din Estul Europei.
1. amator, il ajuta teleormanu
(mesaj trimis de sebastian în data de 03.06.2014, 07:21)
Probabil Ponta era ametit dupa raliu cand a batut campii in halu' asta, Electrica nu-i identica cu Transelectrica, iar daca se vor obtine 400 mil eur va fi un mare succes, la ce profit mizerabil are Electrica