Populaţia intră în grevă generală la Belarus

A.P.
Internaţional / 26 octombrie 2020

Populaţia intră în grevă generală la Belarus

Belaruşii, îndemnaţi de opoziţie, au intrat luni în grevă - după ce 100.000 de oameni au manifestat duminică la Minsk împotriva puterii -, în urma expirării unui ultimatum pe care Svetlana Tihanovskaia in l-a dat preşedintelui Aleksandr Lukaşenko să plece până duminică de la putere, relatează AFP.

Angajaţi ai întreprinderilor publice, din sectoarele transportului, mineritului, profesori şi studenţi au intrat în gervă de luni, potrivit opoziţiei, ceea ce puterea dezminte.

Tihanovskaia a participat la un marş la Copenhaga, împreună cu zeci de susţinători, în urmă cu trei zile, în capitala daneză.

Ea cere celui mai puternic om din Belarus să pună capăt violenţelor şi să elibereze deţinuţii politici. Soţul său, care a candidat în alegerile contestate de la 9 august, se află în detenţie.

Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, aflat la putere din 1994, se agaţă însă de fotoliu, în urma acestor alegeri denunţate drept frauduloase, în pofida presiunii internaţionale.

Tihanovskaia a anunţat luni începutul grevei care-i cere lui Lukaşenko să plece de la putere.

"Din această dimineaţă, angajaţi ai unor întreprinderi şi fabrici publice, din sectorul transporturilor, mineri, profesori şi studenţi au intrat în grevă", a anunţat ea într-un mesaj postat pe mesageria Telegram.

Ea îşi îndeamnă compatrioţii să arate că "nimeni nu va munci pentru regimul" lui Aleksandr Lukaşenko.

"Greva în întreprinderile publice este o pârghie de presiune economică. Iar cea din sectorul privat este un semn de solidaritate a tuturor, la fel de important", subliniază ea.

O reprezentantă a opoziţiei - candidată în alegeri şi care a fugit în Lituania după scrutin -, Svetlana Tihanovskaia, în vârstă de 38 de ani, i-a dat ultimatum lui Aleksandr Lukaşenko să se retragă de la putere până duminică, ameninţând că altfel va avea loc o grevă generală.

Presa care susţine opoziţia a postat luni pe reţele de socializare înregistrări video în care apar zeci de tineri adunaţi în faţa unor universităţi sau în acţiuni de ocupare (sit-in).

Publicaţia independentă Tut.by a publicat imagini în care apar muncitori care au încetat lucrul şi acţiuni de solidaritate în cel puţin patru mari fabrici publice.

"Este dificil să ştim pânăunde vor merge oamenii, din cauza presiunii mari a autorităţilor", declară pentru AFP Aleksandr Iaroşuk, conducătorul Confederaţiei belaruse a Sindicatelor Democratice, precizând că nu a îndemnat la grevă.

O purtătoare de cuvânt a premierului a anunţat pe Facebook că întreprinderile din ţară funcţionează în mod normal.

"O parte a angajaţilor noştri au intrat în grevă", declară, la rândul său, Natalia Bezrukova, în vârstă de 54 de ani, o grevistă de la o firmă publică de contrucţii, intervievată de AFP în centrul Minskului.

Alături de ea, participând la un lanţ uman de aproximativ 50 de persoane, Elena Velişko, în vârstă de 43 de ani, o antreprenoare, a descis, la rândul său, să nu muncească. "Eu sunt pregătită de multe lucruri pentru ca să ni se dea dretul de vot", declară ea.

Contestarea este supusă de la alegeri, de către autorităţi, unor presiuni constante.

Peste 100.000 de persoane au participat duminică la o nouă manifestaţie, la Minsk.

În total, 523 de persoane au fost arestate duminică, în marja unor proteste în întreaga ţară, potrivit Ministerului belarus de Interne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb