"Pornim la drum cu cel mai mare buget din istoria Iaşiului"

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 10 aprilie

"Pornim la drum cu cel mai mare buget din istoria Iaşiului"

(Interviu cu Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi)

Iaşiul a început anul 2024 cu cel mai mare buget din istoria sa, afirmă Mihai Chirica, primarul municipiului. Conform domniei sale, bugetul general al Iaşiului pentru acest an depăşeşte 2,6 milioane de lei.

Mihai Chirica ne-a vorbit, într-un interviu, despre variatele şi modernele proiecte de investiţii pe care municipalitatea le are în plan, adăugând: "Obiectivul primordial al Primăriei Municipiului Iaşi este să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru a face viaţa tuturor locuitorilor oraşului mai bună. Am investit permanent în infrastructură, mediu, educaţie şi sănătate. Cu ajutorul fondurilor europene am continuat modernizarea Iaşiului, precum şi recuperarea şi valorizarea moştenirii culturale şi istorice. În plus, am sprijinit mediul de afaceri, Iaşiul devenind un "oraş magnet" deschis investiţiilor şi marilor proiecte care generează plusvaloare".

Reporter: Cum a încheiat anul 2023 Primăria Iaşi?

Mihai Chirica: Anul 2023 a fost unul complicat, din cauza crizelor multiple care au afectat nu doar România, ci întreaga lume. Există un război cumplit lângă graniţele noastre, aproape de Iaşi, există un alt conflict militar în Orientul Apropiat, există o criză alimentară care afectează mai ales Africa, dar nu numai, există o recesiune economică, care gripează marile economii ale lumii, există o explozie a populismului şi extremismului pe întreaga planetă, dar cu precădere în Europa. Cum Iaşiul este un oraş mare, cu conexiuni peste tot în lume, cu investiţii uriaşe din fonduri europene, dar şi din alte surse, era normal ca această poli-criză să ne afecteze într-o oarecare măsură şi pe noi. Din fericire, marile noastre proiecte au continuat, iar pentru 2024 pornim la drum cu cel mai mare buget din istoria Iaşiului!

Reporter: Ce obiective de inves­tiţii aveţi pentru anul în curs?

Mihai Chirica: Fondurile nerambursabile atrase de Primăria Municipiului Iaşi pe exerciţiul financiar european care se va încheia în curând au depăşit pragul de un miliard de lei. Această performanţă se traduce prin rezultate concrete care se văd şi duc la creşterea calităţii vieţii ieşenilor. O parte foarte importantă a acestor rezultate s-a concretizat în ultimii trei ani şi, în special, în anul 2023.

O prioritate a municipalităţii în acest an va fi finalizarea proiectelor câştigate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi care vor fi încheiate cu finanţare prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027:

- Modernizarea campusului şcolar tehnic al Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi";

- Reabilitarea şi modernizarea Grădiniţei cu Program Prelungit nr.13;

- Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor - Iaşi VeloCity;

- Oaza de verdeaţă din cartierul nostru;

- Zona de agrement "C.A. Rosetti";

- Eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Recuperare;

- Centrul multifuncţional (Centrul Municipal Socio-Educaţional) Cicoarei.

Prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, regiunii noastre îi este rezervată o sumă de 1,75 miliarde euro, din care 132,8 milioane de euro doar pentru Municipiul Iaşi, sumă din care vor fi făcute investiţii concrete pentru infrastructură, educaţie, locuinţe, sănătate, digitalizare şi servicii sociale. În aceste condiţii, o prioritate majoră a Primăriei va fi pregătirea proiectelor şi depunerea aces­tora, pe măsură ce liniile de finanţare vor fi disponibile.

De asemenea, în ultima parte a anului 2022 şi în anul 2023, Primăria a valorificat la maximum oportunităţile de finanţare oferite de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Valoarea totală a proiectelor depuse de Primăria Municipiului Iaşi, la care se adaugă cele ale Spitalului "Dr. C. I. Parhon", pe diverse componente ale PNRR şi aflate în diverse stadii, este de 889.654.754,88 lei (180,1 milioane euro!)

O mare parte a acestor proiecte sunt în faza de organizare a licitaţiilor de achiziţii sau de lucrări, astfel încât se vor regăsi în bugetul local pentru acest an.

Fondurile obţinute prin PNRR reprezintă o oportunitate extraordinară pentru a face noi investiţii:

- în modernizarea transportului public (18 tramvaie cu lungimea de 22 de metri în valoare de 211 milioane de lei şi, respectiv, 25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, 25 de staţii de încărcare rapidă şi opt staţii de încărcare lentă în valoare de 71 de milioane de lei);

- în proiecte de reabilitare termică şi eficientizare energetică la unităţi de învăţământ preuniversitar (14 unităţi şcolare cu 21 de corpuri de clădire, extinderea altor două unităţi de învăţământ) şi la blocuri de locuinţe (cinci blo­curi, două clădiri şi două cămine sociale);

- construirea de locuinţe pentru tineri (10 tronsoane cu 188 de unităţi locative, plus 45 de staţii de încărcare electrică, în valoare de 73 de milioane de lei);

- dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a 63 de unităţi de învăţământ preuniversitar;

- modernizarea Spitalului "Dr. C. Parhon";

- continuarea programului de modernizare a sistemului de colectare separată a deşeurilor.

Toate aceste investiţii cu fonduri europene sunt completate de numeroase investiţii din bugetul local. În domeniul infrastructurii, Primăria Municipiului Iaşi susţine un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere şi pietonale, precum şi de reparaţii ale străzilor şi trotuarelor. În acest program sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare) peste 120 de străzi din toate zonele oraşului. În present, Primăria Municipiului Iaşi are încheiate contracte de lucrări care sunt în derulare pentru 40 de străzi, în valoare totală de circa 94,5 de milioane de lei. Una dintre cele mai importante, dar şi complicate investiţii vizează modernizarea şoselei Bucium. La aces­tea se adaugă modernizarea pasajului Socola, cu o valoare de circa 42 de milioane de lei. Astfel, municipalitatea are contracte în derulare în valoare de aproape 136,5 de milioane de lei.

Proiecte importante pe care intenţionăm să le începem în acest an vizează construirea de pasaje subterane pe strada Anastasie Panu (în dreptul Palatului Culturii), în Agronomie şi în zona Cotnari.

La acestea se adaugă un contract în derulare pentru modernizarea trotuarelor şi aleilor pietonale pe o suprafaţă totală de 100.000 de metri pătraţi. Programul de modernizare se des­făşoară în perioada 2022-2024 şi este executat de Symmetrica SRL Suceava, pentru o sumă de 27,6 milioane de lei.

De asemenea, nu trebuie să uităm câteva zeci de străzi aflate în programul de reparaţii curente susţinut de Citadin SA.

Continuăm modernizarea transportului public prin achiziţia de noi tramvaie şi autobuze electrice, începem construirea noului depou din Dacia, lucrăm la un proiect de extindere a liniilor de tramvai spre Complexul Era, Tomeşti şi Holboca şi unul de utilizare a liniilor de tren din interiorul oraşului (trenul metropolitan).

În domeniul educaţiei, vom finaliza lucrările la noile săli de sport la Colegiul "Garabet Ibrăileanu" şi Şcolile Gimnaziale "Titu Maiores­cu", "Nicolae Iorga", "Alexandru Vlahuţă" şi "George Coşbuc".

Am modernizat 17 terenuri de sport ale unităţilor şcolare în perioada 2020-2021, iar în acest an finalizăm încă un pachet de 21 de terenuri.

În premieră naţională, construim bazine de înot la trei grădiniţe.

Totodată, realizăm o şcoală modulară şi începem consolidarea Colegiului Pedagogic şi avem în vedere extinderea Şcolilor Gimnaziale "Nicolae Iorga" şi "Veronica Micle" şi a Seminarului Teologic.

Un proiect care trebuie demarat vizează construirea de creşe noi în Galata şi "Tudor Vladimirescu" şi vom înfiinţa grupe de creşă în Bucium şi Dacia.

Vom finaliza consolidarea şi reabilitarea Casei Berthelot, continuăm lucrările de modernizare a Parcului Teatrului Naţional şi începem reabilitarea Pieţei Unirii, a Monumentului Independenţei, a statuii lui Ştefan cel Mare şi a altor monumente. De asemenea, începem lucrările de reabilitare a Muzeului Copiilor (Casa Buicliu), modernizarea Cinematografului Dacia şi reconstruirea Cinematografului Tineretului.

Printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean, vor începe lucrările de reabilitare a Filarmonicii şi construirea unui nou sediu pentru Operă în Copou.

În bugetul pentru acest an, va fi prevăzută o sumă şi pentru amenajarea unui nou cimitir. Au fost discuţii destul de intense atât cu Arhiepiscopia Iaşilor, cât şi cu Episcopia Romano-Catolică - Dieceza de Iaşi, pentru a găsi un cimitir într-un regim cât mai urgent şi, desigur, cu o amplasare cât mai apropiată de destinaţia de cimitir, respectiv să fie mai departe de zona locuită şi cât mai accesibilă. Am avut mai multe propuneri în acest sens. În cele din urmă, cred că vom opta pentru una dintre ele, este vorba despre versantul Şorogari - ieşirea spre C.A. Rosetti, aproximativ pe borna care separă municipiul Iaşi de comuna Aronea­nu, spre nord, respectiv Popricani, spre nord-vest, urmând ca în felul acesta să deschidem un nou cimitir, pe o suprafaţă estimată de aproximativ zece hectare zonă de versant. Se poartă şi în Europa cimitirele pe pantă de versant, acestea putând deveni şi zonă de parc urban, în care să nu te simţi speriat doar la gândul că mai devreme sau mai târziu vei deveni locuitor al unui astfel de aşezământ.

În registrul opus, vrem să începem modernizarea plajei Nicolina şi realizarea unui centru spa, vrem să începem o campanie de plantări de arbori pe albia râului Bahlui şi lucrări de regularizare a râului Nicolina şi pârâului Cacaina. Nu în cele din urmă, vom relua programul de modernizare a spaţiilor de joacă şi am prevăzut în buget proiectarea a aproape 120 de spaţii de joacă.

Reporter: Ce investiţii de tip smart implementaţi?

Mihai Chirica: Implementarea noilor tehnologii, în baza conceptului "smart city", reprezintă o preocupare constantă a municipalităţii ieşene. Efortul de digitalizare a serviciilor publice, de modernizare a transportului public şi transformarea acestuia într-unul verde, modern, inteligent, extinderea sistemului de supraveghere video în zone cu aglomerare urbană: pieţe, esplanade, parcuri etc., sunt doar câteva exemple de investiţii de tip smart pe care le-am implementat şi pe care urmărim în continuare să le dezvoltăm.

Din această perspectivă, obiectivele noastre pentru acest an şi pe termen mediu sunt ambiţioase:

-implementarea conceptului "one city - one app" urmăreşte integrarea tuturor aplicaţiilor existente sub o singură interfaţă, într-o singură aplicaţie, permiţându-le utilizatorilor să realizeze mai uşor sarcini pentru care ar folosi de obicei mai multe aplicaţii;

-achiziţia de mobilier urban smart. Practic, mobilierul pasiv existent în oraş va fi înlocuit cu mobilier activ, prin intermediul tehnologiei şi inovaţiei. Astfel, va creşte gradul de conectivitate al cetăţenilor din Iaşi, posibilitatea de obţinere de informaţii de către turişti sau cetăţenii ce ne tranzitează localitatea;

-implementarea sistemelor de avertizare şi anti-coliziune pe mijlocele de transport public. Existenţa acestora va micşora riscul accidentelor, crescând siguranţa în trafic, permiţând mijloacelor de transport să funcţioneze mai mult, să existe mai multe vehicule pe traseu şi să scadă costurile cu reparaţiile.

Am enumerat doar câteva din proiectele la care lucrăm şi care sunt în curs de implementare, acest efort fiind susţinut din punct de vedere financiar de la bugetul local şi din fonduri europene. Am susţinut în permanenţă că fondurile europene reprezintă motorul dezvoltării Iaşiului. De aceea, prioritară rămâne finalizarea câtorva proiecte câştigate prin intermediul POR 2014-2020, depunerea unor proiecte noi pe POR NE 2021-2027 şi continuarea şi începerea proiectelor pe care le-am câştigat deja prin PNRR şi care au o valoare de 180 de milioane de euro.

Reporter: Care este bugetul total de investiţii pentru acest an şi ce surse de finanţare aveţi?

Mihai Chirica: Bugetul general al Municipiului Iaşi pe anul 2024 are valoarea de 2.613.225.170 lei (circa 529 milioane euro), faţă de 2.204.314.590 lei (circa 446 de milioane de euro) estimat în proiectul bugetului pe anul 2023. Practic, pornim la drum cu cel mai mare buget din istoria Iaşiului.

Din suma totală, bugetul local reprezintă 1.759.151.710 lei (circa 356 milioane euro), iar bugetul centralizat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii se ridică la suma de 571.152.460 lei (circa 115 milioane euro).

Bugetul local cuprinde o secţiune de funcţionare de 1.012.787.130 lei, în timp ce pentru dezvoltare sunt alocaţi 746.364.580 lei. Aici se adaugă o sumă de 123.419.870 lei, reprezentând bugetul creditelor externe, împrumutul contractat de la BERD pentru construirea noului Depou Dacia şi modernizarea Cinematografului Dacia şi bugetul creditelor interne de 159.501.130 lei.

Credem că este un buget realist, care, la fel ca în anii trecuţi, poate fi modificat în sensul creşterii, în funcţie de sumele pe care le vom atrage în cursul anului. Deşi cheltuielile de funcţionare au crescut, secţiunea de dezvoltare include fonduri de circa 150 de milioane de euro pentru a susţine un program important de investiţii. În privinţa investiţiilor susţinute din bugetul local, situaţia se prezintă astfel: investiţii în derulare - peste 145 milioane de lei; investiţii noi din bugetul local - circa 36 milioane lei; investiţii în învăţământ - peste 20 de milioane de lei; investiţii în spitale - aproximativ 12 milioane de lei.

Reporter: Care sunt domeniile prioritare de investitii?

Mihai Chirica: Ca de fiecare dată, domeniile cele mai importante în care investim sunt educaţia, sănătatea, infrastructura, mediul. Exact ceea ce-şi doresc ieşenii, după cum a reieşit din consultarea publică cu privire la constituirea Bugetului Municipiului Iaşi pentru anul 2024.

În privinţa propunerilor de modernizare transmise de ieşeni, cele mai multe vizează infrastructura, în special modernizarea unor străzi, fluidizarea traficului, spaţiile verzi, transportul public, locurile de parcare, adică problemele oricărui oraş mare. În privinţa investiţiilor noi, se remarcă siguranţa publică, mediul - spaţiile verzi, sănătatea, sportul, educaţia, locurile de joacă.

Reporter: Care sunt cele mai mari lucrări de investiţii pe care le veţi scoate la licitaţie până la finalul anului?

Mihai Chirica: Sunt foarte multe obiective pe lista noastră şi ele vizează proiecte dedicate eficientizării energetice a clădirilor publice, proiecte privind amenajarea de noi spaţii verzi (unde doar pre-alocarea este de 8 milioane euro), proiecte pentru reabilitarea de clădiri rezidenţiale (cu o pre-alocare de 11,7 milioane euro) etc.

Reporter: Ce strategie de dezvoltare aveţi pe termen scurt, mediu şi lung?

Mihai Chirica: Obiectivul primordial al Primăriei Municipiului Iaşi este să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru a face viaţa tuturor locuitorilor oraşului mai bună. Am investit permanent în infrastructură, mediu, educaţie şi sănătate. Cu ajutorul fondurilor europene am continuat modernizarea Iaşiului, precum şi recuperarea şi valorizarea moştenirii culturale şi istorice. În plus, am sprijinit mediul de afaceri, Iaşiul devenind un "oraş magnet" deschis investiţiilor şi marilor proiecte care generează plusvaloare. Drept urmare, Iaşiul a început să se bucure de o meritată recunoaştere naţională şi internaţională. Am devenit Oraş Regal şi am fost desemnaţi Capitală Istorică a României. Datorită rezultatelor economice de excepţie în domeniile de avangardă, Iaşiul a fost recompensat, cu câţiva ani în urmă, cu premiul "Oraşul anului din Europa Centrală şi de Est pentru dezvoltarea industriei de IT şi de outsourcing", fiind considerat de către oficialii Băncii Mondiale întâi o speranţă, apoi o certitudine economică a Moldovei şi României. De asemenea, fidel angajamentelor luate în faţa ieşenilor, am deschis administraţia locală către cetăţean, cerându-le ieşenilor să se implice în mod direct în conducerea oraşului, prin promovarea unor proiecte utile comunităţii. Aceasta a fost şi aceasta va fi strategia noastră de dezvoltare.

Reporter: Ce probleme şi ce obstacole legislative întâmpinaţi în activitatea dumneavoastră?

Mihai Chirica: Ne deranjează în continuare legislaţia nepredictibilă, adică schimbările dese făcute fără o consultare prealabilă a tuturor celor din domeniile afectate, birocraţia din instituţiile statului, absenţa reformelor structurale.

Reporter: Care ar fi alternativele pentru soluţionarea acestora, în opinia dumneavoastră?

Mihai Chirica: Soluţia noastră este ca guvernanţii să fie mai conectaţi la realitatea românească, dar şi ca aleşii ieşeni să formeze, indiferent de partidul din care fac parte, o echipă care să lupte din toate puterile pentru municipiul şi judeţul Iaşi.

Reporter: Cum estimaţi că va evolua acest an, mai ales în contextul în care 2024 este un an electoral?

Mihai Chirica: Ca să închei la fel cum am început, văd 2024 ca un an poate chiar mai complicat decât 2023, un an în care suntem obligaţi să fim înţelepţi, responsabili şi vizionari! În caz contrar, istoria se va repeta exact în paginile ei cele mai dureroase. Să ne dorim bunăstare, să acţionăm în acest sens în fiecare zi şi să găsim soluţii pentru a readuce pacea în zonele de conflict.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. este un primar pe cinste si merita votat!

    E numai bun bugetul pentru a se fura din el.

    Se imbogatesc copiii sub 5 ani din Iasi! 

    Nu cred!

    A avut un buget mai mare alocat intre 50-60-70 in pret bani reali! 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb