Portugalia este afectată în continuare de incendii de vegetaţie şi a decretat stare de alertă

G.D.
Internaţional / 22 august 2022

Portugalia este afectată în continuare de incendii de vegetaţie şi a decretat stare de alertă

Portugalia, afectată de cel de-al treilea val de căldură de la începutul lunii iulie, a înregistrat mai multe incendii de vegetaţie astăzi, în contextul în care această ţară a fost plasată în stare de alertă până mâine din cauza riscurilor asociate focarelor apărute în păduri, informează AFP, conform Agerpres.

Astăzi dimineaţă, aproape 1.800 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a stinge flăcările izbucnite la nivel naţional, potrivit informaţiilor transmise de Protecţia Civilă.

Cel mai important focar devastează în prezent regiunea Vila Real din nordul extrem al ţării şi avansează în interiorul unei zone muntoase şi cu acces dificil.

Starea de alertă, decretată de Guvernul de la Lisabona ieri, restrânge în special accesul în păduri şi interzice utilizarea maşinilor sau organizarea de spectacole pirotehnice pentru a evita apariţia unor incendii.

Măsura are totodată obiectivul de a consolida nivelul de mobilizare al echipelor de salvare şi capacităţile lor de intervenţie.

Pentru zilele de luni şi de marţi, Institutul meteorologic portughez (IPMA) a prognozat temperaturi în jurul pragului de 40 de grade Celsius în regiunile din centrul ţării.

Portugalia, care se confruntă în acest an cu o secetă excepţională, a avut deja parte în iulie 2022 de cea mai călduroasă lună iulie înregistrată în ultimul secol.

De la începutul anului, aproape 94.000 de hectare au fost devastate în ţară, alcătuind cea mai întinsă suprafaţă afectată de flăcări după incendiile devastatoare din 2017 care au făcut 100 de victime, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de Institutul pentru conservarea naturii şi a pădurilor (ICNF).

Numai incendiul izbucnit în parcul natural Serra da Estrela, situat într-o regiune muntoasă din centrul Portugaliei şi inclus în patrimoniul UNESCO, a distrus peste 25.000 de hectare de vegetaţie în ultimele săptămâni, înainte de a fi declarat sub control miercurea trecută.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, încălzirea climei creşte probabilitatea de apariţie a valurilor de caniculă, precum şi a episoadelor de secetă şi a incendiilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb