Piaţa de capital din ţara noastră priveşte cu încredere posibila listare a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la Romtelecom. Atât investitorii, dar şi brokerii consideră că un astfel de proces ar fi "un eveniment pozitiv şi cu un impact foarte puternic pe piaţa de capital".
Ministerul Comunicaţiilor a anunţat, ieri, că numai două consorţii, Swiss Capital - BT Securities - UBS şi Raiffeisen Capital-Deutsche Bank au depus cereri de ofertă privind serviciile de consultanţă oferite statului român în vederea finalizării procesului de privatizare a Romtelecom.
Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), ne-a declarat: "Mă bucur enorm că, în sfârşit, se respectă contractul prin care se va lista pachetul statului deţinut la Romtelecom. Din informaţiile noastre, aceasta era o obligaţie încă de la privatizarea companiei din anul 1998. Asociaţia noastră a transmis zeci de adrese către AVAS şi către Ministerul Comunicaţiilor, prin care să se facă public acel contract de privatizare, unde credem că era specificată obligaţia listării. Niciodată nu e prea târziu pentru a se respecta legile şi obligaţiile şi suntem convinşi că această mişcare va contribui la dezvoltarea pieţei de capital din ţara noastră". Domnia sa consideră că este "extraordinar" că în ambele consorţii de intermediere sunt nume internaţionale. Dumitru Beze s-a declarat adeptul listării Romtelecom pe piaţa locală, însă, decât să fie un eşec, apreciază că o listare duală realizată cu succes este de preferat: "Credem că este cazul să se listeze la Bucureşti. Totuşi, ar fi mai bine ca listarea să fie un succes, chiar dacă pe mai multe pieţe, decăt să nu atragem suficienţi bani pentru a plasa acest pachet".
Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informaţională, a declarat, în luna octombrie a anului curent, că listarea acţiunilor Romtelecom este o prioritate, fiind luată în calcul o listare duală, la Bucureşti şi Londra sau Frankfurt. Domnia sa a precizat la momentul respectiv: "Privatizarea Romtelecom va fi un succes. Vrem să listăm la bursă acţiunile Romtelecom şi ţinem la acest aspect. Poate fi o listare duală, Bucureşti - Londra sau Bucureşti - Frankfurt".
Grigore Chiş, directorul general al SSIF Broker, ne-a declarat că nu este adeptul listărilor duale, afirmând că piaţa locală are suficiente resurse pentru a putea acoperi listările derulate de companiile din ţara noastră.
Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la Intercapital Invest, consideră că listarea Romtelecom va avea efecte pozitive asupra pieţei: "Clar ar fi un eveniment cu impact pozitiv şi foarte puternic pentru piaţa locală. Este un lucru binevenit, care va conduce la creşterea pieţei locale". Domnia sa este de părere că importante vor fi mecanismele şi preţul la care se va cota compania, adăugând că "Romtelecom ar trebui să se listeze pe piaţa potrivită".
Statul a mai încercat, în 2005 şi 2008, să vândă titlurile deţinute la Romtelecom, dar ambele iniţiative au eşuat. Pachetul majoritar de acţiuni al Romtelecom este controlat de grupul elen de telecomunicaţii OTE, care deţine 54,01% din capital din anul 2001.
Romtelecom este acţionar la Cosmote România, al treilea operator local de telefonie mobilă, cu o participaţie de 30%, şi la NextGen Communications, o companie care activează pe piaţa telecom din 2008, unde deţine toate acţiunile. NextGen furnizeză servicii de internet, televiziune prin cablu şi telefonie fixă în peste 120 de localităţi urbane şi rurale.
Potrivit datelor furnizate de Romtelecom, scăderea abonaţilor de voce ai companiei s-a stabilizat la 3,8% în trimestrul al treilea 2013, mai mică decât cea raportată pentru trimestrul al doilea al aceluiaşi an. Rata de penetrare a serviciilor de internet în baza de clienţi de voce ai Romtelecom a crescut, ajungând la 55%, în timp ce serviciile TV au înregistrat o rată de penetrare de 58% din baza serviciilor de voce. În acelaşi timp, numărul clienţilor TV a crescut cu 7,2%, iar cel al abonaţilor la internet cu 4,8% faţă de trimestrul al treilea din 2012.
De asemenea, conform Ministerului de Finanţe, Romtelecom a înregistrat, anul trecut, datorii de 478 milioane de lei şi un profit net de 312 milioane de lei.
MSI a anunţat, la începutul lunii noiembrie, prelungirea până pe data de 21 noiembrie a anului curent perioada în care pot fi depuse ofertele de participare, cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut iniţial. Potrivit comunicatului MSI, termenul limită de depunere şi deschidere a ofertelor "a fost prelungit la solicitarea potenţialilor ofertanţi, în vederea finalizării elaborării ofertelor şi a organizării unor consultări interne aprofundate cu toţi factorii de decizie implicaţi", reprezentanţii ministerului refuzând să facă alte comentarii cu privire la subiect.
Cele două consorţii au trebuit să dovedească faptul că au participat în ultimii 10 ani, în calitate de consultant al autorităţilor publice din România sau la nivel internaţional, în cadrul unor proiecte de privatizare la companii de stat cu o cifră de afaceri de cel puţin 2,5 miliarde de lei la momentul demarării procesului de privatizare. De asemenea, au avut şi varianta prezentării unei dovezi că au finalizat în ultimii 10 ani cel puţin un contract de consultanţă a unor autorităţi publice din România sau la nivel internaţional, în cadrul unor proiecte de privatizare cu o valoare de cel puţin 1,3 miliarde de lei la companii de stat sau au participat în ultimii 5 ani în calitate de consultant în investiţii financiare pe piaţa de capital sau vânzări de pachete de acţiuni, cumulate în mediul privat, în valoare de cel puţin 500 milioane de lei.
Atribuţiile Consultantului vor consta în acordarea de asistenţă specializată pe tot parcursul procesului de privatizare, elaborarea tuturor documentelor şi efectuarea tuturor proceselor a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare, inclusiv cele care au menirea de a optimiza procesul de privatizare (divizări, fuziuni, conversie etc.), elaborarea strategiei de privatizare şi propunerea metodei de privatizare. Documentaţia licitaţiei a costat 10.000 de euro. Participanţii la procedura de selecţie au fost obligaţi să depună o garanţie de participare de 2,3 milioane de lei.
La începutul lunii octombrie, casa de avocatură Bulboacă şi Asociaţii a fost desemnată consultant juridic pentru MSI în procesul de vânzare a acţiunilor deţinute de stat la Romtelecom. "MSI a încheiat etapa de evaluare a ofertelor depuse pentru finalizarea privatizării Romtelecom. Oferta declarată câştigătoare a fost cea depusă de societatea < Bulboacă şi Asociaţii >", anunţa instituţia. Valoarea ofertei câştigătoare nu a fost dată publicităţii. Prin anunţul de participare, MSI a estimat valoarea contractului între 128.000 şi 500.000 lei (fără TVA), în următoarele 24 de luni.