Poşta Română vrea să încheie un acord cadru, cu cel mult 10 agenţi economici, pe patru ani, pentru achiziţia de energie electrică, valoarea estimată a contractului fiind de 31.032.770 de lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Conform anunţului, citat de Agerpres, valorile estimate pentru acordul-cadru sunt de cel puţin 20.744.833 lei, fără TVA şi de maximum 31.032.770 lei, fără TVA. Cantităţile estimate minime şi maxime ale acordului cadru sunt de minimum 47.229,04 MWh şi maximum 70.843,57 MWh.
De asemenea, în anunţ se estimează a se încheia 4 contracte subsecvente. Contractul subsecvent numărul 1 se va încheia în cel mult 15 zile de la comunicarea privind rezultatul procedurii.Contractele subsecvente 2, 3 şi 4 se vor încheia pentru perioade de câte 12 luni fiecare. Energia electrică este necesară pentru alimentarea unui număr de 1.741 de puncte de consum ale C.N.Poşta Română.
Acordul cadru pe 4 ani pentru furnizarea de energie electrică include transportul, distribuţia, serviciul de sistem şi de administrare piaţă, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, valoarea certificatelor verzi, valoarea accizei şi taxa Radio Tv.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 18 februarie 2016, ora 10,00, iar deschiderea ofertelor ar urma să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 12,00, la sediul autorităţii contractante.