POTRIVIT UNUI ACŢIONAR AL BĂNCII Conducerea UniCredit caută fuziuni internaţionale

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 ianuarie 2019

Conducerea UniCredit caută fuziuni internaţionale

Directorul executiv al băncii italiene UniCredit, Jean Pierre Mustier, este în căutarea de fuziuni şi achiziţii internaţionale şi nu urmăreşte în acest sens doar oportunităţi în Franţa, ci şi în Marea Britanie şi Spania, conform unui acţionar al instituţiei financiare, Alessandro Mazzucco, citat de Reuters

Acesta a precizat: "Sunt destul de sigur că vrea să facă o afacere şi nu are în vedere doar Franţa, ci şi Anglia şi Spania".

Oficialii grupului bancar italian (cel mai mare din ţară) au refuzat să facă vreun comentariu cu privire la acest aspect.

Mazzucco este preşedintele fundaţiei bancare Cariverona, care are în proprietate 1,8% din UniCredit.

În decembrie anul trecut, Mustier a declarat, citat de revista Euromoney, că nu anticipează vreo fuziune cu o altă bancă până spre finele lui 2021, cel mai devreme.

Atunci, Mustier a precizat că nu se va pune problema unei evoluţii "non-organice" a grupului în trei-patru ani, subliniind: "În scenariul actual este dificil să se poată întâmpla ceva în Europa".

Anterior, directorul executiv al UniCredit afirma că banca va analiza opţiunile strategice pe care le are la dis­poziţie, inclusiv fuziunile, după ce va finaliza, în 2019, planul de redresare a instituţiei financiare.

Anul trecut, au existat speculaţii conform cărora UniCredit şi Societe Generale din Franţa ar putea lua în calcul o alianţă. Speculaţiile cu privire la o posibilă fuziune cu Societe Generale au venit la scurt timp după ce francezul Jean Pierre Mustier a fost numit la conducerea UniCredit, în 2016.

În luna iunie 2018, Financial Times informa că ambele bănci analizează o fuziune, precizând însă că discuţiile sunt într-un stadiu incipient.

Dar, în luna septembrie, UniCredit a anunţat că se concentrează în întregime pe dezvoltarea organică, dezminţind speculaţiile privind o posibilă fuziune cu grupul bancar francez.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb