POTRIVIT UNUI REPREZENTANT AL COMPANIEI: Huawei este dispusă să fie supravegheată de guvernele europene

I.I.
Internaţional / 8 februarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Gigantul chinez al telecomunicaţiilor Huawei vrea ca securitatea cibernetică să fie privită ca o problemă tehnică, nu ideologică, şi este deschis supravegherii din partea guvernelor europene, pentru a-şi demonstra acest punct de vedere, potrivit reprezentantului companiei în relaţiile cu instituţiile Uniunii Europene, Abraham Liu, transmite Reuters.

Abraham Liu a făcut afirmaţia la o recepţie organizată de companie joi seara, la Bruxelles, cu ocazia Noului An Chinezesc.

Compania este criticată pentru relaţiile apropiate cu guvernul de la Beijing şi suspiciunile de acesta s-ar putea folosi de tehnologia Huawei pentru spionaj. Compania respinge acuzaţiile.

Liu a reiterat că Huawei nu a lezat interesele clienţilor sau ale ţărilor şi nici nu o va face.

"Securitatea cibernetică ar trebui să rămână o problemă tehnică, nu ideologică. Întrucât problemele tehnice pot fi întotdeauna rezolvate prin soluţii potrivite, în timp ce problemele ideologice nu", a afirmat Liu.

Acesta a mai spus că Huawei va fi întotdeauna "dispusă să accepte supravegherea şi sugestiile tuturor guvernelor europene, clienţilor şi partenerilor".

Liu a arătat că dispozitivele Huawei, testate de numeroase autorităţi de reglementare şi operatori de telecomunicaţii, nu au provocat niciodată breşe grave de securitate.

Statele Unite au lansat o campanie de convingere a aliaţilor europeni să nu folosească echipamente ale celui mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume pentru reţelele 5G, din cauza riscurilor de securitate.

Senatul francez a respuns miercuri un proiect de lege pentru înăsprirea verificării echipamentelor de telecomunicaţii, în pofida avertismentelor americane. Germania a anunţat că doreşte standarde ridicate de securitate a datelor pentru reţelele 5G.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb