POVESTEA UNUI ÎMPRUMUTAT ÎN FRANCI ELVEŢIENI "Nu cred că cineva a mai greşit ca mine!"

MARIA ENE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 februarie 2016

"Nu cred că cineva a mai greşit ca mine!"

În ultima perioadă, mai multe scrisori ne-au fost trimise la redacţie, din partea persoanelor împrumutate în franci elveţieni (CHF). Fiecare dintre ele prezintă pe larg situaţia prin care trec, mai ales cea financiară.

Ieri a sosit pe emailul redacţiei o scrisoare în care doamna Maria Ene povesteşte mai ales situaţia socială prin care trece, împreună cu familia sa, povestind în mod special despre problemele de sănătate pe care le înfruntă cele două fete ale sale.

În contextul în care toţi bancherii ce au făcut declaraţii pe subiectul creditelor în CHF au afirmat că băncile sunt deschise să negocieze cu cei care se încadrează în segmentul cazurilor sociale, doamna Ene doreşte să afle dacă situaţia sa şi a familiei sale este sau nu un astfel de caz, care ar trebui bine analizat şi rezolvat de bancă, într-o colaborare apropiată cu debitorul.

Redăm mai jos povestea Mariei Ene.

"Sunt o mamă disperată, care, inconştient, mi-am băgat copilul într-un credit imens, în CHF, fără drum de întoarcere şi fără speranţă.

Am avut încredere în bănci, în legile statului care apără cetăţenii, în directori de sucursale care spuneau că nu-i nici un pericol, că francul este cea mai stabilă monedă, că este dobânda cea mai avantajoasă şi că este creditul la care ne încadrăm cel mai bine. Nu mai făcusem niciodată un credit până atunci şi nu ne mai împrumutaserăm în viaţa noastră nicăieri şi la nimeni.

Am făcut şedinţă de familie, atunci, în 2008, când eram o familie frumoasă, fericită şi plină de speranţe pentru noi şi pentru copii noştri şi....ne-am hotărât!

M-am informat ... la cine?... la bănci!

Toata viaţa am muncit şi ne-am zbătut, să putem oferi copiilor noştri un trai mai bun şi i-am învăţat că-n viaţă, dacă munceşti, eşti vesel, curajos, întreprinzător, bun şi optimist, reuşeşti! Nu le-am spus niciodată însă, să se ferească de cei care ar trebui să-i apere!

Atunci, în 2008, fetiţa mea cea mare, avea 22 de ani, urma să se căsătorească şi ne-am gândit ca ar fi bine să aibă şi ea casa ei. Era în ultimul an la facultate şi era director de vânzări, la o companie. Lucra de la 18 ani... eu lucram în acelaşi domeniu şi câştigam binişor, iar soţul era bugetar cu un salariu bun. Fetiţa cea mică era la şcoală încă, dar urma să ne fie şi ea un ajutor, în viitor.

Deci ... planuri bune şi frumoase ... şi nimic imposibil. Eram atunci, trei angajaţi cu salarii bune, serioşi şi muncitori.

Am depus dosarele la două bănci, Credit Europe Bank şi CEC, ca să vedem ce credit putem obţine .... dar singura care se încadra ca vârstă era fetiţa noastră, Ioana. Am primit aviz favorabil de la ambele bănci.

Credit Europe Bank a venit cu argumente convingătoare în favoarea lor şi în favoarea francului elveţian, CEC ne-a dat un răspuns politicos şi amabil şi au lăsat la alegerea noastră.

Atunci am luat hotărârea distrugătoare!

Am accesat credit de nevoi personale, cu ipotecă, pe numele Ioanei, iar noi garanţi plătitori şi am adus ipotecă apartamentul în care locuiam. A urmat evaluarea, cu un evaluator al băncii - evaluarea noastră nu au acceptat-o (deci au fost două evaluări) -, a fost evaluat la suma de 175.000 euro (este vorba de un apartament cu două camere, frumos ce-i drept) şi ne-au acordat suma de 219.000 franci, echivalentul în lei, bineînţeles. Atunci a însemnat 125.000 euro.

Eram plini de speranţe şi nădejde, că, împreună, vom munci şi vom plăti. Era vorba de o rată de 950 euro/lună, în lei însemna în jur de 3.000, împărţit la trei angajaţi, chiar patru, pentru că la câteva luni fetiţa urma să se căsătorească, deci mai aveam un ajutor.

Dar de atunci a început dezastrul.

În vara lui 2008, Ioana s-a îmbolnăvit şi după un an şi ceva de investigaţii s-a constatat că are "Deficit congenital de I.G.A. cu risc crescut de septicemie" - o boală urâtă şi periculoasă. Investigaţiile au fost urâte şi anevoioase, se pare că în ţară nu suntem foarte tari pe imunologie. Ea, în perioada asta, nu avea cum să lucreze. Avea toate încheieturile umflate şi inflamate, iar picioarele erau butuci ... nu pot să vă spun cum era...!

Toţi banii câştigaţi de noi se duceau pe rate, doctori, analize la clinici specializate şi investigaţii. Dar nu ne-am plâns!... ne-am rugat la Dumnezeu, am sperat şi eram foarte concentraţi pe ea, pentru că orice infecţie, cât de mică, putea fi foarte periculoasă.

În 2010, fetiţa cea mică, pe fondul stresului din familie şi al situaţiei creeate, face pareză facială stângă. Nu are sens să vă explic cum e să stai cu doi copii prin spitale, să alergi de la un spital la altul, să aştepţi rezultate la tomografii şi RMN ... nu doresc la nimeni! Nu vă imaginaţi cum e să-şi vezi copilul cu feţişoara lui frumoasă - schimonosită şi să nu ai nicio putere. Au început alte investigaţii, zile şi nopţi de incertitudini, investigaţii şi bani ... bani ... mulţi bani, pentru sănătatea copilului nostru şi mai mulţi bani la bancă, pentru că francul creştea în continuare iar domnii de la BNR nu considerau că trebuie să facă ceva. Dar un necaz nu vine singur, niciodată, aşa că atunci, în 2010, soţului îi micşorează salariul!

În toată perioada asta am încercat să discutăm cu banca, să le explicăm că ratele noastre depăşesc veniturile (chiar şi cele iniţiale), că Ioana nu mai lucrează, că eu nu mai lucrez ... dar nu ... nimic!! Ne-au propus reeşalonări, dar acum rata reeşalonată ajungea aproape la rata iniţială, plus că fiecare reeşalonare costa o grămadă ... comision de ... nu ştiu ce în avans ... etc., asta în condiţiile în care noi nu mai aveam deloc aceleaşi venituri, deci nu am acceptat. Uşor, uşor, ne-am vândut tot ce se putea vinde, ca să putem susţine totul şi pentru a putea face faţă.

Când şi fetiţa cea mică s-a îmbolnăvit şi a scăzut şi salariul soţului, ne-am dus iar la bancă, cu dovezi, acte, analize, o sacoşă plină (pe care am înţeles că doamna ofiţer de credit le-a ţinut în sertar, nici nu le-a dus la centrală) şi ... au fost atât de impresionaţi încât ne-au chemat la o săptămână să ne spună că au găsit soluţia pentru noi - un act adiţional şi ... contract de fidejusiune ...noi, crezând că vor să ne ajute, sincer, am avut încredere, mai ales că totul se întâmpla mult după sfârşitul programului, repede ... că nu-i timp!, fără să le citim, că-i timpul scurt şi dacă nu semnam nu ne mai acordau ... asta e! .... oricum n-am fi înţeles mare lucru ... sunt mult prea sofisticate şi se folosesc termeni mult prea greoi, pentru un om de rând! ... iar bani de avocaţi, de unde?

Noi disperaţi, aveam încredere!! ... cine-ar putea să păcălească nişte părinţi disperaţi?....mai ales că noi duceam toate dovezile!! ... deci ... semnăm!!

Am vrut, şi tot timpul am ţinut legătura cu banca, am plătit cum am putut până în 2014, în vară.

Am plătit ratele alea, care nici nu ştiu de unde veneau, ce conţineau, rate pentru care nu mi-am luat niciodată, niciun angajament ... nici n-aveam cum! ... nu ne încadram ... dar am plătit, până când n-am mai putut!

În toată perioada asta, am fost singuri, nimeni nu ne-a apărat cu nicio reglementare, nimic.

La sfârşitul anului 2014, am intrat în executare silită.....nu are sens să vă povestesc cum am primit somaţia (se cunoaşte practica, probabil) şi cum au făcut evaluarea şi tot, şi tot ... cu plicuri aruncate pe casa scării mult după termen, în aşa fel încât săa nu te mai poţi încadra pentru contestaţie. Un an de zile ne-am luptat cu un sistem mafiot ... am reuşit să deschidem proces şi am reuşit, multumim lui Dumnezeu şi practicilor incorecte ale băncii, să obtinem anularea executării. Aici am câteva întrebări pentru mai marii băncilor şi pentru cei care ar trebui să ţină situaţia sub control: în instanţă am obţinut expertiza judiciară, din care a reieşit că am achitat 70.000 de franci (comisioane, penalităţi, dobânzi şi alte penalităţi la alte comisioane), dar 9.200 de franci care au fost achitati la principal nu se regăsesc nicăieri! Eu, acum, am de plată aceeaşi sumă. Cum se cheamă acest lucru? şi dacă a fost o greşeală, plăteşte cineva? Am voie să fac plângere penală?? Faptul că au profitat de disperarea noastră şi ne-au dat să semnăm Contract de Fidejusiune şi acte adiţionale, fix în momentele noastre de mare cumpănă, îngropându-ne de tot ... minţindu-ne că ne ajută ... nu se numesc practici ilegale??? Faptul că mi-au spus să-mi retrag plângerea de la ANPC dacă vreau să stăm de vorbă, iar după aceea mi-au râs în nas ... cum se numeşte? Tot, dar tot ce spun pot proba cu documente, acte doveditoare - un geamantan am, si chiar mai multe.

Spun peste tot că banca înţelege să ajute câteva cazuri sociale - care sunt acelea? au măcar un exemplu? Un geamantan de acte medicale nu necesită ajutor?

În 2008, fetiţa a făcut asigurare de sănătate şi de viaţă, impusă de bancă, unde au vrut ei şi cu cine, inclusiv clinica medicală!! dar nu a ajutat cu nimic! Pentru ce ?

Nu înţeleg - dacă francul a crescut, este vina noastră? şi dacă preţul apartamentelor a scăzut atât de mult, este tot vina noastră?

Banca nu-şi asumă niciun risc? Nu a fost un contract între două părţi?

Acum ce facem? Dăm apartamentul la un preţ de nimic, iar fata rămâne ca un infractor, dator şi urmărit pe viaţă? şi noi la fel, bineînţeles!! Asta-i ţara noastră? Ţara în care trăim?

Vreau să înţeleagă toată lumea că nu am cerut şi nu cer milă şi pomană, aşa cum se spune, de la nimeni! Nu! Lucrurile stau altfel! Nu am mai îndeplinit condiţiile de plată din 2010, când rata noastră ajunsese cât salariile, dar nu am beneficiat de nicio protecţie din partea nimănui. Nu trebuia să intervină statul, sau BNR, sau eu ştiu cine??!!

Acum, depăşeşte cu mult veniturile noastre, fără să pun la socoteală tot ce am avut de întâmpinat (asta, probabil, nu interesează).

Faptul că rata depăşeşte veniturile, nu este caz de forţă majoră??

Faptul că de la 2.900 lei am ajuns la 6.500 lei înseamnă că noi suntem rău platnici? Noi cerem pomană?? Aşa vedeţi dumneavoastră?? Nu arată a abuz?? Cămătărie de cea mai joasă speţă??

Îmi cer scuze ... poate sunt eu subiectivă! ... poate nu văd realitatea!!

Faptul că am plătit în 7 ani 75.000 de franci ( plus comisioane), iar banca spune că n-am plătit nimic, acesta nu este furt? Pentru ce perioadă am plătit dobânda asta?De ce nu iau apartamentul, pe care ei l-au evaluat şi să ne lase în pace?? Vom locui unde vom putea ... dar măcar îmi scap copilul!!

Mi-aş dori foarte mult, când ies la televizor, pe toate posturile, cu fruntea sus, domnii care ne privesc de sus ca pe niste milogi şi rău platnici, să explice unde ne încadrăm noi ca familie, în ce categorie şi unde se încadrează dumnealor în societate ? Cine ar trebui să plătească pentru toate practicile lor inumane şi ilegale?"

Opinia Cititorului ( 38 )

  1. Acesta este un caz clasic de faliment personal. Am văzut că în SUA, 3 din 5 falimente personale sunt cauzate de boli neașteptate și cheltuielile uriașe necesare.

     

    Studiu: "NerdWallet Health Finds Medical Bankruptcy Accounts for Majority of Personal Bankruptcies" 

     

    Oricum, falimentul personal nu te scapă de datoriile securizate de o ipotecă ci doar de datoriile nesecurizate (cardul de credit). Datoriile securizate, fie se execută, ceea ce dna nu vrea, fie se restructurează, reducându-se plata lunară la cât consideră judecătorul că este tolerabil dar mărindu-se durata creditului până la sfântul așteaptă. Datoria se va plăti, mai puțin dobânda. 

    Povestea este utilă și pentru a educa lumea. Economisește întâi, măi popor. Modul în care familia a pus tot venitul, chiar și pe cel al unui viitor membru, ca suport pentru un credit, este iresponsabil. 

    1. bun si daca a patit-o pt ca a facut o alegere gresita... oare merita sa ii mai tina unul si altul lectii... oare cati dintre noi nu facem alegeri gresite in viata.... insa avem tot dreptul sa mergem mai departe.. decenti fara sa fim sclavi ai unui sistem mafiot

      saraca femeie pur si simplu vrea sa scape de tot si sa aiba o viata linistita in continuare.. oare chiar nu merita asta??? 

      stimata doamna Ene a celor argumente: "Credit Europe Bank a venit cu argumente convingătoare în favoarea lor şi în favoarea francului elveţian": Trebuie sa constientizati faptul ca aveti dreptul ca raportul EURO/CHF al anului 2008 sa poata fi aplicat si pentru anul 2016. Pe data de 31 martie 2009 probabil ca si Dumneavoastra v-a fost cesionat contractul concernului olandez. Aceasta data este totusi de importanta epocala, fiind momentul la care a fost semnat renumitul acord de la Viena...In acel moment banca devenea constienta de riscurile pe care nu putea a le stavili.

      Dar banca ca a acceptat

      Ole postacule ce mai facusi bre ?

      Dai sfaturi ca esti unemployed ? 

      Multumesc pentru ineres ...sa stiti ca eu am intrebat banca in scris daca si creditul meu a fost externalizat dar inca nu am primit raspuns. In al doilea rand , nu cunosc argumentele bancii dar am un fluturas frumos colorat din 2008 sau 2009 unde bamnca CEB , prezinta foarte frumos creditarea in franci si mai am un paragraf din contract care a fost scris mai pe intelesul meu...adica al celor care nu au studii de specialitate , unde scrie ca pe toata perioada contractului intre cele doua parti (adica noi si dansii , intelegeti ? eram parti egale ) vor exista relatii de comunicare si corectitudine ....eu chiar am luat de buna ! o zi buna va doresc ! Si va multumesc !

      Sunteti dragut ! Aveti dreptate , la o prima vedere se poate interpreta si asa ...mai ales cand privesti din afara si pe fuga dar daca va asezati putin poate aveti alt unghi !..In primul rand, in SUA , dai casa si scapi (stiu sigur )..in al doilea rand , din ce am inteles, au luat credit pe veniturile reale la momentul respectiv , nu viitoare ...deci nu inconstient ! si s-au incadrat cu brio daca l-au obtinut la doua banci...nu ?...au fost doar mintiti frumos cu francul !...cad despre economisire ..ce sa vorbim ? ...daca au reusit sa tina doi copii , atata timp , in investigatii si au reusit sa plateasca si rate , atatia ani, rate in franci care cresteau nejustificat de la an la an , credeti-ma ca stiu ce spun! ..nu credeti ca au fost oameni calculati si economi ...la viata lor ? Nu-i bai mai cititi o data ...poate vedeti altfel . Ideea este ca afacerea cu francul a fost o mare premeditare mafiota de care statul a stiut si nu-i normal !...normal este ca ei ...statul si bancile sa plateasca si daune morale ...chiar ! iar lor sa le dea Dumnezeu putere sa treaca peste toate !

      Stimata doamna, cererea de informare referitoare la cesionarea creditului a fost anterioara executarii silite? Un tratament de egalitate ar fi presupus aceasta informare deoarece modificari in cadrul situatiei financiare cat si a bancii ar fi fost reciproc necesar de transmis. SAti semnat contractul prin CEB cavand in componenta numelui IFN?

      Eu am cerut bancii sa ma informeze daca creditul a fost cesionat , acum in urma , cand am aflat si cand sa vorbit despre externalizari...pana acum un an doi cine stia ?...eu nu !..dupa ce m-au bagat in executare si dupa anularea executarii dar inca nu am primit raspuns de la banca ...asa ca nu stiu inca nimic ! Despre IFN..aparea la un moment dat undeva dar ...eu in executare atunci nu-mi mai statea mintea la altceva si sincer abia invat..usor..usor !...nu avem deloc cunostine practici bancare !

      Normal acest comportament al Dvs , problemele personale fiind amplificate de socul psihic pe care l-a indus comportamentul brutal al bancii.In toamna anului 2009 expunerea pe Romania a fost micsorata datorita pieteineprielnice pentru investitii.Taierea salariala a sotului din 2010 este fundamentata macroeconomic si poate fi compensata cu micsorarea rezervelor minime BNR. Cand ati semnat contractul? Dacabeste CEB IFN, atunci trebuie verificat daca ati semnat inaintea stergerii din registrul special BNR

      Contractul l-am semnat in 2008 dar din 2010 , a intervenit contractul de fidejusiune si acte aditionale ....nu stiu sa va spun ...ma uit cand ajung acasa si va scriu !

      Nu ați citit bine. Dna spune că au vândut tot ce au putut vinde. Aveau 3 salarii și mizau pe al patrulea (al viitorului soț) și s-au trezit doar cu 2 (al celor doi bărbați) din care unul redus cu 25%, ca bugetar. Deci din așteptări de 4 salarii, au avut 1.75. Chiar dacă CHF nu exploda, tot avea mari dificultăți de plată. Problemele, în ordinea gravității lor:

      1) Bolile (cea mai gravă) 

      2) Pierderea celor 2 salarii (consecință a punctului 1)

      3) Creșterea CHF 

      Eu nu am inteles ca au facut creditul , mizand pe al patrulea salariu...asta era asa ca fapt divers ..aveau trei salarii , ca doar banca nu dadea pe miza .....si cred ca aveau salarii bune daca le-a acordat valoarea aia !..Oricum in Bucuresti , 125000 euro , in 2008 , era un ap 2 camere...asta e ..ghinion...si nepasarea statului.

      Domne , eu nu inteleg de loc, explicati-mi si mie , cum sa te duci undeva , banca , institutie, orice , sa spui ca vrei sa cumperi ceva , sa faci calcule sa se stabileasca ca ai de plata 3000 lunar si sa te trezesti cu dublu sau 7000 ..cum asta ?..de unde sa platesti ?..si fara probleme de sanatate , tot n-ar fi avut de unde

      din registrul Special si din acel moment erati la indemana lacustelor financiare. Cu siguranta contractul de fidekisiune a fost semnat cu firma olandeza dupa ce v-a fost transferat creditul in martie 2009.

      Spuneti-mi va rog ...se poate sa facut contractul de la inceput , chiar , cu CEB IFN ...adica din 2008 ?

      ce inseamna faliment personal si ce inseamna darea ia plata,juridic vorbind?

      N-ai inteles baiatule ca esti unemployed? :))) Eu nu inteleg de ce iti mai pierzi tu timpul, sincer. Nu intelegi ca cei care sustin legea sunt "victime ale unui sistem mafiot", numai cei care vor sa ia case in viitor sunt "betivi, curve, iresponsabili sau inconstienti"?.Ei sunt niste Dumnezei, niste victime, niste copii sarmani carora li s-a luat biberonul.

      Superba observatie! Bravo, meriti un premiu!

      Se vede ca esti tu destept si te tragi din neamuri responsabile(cu prejudicierea bugetului de stat), asa ca...abtinete! 

      deoarece acesta a fost si motivul pentru care in februarie 2008 a fost inregistrat in registrul special pentru a fi supravegheat de BNR

      Băi Mihai, ia spune-ne nouă ce asigurări de viață, sănătate, proprietate ai. Și cât consideri tu că este sănătos să ai serviciul datoriei din veniturile tale nete.

      Falimentul personal include darea în plată.

       

      Darea în plată vine spre a contrazice/amenda prevederea din Codul Civil prin care se poate astăzi executa în continuare datornicul pentru diferența dintre datorie și cât se poate obține prin executarea ipotecii la licitație. 

       

      Deci avem așa. Codul Civil care reglementează executările. Nu există protecția datornicilor. Te execută pentru tot ce datorezi în scris, pe tine, pe rude, pe giranți, pe oricine au drept să execute. 

       

      Legea dării vine și adaugă o protecție datornicilor (deși nu o face prea bine, după cum s-a tot spus din partea sistemului bancar). Dacă există o ipotecă, și doar pentru consumatorul naiv (iar PSD spune, doar pentru casa în care locuiești), nu se mai execută suplimentar. Banca preia imobilul și datornicul este LIBER, FĂRĂ RESTRICTII. 

       

      Falimentul personal tratează AMBELE tipuri de datorii. Cele securizate de o ipotecă (adică darea) și cele nesecurizate (precum cardul de credit pe care îl primești doar pe baza unei adeverințe de salariat). DAR ... Falimentul personal poate fi făcut de ORICINE, nu doar pentru locuința personală ci și pentru altele, case de vacanță, case de închiriat, etc. Și falitul NU SCAPĂ NEPEDEPSIT. Are restricții un număr de ani în a desfășura anumite activități comerciale. 

      În alte țări, falimentul personal include și facilități pentru evitarea executării. De ex, se anulează dobânda, se scade rata lunară la cât există disponibilul la datornic (cam așa cum se calculează în instanță pensia alimentară) și se lungește creditul până când suma este plătită integral. Deci nu doar 20-30 de ani ci mai mult. Dar datornicul trebuie să aibă loc de muncă stabil și ajunge să își păstreze casa. 

      Bancile au acum posibilitatea sa decida. Ce vor sa blocheze mai mult, legea falimentului persoanelor fizice sau legea darii in plata? Pana acum le-au blocat pe amandoua? Deci? :))))))))))))))))))))))) Sclavagismul merge pana urlă iobagii, șerbii și negruții, la un moment dat vor rupe pisicuța băncilor.

      Ce sa economisesti bai nene ! Cand ? Toata viata ? Si la 65 de ani, daca mai apuci, sa-ti cumperi 2 camere ?

      Necazul ( sau bucuria unora) este ca nu toti ne nastem si crestem ata de DESTEPTI ca tine .... si e bine ca sunteti putini , astia desteptii, ca altfel ar fi rau pe lume , pt ca nu v-ati intelege intre voi desteptii !!! asa ca lasa ne pe noi astia prostii sa ne gasim dreptatea cum putem si unde putem !! prosti, prosti, dar multi ...si unde-s multi puterea creste , nu ?!?!?!

    Cum sa iti zica banca sa iti retragi plangerea de la Anpc?

    Asigurarea medicala, de viata de ce nu a fost buna? Era doar o chestie sa plateasca oamenii mai mult.

    Trebuia sa dea si numele banci, ca sa o evite pe cat posibil " tinerii"; la care locomesc acum bancherii. 

    1. Acum

      A spus saraca si banca ...In ce tara traim ???

      De asigurari si de comision risc valutar beneficiaza numai bancile ...clientii doar le platesc...aici iar e ceva putred !

      Nu inteleg de ce puneti voi mereu "tinerii" in ghilimele. Spuneti fratilor direct, postacii vostri au facut-o deja: "prostii", "curvele", "golanii". Mai ma uit prin arhiva ziarului Bursa la comentarii si iti mai dau vreo 20 de calificative ale oamenilor vostri. De ce dracu' puneti mereu in ghilimele si voi si taicutul vostru Piperel deputat wannabe cand deja i-ati spurcat in toate felurile de vreo 3-4 luni incoace.

      mai, dar ți-e chiar nu îți este Rușine sa iei la mișto drama unui om ? Tu nu ai mama nu ai tata ? Tinerețea nu este o scuza pentru lipsa de educație si intelect, este o premiza ca poți învață si deveni OM.

    Așa arata sclavagismul modern și din păcate sunt multe asemenea cazuri. E clar ca totul s-a întâmplat cu complicitatea BNR și cu buna știință a instituțiilor statului.

    175000 eur apartament de 2 camere????? Dar oamenii astia sunt intregi la cap? Au constientizat ce suma platesc pt ce? 2 camere????

    1. Daca mai asteptau cateva luni riscau sa ia o garsoniera. :))))))))))

      Ioana va plati toata viata ce a avut cativa ani de cosmar. Pai sa nu-i plangi pe bancheri, cum empatizeaza ei cu tinerii care nu vor mai putea achizitiona locuinta decat la 42 de ani, cu 10 000 euro. In 2008 luai teapa aproape pe loc. :))))))))))) 

      Octavia, citește puțin pe net despre tulip mania. O să înțelegi nebunia umană.

      !..Fata nu a cumparat un apartament cu doua camere , cititi mai atent !..apartamentul cu 2 camere , al parintilor , este adus ca ipoteca pentru creditul fetei . Oricum , in Bucuresti , in 2008 , preturile la apartamente asa erau ..ajungea chiar mai mult un apartament si oricum nici al parintilor nu era orice apartament daca l-au evaluat la 170 000 sau cat a fost..

      Cristisor , baiatule tu n-ai fost in stare sa citesti o scrisoare simpla sau poate ....ai citit dar n-ai fost capabil sa intelegi ..acum ai pretentii sa dai exemple si invataturi din tulip mania ?...fi serios... Intr-o tara civilizata oamenii nu-si iau masuri de precautie impotriva institutiilor , bancilor, spitalelor etc Daca te duci la spital sa te operezi de apendicita , nu-ti scoate altceva iar daca te duci la banca ,iei casa si-ti platesti creditul asa cum au stabilit partile nu altfel , si-l sustii pe toata perioada , fara probleme..nu te fura banca ..statul sau mai stiu e ce ...si daca sunt probleme statul te sustine si te ajuta ...documenteaza-te si dupa acceea dai sfaturi !...se vede ca esti crescut in regim mafiot !

    Suntem o tara cotropita.... Scapa cine poate....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb