Prea târziu pentru repatrierea aurului României?

Criza financiară care macină lumea de câţiva ani a scos la iveală adevărata valoare a legilor şi tratatelor în faţa autorităţilor naţionale sau internaţionale. În condiţiile în care acestea le încalcă cu impunitate sau elaborează altele ad-hoc, au început să apară şi politicieni care privesc aurul ca o ancoră indispensabilă a stabilităţii viitoare.

Ştiri recente din presa naţională şi internaţională arată că parlamentari din Germania şi Elveţia au cerut auditarea rezervelor naţionale de aur, precum şi repatrierea aurului depozitat la instituţiile financiare externe.

Cotidianul Bild a scris despre iniţiativa Comitetului Bugetar al Parlamentului Germaniei de a evalua modul în care Bundesbank adminis­trează rezervele de aur ale ţării, în condiţiile în care Biroul Federal de Audit a criticat normele relaxate de audit intern şi control ale rezervei de aur.

Explozia monetară din zona euro, concretizată prin creşterea bilanţului BCE cu circa un trilion de euro în ultimele trei luni, până la 3,02 trilioane de euro, evidenţiază tot mai mult importanţa critică a aurului în rolul său de ancoră monetară.

În articolul din Bild, se estimează că circa 60% din aurul Germaniei este depozitat în străinătate, majoritatea fiind la Federal Reserve Bank of New York.

Oare cota de 60% are vreo semnificaţie aparte? În rapoartele anuale ale BNR din perioada 2005 - 2010 apare aceeaşi pondere a depozitelor externe în totalul rezervei de aur monetar.

În septembrie 2011, patru parlamentari din Elveţia au lansat iniţiativa pentru garantarea rezervelor de aur ale ţării. Ei doresc să supună la vot, în cadrul unui referendum, trei propuneri: aurul de la banca centrală trebuie stocat fizic în Elveţia, interzicerea vânzărilor de aur de către banca centrală a Elveţiei şi păstrarea a cel puţin 20% din rezervele valutare ale Elveţiei în aur.

Prin aderarea la FMI în 1992, Elveţia a fost de acord să renunţe la acoperirea în aur a francului (n.a. 40% grad de acoperire conform prevederilor Constituţiei), deoarece o monedă susţinută de aur nu era compatibilă cu normele Fondului. După adoptarea noii Constituţii în 1999, Elveţia a vândut 1.300 de tone din rezerva sa de aur între anii 2000 şi 2005, scopul oficial fiind diversificarea rezervelor, iar nivelul actual al rezervei de aur este de 1.040 de tone.

Parlamentarii din Elveţia scriu în iniţiativa lor că "prin acţiunile lor iresponsabile, Federal Reserve şi Banca Centrală Europeană s-au angajat într-un proces de devalorizare a propriilor monede, prin tipărirea unor volume imense de dolari şi euro".

Dar acesta nu ar trebui să fie singurul lor motiv de îngrijorare. În cartea sa recentă (n.a. "Currency Wars: The Making of the Next Global Crisis", Portfolio/Penguin, noiembrie 2011), James Rickards scrie că preşedintele SUA poate utiliza discreţionar legea "International Emergency Economic Powers Act", din 1977, pentru a confisca tot aurul depozitat în SUA, în condiţiile unei ameninţări externe la adresa securităţii naţionale sau economiei Statelor Unite.

Confiscarea aurului va permite Trezoreriei SUA să dispună de peste 17.000 de tone de aur, conform estimărilor lui Rickards (n.a. circa 57% din rezervele oficiale de aur la nivel global), şi să dicteze structura noului sistem financiar global. Oare China este de acord?

În noile condiţii de piaţă, pe fondul semnalelor care arată neputinţa băncilor centrale în faţa crizei financiare, iniţiativele parlamentarilor din Germania şi Elveţia se pot dovedi tardive.

Pentru noile războaie valutare care se prefigurează, China şi Rusia s-au pregătit din timp, autorităţile de la Beijing şi Moscova fiind foarte atente la dovezile prezentate de GATA (Gold Anti-Trust Action Committee) privind manipularea pieţei aurului. Membrii GATA (Gold Anti-Trust Action Committee) scriu de peste 10 ani despre acest fenomen, aducând şi dovezi consistente în acest sens.

GATA a fost înfiinţată în 1999 pentru a expune manipularea pieţei aurului, după cum arată Bill Murphy, preşedintele organizaţiei, iar investigaţiile sale s-au concentrat asupra rolului jucat de bănci mari cum sunt JP Morgan, Citi sau Goldman Sachs. Ulterior GATA a descoperit că în manipularea preţului aurului erau implicate o serie de instituţii oficiale, cum sunt Federal Reserve, Trezoreria SUA sau Banca Angliei, după cum mai precizează Murphy.

Un consilier al Preşedintelui Putin a participat la conferinţa Gold Rush 21 organizată de GATA în 2005. Câteva zile mai târziu preţul aurului a început să crească vertiginos, iar câteva luni mai târziu, preşedintele Rusiei s-a fotografiat cu un lingou de aur în mână. Să fie cauzalitate sau doar o corelaţie nesemnificativă?

Concluziile GATA au fost preluate şi în analize ale unor importante bănci comerciale, cum au fost cele de la Citigroup din septembrie 2007 (GOLD: Riding the "Re-Flationary Rescue") sau de la Erste Bank ("In GOLD we trust") din iunie 2010.

În ciuda creşterii semnificative a numărului celor care consideră că piaţa aurului este manipulată, autorităţile continuă să ironizeze poziţia acestora, considerând-o doar o teorie a conspiraţiei.

Să fie, oare, şi manipularea ratelor Libor tot o astfel de teorie? Anchetele care se desfăşoară la nivel global încearcă să-i scoată vinovaţi pe câţiva traderi ai unor mari bănci şi probabil că se vor opri după condamnarea acestora în cadrul unor spectacole ale "justiţiei".

Dobânzile Libor reprezintă un element fundamental în evaluarea derivatelor financiare la nivel global, a căror valoare noţională a depăşit 707 trilioane de dolari conform ultimelor date, din iunie 2011, de la Bank for International Settlements. Aproape 80% din această valoare (circa 554 trilioane de dolari) o reprezintă instrumentele derivate pe rata dobânzii.

Doar aceste cifre constituie o motivaţie extrem de puternică pentru manipularea dobânzilor, care nu ar fi fost posibilă fără inundarea pieţelor internaţionale cu lichidităţi de către principalele bănci centrale.

Dar de ce este urmărit preţul aurului cu o atenţie aşa de mare, dacă metalul a fost declarat "relicvă barbară" cu zeci de ani în urmă? Pentru că reflectă aşeptările inflaţioniste de pe pieţe şi gradul în care băncile centrale îşi depreciază monedele prin tipărire necontrolată. Iar acestea conduc la amplificarea presiunilor pentru creşterea dobânzilor.

În condiţiile în care principalele bănci centrale s-au angajat aproape deschis într-o competiţie acerbă pentru deprecierea monedelor, băncile centrale din economiile emergente se pregătesc de războiul valutar prin acumulare de aur. Pe fondul achiziţiilor masive ale Rusiei şi Chinei, rezervele de aur ale băncilor centrale la nivel global au crescut în 2009 pentru prima dată în ultimii 20 de ani, iar noua tendinţă a continuat inclusiv în 2011.

Dacă neîncrederea publică a unor politicieni europeni în băncile centrale s-a manifestat relativ recent, peste Ocean congresmanul Ron Paul s-a angajat de mult timp într-o confruntare deschisă cu Federal Reserve pentru a creşte transparenţa operaţiunilor băncii centrale a Statelor Unite.

Una dintre principalele teme din campania electorală a lui Ron Paul (n.a. dacă nu aţi auzit de el nu va faceţi probleme, aproape toată presa din SUA încearcă să-i convingă pe americani că Doctorul Paul nu există sau că ideile sale sunt înspăimântătoare) o constituie revenirea Americii la litera şi spiritul Constituţiei. Acolo se arată că doar aurul şi argintul pot îndeplini rolul banilor.

În cartea sa "Aur, Pace şi Prosperitate" din 1981, Ron Paul scria că "atunci când distruge deliberat banul, guvernul acţionează cu perversitate pentru prejudicierea vieţii şi proprietăţii", iar "falsificarea legalizată a banilor reprezentată de inflaţie trebuie oprită". În ciuda popularităţii sale, misiunea Doctorului Paul pare imposibilă, cel puţin pentru actualul ciclu electoral.

Trilioanele de dolari tipărite de către Federal Reserve, pentru a menţine cu orice preţ dobânzile cât mai aproape de zero, arată că autorităţile americane sunt gata să se angajeze într-un război valutar global.

China şi Rusia par să fie gata pentru această provocare, pe fondul creşterii accelerate a rezervelor lor de aur şi a modului în care autorităţile de la Beijing promovează tot mai agresiv yuanul ca monedă de decontare a schimburilor comerciale cu principalii săi parteneri externi.

În noul context internaţional, menţinerea unei părţi a rezervelor de aur în depozite externe nu mai are nicio justificare, mai ales în condiţiile "opţiunii nucleare" de care dispune Trezoreria SUA, aceea de a confisca tot aurul depozitat în America.

Este oare prea târziu pentru repatrierea aurului României?