Prefectura Tulcea a anunţat că vor fi reluate în curând cursele Navrom către localităţile din Delta Dunării

N.R.
Politică / 30 iunie 2022

Prefectura Tulcea a anunţat că vor fi reluate în curând cursele Navrom către localităţile din Delta Dunării

Prefectura Tulcea a anunţat, astăzi, că vor fi reluate în curând cursele Navrom către localităţile din Delta Dunării, oprite, duminică, din cauza unor probleme financiare, informează News.ro.

Prefectura Tulcea a găzduit, astăzi, o şedinţă de lucru convocată de prefectul Alexandru Dan Munteanu, cu primarii din zonele afectate de situaţia sistării transportului în Delta Dunării şi conducerea Navrom.

"Situaţia Navrom a fost în atenţia mea în ultimele zile, am dat multe telefoane, am avut numeroase întâlniri şi dacă va mai fi cazul vom mai avea. Ce trebuie să fie foarte limpede este că binele cetăţenilor din aceste zone primează. Astăzi, am convocat această întâlnire cu toate primăriile afectate de situaţia transportului, considerând că primarii sunt cei mai în măsură să transmită mesajul meu locuitorilor: situaţia lor nu este ignorată de autorităţi, am depus şi vom depune tot efortul necesar ca lucrurile să se deblocheze. În urma ultimelor discuţii de ieri seară şi azi dimineaţă pe care le-am avut cu Ministerul Transporturilor pot să vă confirm că situaţia este deblocată, fiind doar o chestiune de scurt timp până când Navromul va da drumul curselor", a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Directorul Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a declarat, pentru News.ro, că Ministerul Transporturilor va semna, cel mai probabil vineri, ordinul de plată către Navrom, iar banii vor ajunge, luni, în conturile acestei societăţi.

"În urma unei ordonanţări de plată aprobată de către Ministerul Transporturilor se va semna cel mai probabil mâine ordinul de plată către Navrom. Banii vor ajunge în conturile noastre prin Trezorezie, luni", a precizat Nicolae Chichi. Sumele transferate de la Ministerul Transporturilor vor acoperi, în principal, salariile şi carburantul pentru următoarele luni.

Deocamdată, nu a fost stabilită data reluării curselor către localităţile din Delta Dunării, fiind nevoie să fie puse la punct şi alte detalii tehnice.

Navrom Tulcea a suspendat cursele de pasageri şi de mărfuri către Delta Dunării, începând de duminică, din cauza lipsei resurselor financiare, compania susţinând că are de primit de la Ministerul Transporturilor 4,3 milioane de lei, reprezentând subvenţia pentru transporturile pe apă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb