Prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, şi-a menţinut marţi cererea pentru amortizarea datoriilor din partea creditorilor internaţionali ai ţării, transmite agenţiei Reuters. Acesta a afirmat că Atena a fost pe punctul de a asigura o soluţie care să reducă datoria, însă creditorii trebuie să îşi păstreze angajamentele.
Grecia doreşte să încheie negocierile cu creditorii, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), în privinţa reformelor şi atenuării datoriilor. Grecia are nevoie de o nouă tranşă din împrumut şi doreşte să obţină o includere în programul de cumpărare de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene (BCE). Ţara urmăreşte să reintre în piaţa de obligaţiuni imediat după aceasta.
,,Suntem mai aproape ca niciodată de o soluţie substanţială pentru atenuarea datoriilor", a afirmat Tsipras, repetând că ţara a fost de acord să dea dovadă de mai multă austeritate după ce planul de salvare curent va expira. Premierul elen a mai spus că este rândul creditorilor să îşi îndeplinească promisiunile făcute în cadrul discuţiilor despre reducerea datoriilor.
După şase luni de discuţii tensionate, Atena şi creditorii săi au ajuns la o înţelegere, săptămâna trecută, în privinţa unui set de reforme pe care ţara vrea să le implementeze în 2019-2020 în vederea programului de salvare care va expira.
Grecia doreşte ca miniştrii de finanţe ai zonei euro să aprobe acordul referitor la reforme în cadrul unei întâlniri a Eurogrupului programată pe 22 mai, pentru a putea debloca fonduri vitale. Ţara îşi mai doreşte şi aprobarea unei formule prin care să îşi transforme datoria într-una sustenabilă pe termen lung.
Sustenabilitatea datoriei este vitală pentru BCE şi FMI, care au contribuit la cele două pachete financiare de salvare a ţării, dar care nu au anunţat încă dacă se va alătura programului curent al Greciei.
Analiştii se aşteaptă ca legiuitorii Greciei să voteze în favoarea noului pachet de austeritate pe 18 ani înainte ca miniştrii de finanţe ai zonei euro să evalueze progresul ţării.
Întârzierile din negocieri au încetinit creşterea economică estimată şi au zădărnicit reformele, după şapte ani de austeritate care au afectat credibilitatea guvernului, notează Reuters.