Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, efectuează marţi o vizită oficială în ţara noastră, ocazie cu care va avea întâlniri cu şeful statului, Klaus Iohannis, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, dar şi cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, relatează Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi astăzi, la ora 12.30, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Irlandei. Pe agenda discuţiilor figurează subiecte referitoare la relaţiile bilaterale, dar şi aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, respectiv viitorul Uniunii Europene, preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, viitorul buget al UE şi gestionarea migraţiei, informează Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, va fi abordat şi subiectul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, o temă de maxim interes pentru ambele părţi, precizează sursa citată.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis va prezenta viziunea ţării noastre cu privire la viitorul Uniunii Europene, accentuând ideea de adâncire a integrării în cadrul acesteia şi de menţinere a unităţii statelor membre UE. Totodată, preşedintele Iohannis va pleda pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, pentru extinderea şi diversificarea cooperării dintre cele două state, conform surselor citate.
Tot astăzi, la ora 14.00, prim-ministrul irlandez va avea o întrevedere şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, potrivit programului postat pe site-ul Camerei. Întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă va avea loc la ora 14.45, la Palatul Victoria. Şefa Guvernului va oferi un dejun de lucru în onoarea omologului irlandez, iar la ora 16.10 cei doi vor susţine declaraţii de presă comune.