Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, care urmăreşte realegerea în această funcţie, l-a descris pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept "cel mai bun agent de vânzări" din rândul politicienilor şi a sugerat că, dacă în noiembrie câştigă alegerile, ar putea sista ajutorul american substanţial pe care preşedintele ucrainean l-a obţinut din partea preşedintelui democrat al SUA, Joe Biden, relatează publicaţia Kiev Independent.
Conform sursei, "Cred că Zelenski este probabil cel mai bun agent de vânzări care a trăit vreodată în rândul politicienilor. De fiecare dată când vine în ţara noastră, el pleacă cu 60 de miliarde de dolari", a remarcat Trump la un miting de campanie desfăşurat pe 15 iunie în oraşul Detroit.
Potrivit sursei citate, "Acum, iată partea frumoasă! El abia a plecat în urmă cu patru zile cu 60 de miliarde de dolari, ajunge acasă şi anunţă că mai are nevoie de încă 60 de miliarde. Asta nu se mai termină niciodată", a adăugat Trump, referindu-se de fapt la ajutorul militar şi financiar de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina aprobat de Congresul SUA în aprilie după o lungă dispută între republicani şi democraţi.
Dar "voi rezolva asta ca preşedinte ales înainte să preiau Casa Albă", a promis candidatul republican, care a mai afirmat în trecut că, dacă ajunge din nou preşedinte al SUA, ar putea sista ajutorul militar american pentru Ucraina şi va impune rapid pacea între această ţară şi Rusia. El a susţinut de asemenea că, dacă nu ar fi pierdut alegerile în 2020, războiul declanşat prin invazia rusă în Ucraina în februarie 2022 nu ar fi existat, notează Kiev Independent.