Donald Trump este preşedintele în mandatul căruia Statele Unite pierd teren pe scena internaţională, pentru că multe dintre statele europene privesc acum spre China ca la un viitor lider global, arată o analiză publicată de Business Insider.
Această schimbare de perspectivă este evidenţiată de sondaje de opinie recente, care arată că europenii încep să îşi piardă încrederea în Statele Unite, mai ales de la începutul pandemiei de coronavirus.
Un nou sondaj publicat în Germania în această săptămână arată că o majoritate covârşitoare a germanilor au o părere mai proastă despre SUA din cauza felului în care a fost gestionată pandemie. Cifrele sunt în contrast cu cele referitoare la China. Dacă 76% dintre germani spun că părerea lor despre SUA s-a înrăutăţit în timpul pandemiei, doar 36% au spus acelaşi lucru despre China.
Sondajul a arătat că:
Jumătate dintre germani favorizează menţinerea de relaţii apropiate cu SUA, iar cealaltă jumătate cu China
37% dintre germani au spus că este mai importantă menţinerea de relaţii apropiate cu SUA, în timp ce 36% au spus acelaşi lucru despre China. În ceea ce priveşte aceste date, ele reprezintă o scădere mare faţă de anul precedent, în care 50% evaluau relaţia cu SUA ca fiind prioritară, şi doar 24% pe cea cu China.
Într-o întrebare separată, doar 10% dintre germani consideră SUA ca fiind cel mai important partener la nivel global. 6% au spus acelaşi lucru despre China, cu un procent mai puţin faţă de anul precedent.
Deşi au părăsit Uniunea Europeană, britanicii consideră Europa un partener mai important decât SUA
Un sondaj separat realizat în Regatul Unit arată o deteriorare a părerii britanicilor despre Statele Unite, de asemenea, mai ales de la începerea pandemiei. Întrebaţi la sfârşitul lunii trecute dacă Regatul ar trebui să aibă relaţii mai puternice cu Europa sau cu SUA, 35% dintre britanici au răspuns că Europa ar trebui să fie prioritatea, în timp ce 13% au preferat SUA.
Este o schimbare pozitivă de 6% în favoarea Europei de la sfârşitul lunii noiembrie şi vine pe fondul unei dispute lungi de peste 3 ani în ceea ce priveşte Brexitul şi după ce Regatul a ieşit oficial din UE, în ianuarie.
Această schimbare de optică vine pe fondul unui şoc global provocat de recentele intervenţii ale preşedintelui Donald Trump în perioada pandemia de coronavirus. Comentariile sale, mai ales speculaţiile cu privire la injectarea de dezinfectant, au dus la o prăbuşire acută a încrederii în multe ţări europene.
SUA îşi pierd rapid poziţia de lider al lumii libere
"Timp de mai mult de două secole, Statele Unite au provocat o gamă largă de trăiri printre ţările din restul lumii: iubire şi ură, teamă şi speranţă, invidie şi dispreţ, veneraţie şi furie. Dar este o emoţie pe care, până acum, nu a mai simţit-o nimeni pentru SUA - milă", spune Fintan O'Toole, jurnalist la The Irish Times, ca răspuns la comentariile de luna trecută ale preşedintelui american.
Informaţiile conform cărora Trump a încercat să obţină monopolul asupra unui vaccin anti-coronavirus care era dezvoltat în Germania au stârnit şi mai multă furie şi lipsă de încredere pe continentul european.
Comportamentul lui Trump a accentuat părerea deja negativă pe care Europa o avea faţă de preşedintele american, un sondaj de săptămâna trecută arătând că doar 2% dintre francezi mai au încredere că Trump poate fi liderul lumii libere.
Această schimbare de optică este vizibilă şi în comportamentul ţărilor europene, care par din ce în ce mai puţin dispuse să ia în considerare ameninţările lui Trump în ceea ce priveşte apropierea faţă de China.
Mai multe ţări europene, inclusiv Regatul Unit, au început să lucreze cu chinezii în domenii care afectează economic SUA, în pofida războiului comercial care are loc între cele două mari puteri de ceva vreme, informează Digi 24.
În condiţiile în care economia globală se îndreaptă spre o recesiune puternică, guvernele europene, companiile şi alţi actori se îndreaptă spre China pentru sprijin şi investiţii, având în vedere dispreţul pe care SUA lui Trump îl arată faţă de vechii săi parteneri.
1. Propaganda anti Trump
(mesaj trimis de Cristian în data de 25.05.2020, 08:22)
În ultimii ani am asistat la o propaganda anti Trump foarte intensa din partea marilor trusturi de presa aparținând oligarhiei mass-media semn că FIARA a ajuns deja la butoane, mai având de trecut doar câteva redute până la controlul generalizat al omenirii.
Manipularea TV mainstream in prin fake news. a ajuns la cote uluitoare
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2020, 09:07)
Faci propaganda rusiei. La butane sunt trollii rusi. Trump convince rusiei.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Sulaina Channel penalist în data de 25.05.2020, 08:51)
Deci "guvernele europene, companiile şi alţi actori se îndreaptă spre China pentru sprijin şi investiţii", sprijin si investitii necesare datorita...CORONAVIRUSULUI venit din...CHINA:-). "Good luck" Europe...ar fi "the last nail in the coffin" dupa valul de imigranti musulmani si accesul firmelor chinezesti Huawei si ZTE in retelele de telecomunicatii. Inca o dovada ca lacomia liderilor europeni este intrecuta doar de prostia lor
3. Povesti. A inceput al 2-lea Razboi Rece.
(mesaj trimis de Radu în data de 25.05.2020, 10:04)
Adică USA contra China, de fapt Occidentul contra Chinei.
Si Rusia nu are absolut nimic de castigat daca joaca de partea Chinei, fiindca au toate șansele sa piarda Siberia.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de ovidiu în data de 26.05.2020, 23:59)
Nu mai vorbiti prostii.Cine poate avea incredere intr-o tara condusa de un schizofrenic?E normal ca tarile sa se indrepte catre parteneri cat de cat normali.Coronavirusul vine din China.Oare?Cine avea interesul sa o doboare ca putere economica?Rusia va pierde Siberia.Rusia nu a pierdut niciodata nimic.Vedeti tabloul in ansamblu,nu cum ai vrea sa fie ci cum este.