PREŞEDINTELE ANDRZEJ DUDA: "Este terorism, nu război"

G.D.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 14 aprilie 2022

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei

Preşedintele polonez Andrzej Duda, aflat în vizită la Kiev, a declarat ieri că Rusia nu duce un simplu război în Ucraina, ci se face vinovată de terorism şi cruzime, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Acesta nu este un război, este terorism. Dacă cineva trimite avioane şi soldaţi să bombardeze zone rezidenţiale şi să omoare civili nu este război", a spus preşedintele polonez la o conferinţă de presă comună cu omologii săi ucrainean, leton, lituanian şi estonian.

"Este cruzime, banditism, terorism", a subliniat şeful statului polonez, care consideră că aceasta este "faţa agresiunii ruse împotriva Ucrainei pe care nu va trebui să o acceptăm niciodată".

Andrzej Duda şi cei trei preşedinţi baltici au fost primiţi la Kiev de Volodimir Zelenski pentru un prânz de lucru după o deplasare la Borodianka, un orăşel din apropierea capitalei bombardat şi distrus de soldaţii ruşi.

"Este un loc în care am văzut partea întunecată a umanităţii. Astfel de atrocităţi pot fi comise doar de zombi, nu de oameni", a declarat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda în cadrul aceleaşi conferinţe de presă.

"Am văzut cu ochii noştri atrocităţile comise de ruşi în Ucraina, nu departe de Kiev, şi nu există nicio îndoială că aceştia au comis crime de război şi că trebuie traşi la răspundere", a adăugat omologul său leton, Egils Levits.

Înainte de a începe călătoria spre Kiev, cei patru şefi de stat s-au întâlnit marţi seară în apropierea graniţei cu Ucraina, la Rzeszow, în sud-estul Poloniei, într-un summit special menit să exprime solidaritatea cu Ucraina.

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a declarat că plănuise să meargă în Ucraina alături de cei patru şefi de stat, dar a fost respins de guvernul ucrainean.

Preşedintele Zelenski a declarat ieri că nu a primit o cerere oficială din partea Berlinului pentru o astfel de vizită şi a spus că preferă să rămână "printre cei care ne susţin cu adevărat, printre prieteni adevăraţi".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. polonia si rusia doua sabii ascutite . as sugera rusilor chiar daca le pare greu cu orgoliul lor sa incerce o apropiere de polonia , sa faca ei primul pas si consistent .

    1. cum ar fi, protejarea unor vorbitori de rusa din Polonia prin ocuparea unor regiuni din Polonia si astfel eliberarea lor de catre o armata ruseasca animata de scopuri nobile dar cu o manifestare pe teren similara cu a hoardelor mongole?

      E mai rau fiindca mongolii furau,distrugeau si se cărau,rusii raman pe loc,ocupa teritoriul respectiv cu japca si spun ca e al lor!

    Duda sa nu vina terorismul si peste tine... Mai taci din gura ca vorbesti numai prostii.. Frica de rusi te face sa iti inghete mintea...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb