PREŞEDINTELE CCIB CONDAMNAT, LA FOND, PENTRU FRAUDAREA FONDURILOR EUROPENE Sorin Dimitriu, 4 ani de închisoare cu executare

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 31 ianuarie 2019

Sorin-Petre Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a fost condamnat, în primă instanţă, de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 4 ani şi o lună închisoare cu executare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene.

Prin aceeaşi sentinţă, judecătorii au sancţionat cu amendă penală de 70.000 lei Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Judecătorii au confiscat suma de 2.470.000 lei de la CCIB, în legătură cu derularea a două proiecte POSDRU, pentru care au fost folosite documente false.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit deciziei instanţei, Sorin-Petre Dimitriu a primit 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; 2 ani şi 3 luni pentru abuz în serviciu în formă continuată; 2 ani şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Cele trei pedepse au fost contopite şi la pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare a fost adăugat un spor de 1 an şi 5 luni închisoare, astfel încât Sorin Dimitriu va executa în final 4 ani şi o lună închisoare.

Instanţa a mai dispus în cazul său şi o pedeapsă complementară, respectiv interzicerea pe o perioadă de 5 ani a dreptului de a fi preşedinte al CCIB şi de a face parte din Colegiul de conducere al instituţiei.

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Gabriel-Dan Mihuţ (director general în cadrul CCIB) - 3 ani închisoare cu suspendare, Gabriela Dumitriu (consiliera lui Sorin Dimitriu) - 2 ani cu suspendare, Laurenţia Vasilescu (director economic în cadrul CCIB) - 3 ani închisoare cu suspendare şi 120 de zile muncă în folosul comunităţii.

Pe latură civilă, Tribunalul a admis acţiunea formulată de Ministerul Fondurilor Europene şi l-a obligat pe Sorin Petre Dimitriu la plata sumei de 396.944 lei, iar Laurenţia Vasilescu trebuie să achite 275.029 lei.

De asemenea, instanţa a admis acţiunile civile ale unor foşti angajaţi de la CCIB, cărora li s-au reţinut pe nedrept sume din drepturile salariale şi apoi au fost concediaţi în mod discreţionar. Sorin Dimitriu, Gabriel-Dan Mihuţ şi Gabriela Dumitriu trebuie să le plătească acestor angajaţi daune morale şi materiale totale de 456.261 lei şi 8.000 de euro.

Pe 1 octombrie 2014, Sorin-Petre Dimitriu a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, alături de alţi membri din conducerea CCIB.

Conform DNA, membrii din conducerea CCIB au conceput, organizat şi pus în aplicare un mecanism care presupunea, pe de o parte, accesarea frauduloasă de fonduri europene pentru diferite proiecte, iar, pe de altă parte, "spolierea" angajaţilor CCIB de o mare parte din veniturile salariale obţinute din activitatea prestată în cadrul proiectelor, prin simularea unei aşa-zise "sponsorizări" către instituţia angajatoare, sumele astfel rezultate fiind cheltuite "după bunul plac", de către conducerea CCIB. În final, banii astfel obţinuţi ajungeau la preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov.

DNA precizează că faptele care au făcut obiectul cercetărilor au fost săvârşite în perioada 2010 - 2012, în contextul derulării, la CCIB, a unor proiecte finanţate din bugetul Fondului Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

În plus, pentru două proiecte finanţate din fonduri europene, CCIB a prezentat declaraţii false, în baza cărora a obţinut finanţările. Este vorba despre POSDRU/ 80/2.3/S/48675 - "Formarea profesională în vederea obţinerii calificărilor de electrician în construcţii şi electrician de întreţinere şi reparaţii ELECTRIFORM", în cuantum de 1.709.475 lei, şi proiectul POSDRU/80/2.3/S/53934 - Calificarea şi orientarea profesională a angajaţilor din industria panificaţiei, în cuantum de 1.480.002 lei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Inca un teleormanean de vaza la brutarie?!?

    Las-ca se rezolva, mai da Slugarel o ordonanta, mai da CCR o decizie, nicio problema. 

    1. Da, Dom-le,

      A căutat-o cu lumânarea; dar a găsit-o. Cam târziu, dar a găsit-o. Mai are două de căpătat de la același Tribunal.

      Succes. 

      A căpătat-o târziu, deoarece după terminarea facultății, a urmat imediat un an la „Școala de Ofițeri în rezervă”, după cum scrie în C.V., cest ofițer. Ați auzit de vreo asemenea școală, vreodată ? De Ofițeri în rezervă ? O fi urmat școala de la Brănești ? Probabilă că da, deoarece acolo se învăța și tehnica „fofilării”, chiar în P.N.Ț.C.D. Doar trebuia să implementeze cineva, ce „culegeau” oamenii lui Pace- Pa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb