Preşedintele Comisiei pentru apărare, apel către ammbasadorul SUA de a include România în Programul Visa-Waver

I.A.
Politică / 19 aprilie 2023

Preşedintele Comisiei pentru apărare, apel către ammbasadorul SUA de a include România în Programul Visa-Waver

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a făcut, astăzi, un apel către ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, pentru a transmite factorilor decidenţi din ţara pe care o reprezintă dezideratul României de a fi inclusă în Programul Visa-Waver, care ar asigura accesul cetăţenilor români în SUA, fără viză, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, astăzi, în cadrul întrevederii Pauliuc - Kavalec au fost abordate teme ce ţin de cooperarea româno-americană în domeniul politic, economic, al apărării şi securităţii.

Pauliuc i-a urat succes ambasadoarei SUA în îndeplinirea mandatului său, asigurând-o de întreg sprijinul, pentru toate aspectele ce ţin de interesul comun al ţărilor noastre în plan bilateral, european şi internaţional.

În plan politic, senatoarea Pauliuc a subliniat importanţa creşterii şi diversificării domeniilor în care se regăseşte interesul bilateral comun, cu precădere în plan parlamentar, pentru a confirma colaborarea existentă la nivel guvernamental şi în cadrul NATO. În acest sens, a arătat aprecierea pentru sprijinul constant şi semnificativ al SUA. în domeniul apărării şi securităţii pe Flancul Estic al NATO, în condiţiile agresiunii ruse din Ucraina. Demnitarul român a condamnat, în cei mai vehemenţi termeni, acţiunile militare ruse împotriva Ucrainei, subliniind demersurile făcute de România în plan umanitar, pentru primirea refugiaţilor, precum şi în plan economic.

A punctat necesitatea continuării, în ritm susţinut şi constant, a acordării de sprijin Republicii Moldova, atât în parcursul său european, cât şi prin prisma vecinătăţii cu un conflict armat care afectează viaţa economică şi socială a acestui stat.

Senatoarea Pauliuc a evidenţiat interesul pentru creşterea şi diversificarea cooperării cu SUA în domeniul apărării şi securităţii, din punct de vedere tehnico-militar şi economic, prin creşterea investiţiilor americane în România.

Demnitarul român a arătat angajamentul ferm al României pentru NATO şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, marcat de numeroase colaborări în plan militar şi întărit de creşterea alocării a 2,5% din PIB pentru bugetul apărării.

Nicoleta Pauliuc a vorbit şi despre priorităţile agendei sale politice, centrate, în special, pe politicile de sănătate - cu accent pe politicile privind diferitele tipuri de cancer şi combaterea traficului de persoane. Totodată, a făcut o expunere asupra locului şi rolului femeilor, în politica românească, subliniind importanţa deosebită a prezenţei acestora în domeniul politic, conform principiilor meritocraţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb