Preşedintele Iohannis a promulgat Legea privind circulaţia pe drumurile publice

M.C.
Politică / 3 ianuarie 2023

Preşedintele Iohannis a promulgat Legea privind circulaţia pe drumurile publice

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, informează Agerpres.

Şeful statului a mai semnat şi decretul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cel privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, cel referitor la cazierul judiciar, precum şi pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, transmite Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, au fost semnate următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 601/19.12.2014); Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (PL-x 249/11.05.2022); Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar (PL-x 713/09.11.2022); Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 13 din Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor (PL-x 601/15.12.2021); Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 320/01.09.2021).

De asemenea, şeful statului a semnat o serie de decrete privind eliberarea din funcţie şi pensionarea unor magistraţi.

Astfel, preşedintele a semnat următoarele decrete:

Decret privind eliberarea din funcţia de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Iaşi a doamnei Ionescu Camelia-Mihaela - pensionare;

Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Timişoara a doamnei Roman Liliana - pensionare;

Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Iaşi a doamnei Cosinschi Adriana-Ramona - pensionare;

Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunal Iaşi a domnului Miţică Alexandru - pensionare;

Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Cluj a doamnei Pop Anca-Adriana - pensionare;

Decret privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a doamnei Ivaşcu Diana Demetriana - pensionare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si eu am promulgat la plata facturile la energie

    Numai pupeze...le streseaza munca:-)

    Judecătorii fac ce vor , lucrează cât vor , sunt plătiți cu cât vor , judecă cum vor....

    Singura profesie fără responsabilități , fără să fie verificați , analizați !?.... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb